Ce ipocrizie, să remarci că PSD-ALDE nu mai au majoritate parlamentară fără sprijinul grupului minorităţilor naţionale*, şi în acelaşi timp să aştepţi ca tot un... minoritar (Iohannis) să înjghebeze o majoritate fără PSD-ALDE, din "oaste de strânsură".

* la moţiune n-au votat şi "disidenţii" din PnL, dar la votul de învestitură s-ar "arăta"

© my angry rants

05 iunie 2017

"Putin ştie, dar nu face la fel ca Trump"


Îmi sună straniu articolul de la State of the Nation. Aparent îl disculpă pe Putin "care nu face la fel deşi gândeşte la fel", dar de fapt aruncă îndoiala asupra lui ("atac prin ricoşeu"). Mesajul este adresat celor care îl consideră dacă nu un conservator măcar un aspirant la conservatorism. O vreme mă aşteptam* ca tocmai Rusia să denunţe minciuna încălzirii globale provocate de activităţile umane. Cu scopul clar de a pune în dificultate establishmentul globalist. Chiar renunţând la avantajul produs de autosabotarea statelor "capitaliste" industrializate prin teze pseudoştiinţifice care sunt în contradicţie cu modelul lor de dezvoltare. Însăşi această autosabotare pare stranie dar devine explicabilă dacă scopul final este Guvernul Mondial şi nu găsirea unor răspunsuri la nişte frământări filosofico-ideologice. Dacă acesta este scopul final şi Putin ştie despre ce-i vorba, orice argument** care i-ar justifica nehotărârea sau amânarea tactică a denunţării nu poate fi valid. Celălalt mesaj din articol merge exact pe linia de propagandă a establishmentului, care susţine că Putin şi Trump "sunt în echipă" *** iar media alternativă "este controlată de Rusia" - evident, mesaj anti-Trump adresat anti-putiniştilor. Cele două mesaje se anulează reciproc la o lectură mai atentă, însă ele se adresează unor grupuri cu vederi opuse. Primul - demoralizare, al doilea - dezinformare gri. Deh, nu toată media asta alternativă e chiar... alternativă, unii se mai dau de gol.

* Niciodată nu-i târziu, Rusia n-a ratificat încă UNFCCC.
** Ce-i aia?! Ditamai şeful unei ţări aproape cât un continent "stă cuminte în banca lui când e ameninţat cu nuiaua" (the Kremlin has no choice but to play nice where it concerns the Paris AgreementPutin cannot jeopardize Russia’s vital role toward building a cohesive consensus).
*** Prin ratificarea UNFCCC "echipa" BRICS (Brazilia, India, China, Africa de Sud) se disociază de Rusia; un alt partener important al Rusiei - Iranul - încă nu a ratificat însă Belarus (!) şi Kazahstan au făcut-o deja.


Putin Sends HUGE Message to Trump re: Paris Climate Agreement

SOTN Editor’s Note:

The following article by REUTERS is extremely significant for what it conspicuously does not report about President Putin’s reaction to the U.S. withdrawal from the climate pact.

The Russians are not stupid when it comes to the real climate change issues. Russian scientists were the first to authoritatively document the macrocosmic causes of climate change. They are also quite cognizant of the profound influences that chemical geoenineering is having on (i) the increasing number and intensity of extreme weather events and (ii) the alteration of longstanding climate patterns.

Geoengineering Is The Primary Cause Of Global Climate Change, Not CO2


Much more importantly, Putin knows that the Paris Agreement is but a preliminary framework for a 
One World Government. The Kremlin is well aware that the “United Nations Framework Convention on Climate Change” (UNFCCC) represents a major advancement of the hidden New World Order agenda.

One World Government Initially Emerging As Global CO2 ‘Management’ Regime


What is quite telling is that Russia has also stealthily stalled the ratification of the UNFCCC. They know that, were such a fundamentally flawed international accord to take practical effect, the Russian Federation would go bankrupt in a day and a night. Of course, this is exactly what the NWO ruling cabal has planned for the Russia.


Given the highly consequential vendetta that the 
Zio-Anglo-American Axis is carrying out against Russia, the Kremlin has no choice but to play nice where it concerns the Paris Agreement.  As the de facto leader of the BRICS-aligned nations, Putin cannot jeopardize Russia’s vital role toward building a cohesive consensus. Hence, the Russian President is forced to use the Alt Media, back-channels and other covert means to the inform the White House of its true intentions. As follows: Putin: “We Should Be Grateful To President Trump: In Moscow It’s Cold And Snowing”

So, what else did just Putin do: he sends a coded message — via the MSM outlets — straight to the Oval Office. What he’s really saying in the article posted below is that the POTUS not only did the right thing, Trump essentially saved the world from a global economic depression.


This secret relationship that exists between Presidents Putin and Trump is driving the Neocon warmongers absolutely nuts. Which is why 
Deep State has foolishly perpetuated the “Russian election hack” meme with such tenacity. They know full well that, were Putin’s Russia and Trump’s America to make common cause, peace would break out across the planet. And, Deep State’s perpetual war economy would cease to exist.

State of the Nation
June 2, 2017

Recommended Reading

Why the Anglo-American Axis is so determined to wage war against Russia

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Putin Won’t Judge Trump for Quitting ‘Good’ Deal

(Reuters)
NEWSMAX
ST. PETERSBURG, Russia — Russian President Vladimir Putin said on Friday he wouldn’t judge U.S. President Donald Trump for quitting a landmark climate pact, but said he thought Washington could have stayed in the agreement.
Speaking at an economic forum in St. Petersburg, Putin said the 2015 Paris accord was a good document, but that Russia had not yet ratified it because it was waiting for certain technical details to be settled.
© 2017 Thomson/Reuters. All rights reserved.

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Horia-Roman Patapievici, 2009: "Ei bine, teza mea este că Parlamentul European, care funcţionează mai degrabă ca un club de influenţare şi de lobbying decât ca un parlament obişnuit, e chemat să joace, pentru viitor, rolul corpului politic absent. Rolul său îmi pare a fi acela de a forma o comunitate politică provizorie, în vederea realizării treptate a comunităţii politice permanente, care, în proiect, ar fi demosul european. Parlamentul European este, prin urmare, un fel de corp politic european avant la lettre: în el, aşa zicând, se experimentează in vitro poporul politic european".

Postări populare (nu P.P.E. !):