30 iulie 2017

Dacă nu apăreau acele nume, aş fi zis "iată şi dinspre stânga din România o mişcare antiglobalizare"


Apar acolo nume de pesedişti de linia a treia ("dăscălimea, popa şi moflujii"), dar apar şi două nume care nu pot fi asociate cu naţionalismul românesc: Răzvan Theodorescu şi Mircea Diaconu. S-a dat publicităţii şi un Manifest. Din care lipseşte identificarea clară a inamicului: globalismul/europeismul. Se menţionează într-un fel de preambul doar "totalitarismul comunist" iar apoi urmează fraze tip limba de bumbac.
Sâmbătă, 22 iulie 2017, în Parcul Goleştilor, a avut loc lansarea oficială a proiectului „Respect pentru valorile naţionale”. Iniţiativei conducerii Consiliului Judeţean Argeş i s-a alăturat o serie de personalităţi ale vieţii culturale şi ştiinţifice româneşti, cu scopul de a redescoperi şi readuce în atenţia publică valorile naţionale, din domenii precum ştiinţă, istorie, literatură, cinematografie, teatru, muzică, etc.
"Stânga" din România a preluat oportunist şi parţial mesajul naţionalist-eurosceptic, terenul fiind lăsat liber de "dreapta" care predică dogma laissez faire-ului de manual şi afişează un dispreţ abia mascat faţă de orice formă de organizare/manifestare a forţelor naţionale autentice.

Theodorescu (PSD) are antecedente vechi de antiromânism. Fie aprobarea unor lucrări "artistice" care transmit subliminal mesaje antiromâneşti, antiidentitare, fie afirmaţii de aceeaşi natură (mascate drept "discurs istoriografic obiectiv"): "ţeapa" lui Ghilduş, batjocura de la intrarea în Muzeul Naţional de Istorie, afirmaţia că "românii sunt înapoiaţi datorită ortodoxiei"... Un fel de "Lucian Boia al stângii", dar unul mai periculos fiindcă este mai precaut şi "acordat pe frecvenţa" publicului PSD.

Diaconu (ALDE) a fost o vreme semnatar al Manifestului Spinelli, care militează pentru desfiinţarea statelor naţionale (europene). Şi-a retras "strategic" semnătura, spre a putea simula în mod credibil atitudinea şi convingerile naţionaliste. Să fim serioşi. Când semnezi porcăria aia, ştii bine despre ce este vorba.

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Bogdan Chirieac, 2013: "Cu alte cuvinte, Germania a avut dreptate să considere România o țară neguvernabilă. Poate de aceea sunt necesare și Statele Unite ale Europei cu Berlinul pe post de Washington. Astfel, în sfârșit, și aceste teritorii însemnând România, Bulgaria, dar și Italia, Grecia, Ungaria, vor deveni guvernabile."

Postări populare (nu P.P.E. !):