17 martie 2010

Bulgarii strâng cureaua

Sofia: măsuri drastice de austeritate

17.03.2010- Radio Europa Liberă
Petio Petkov

Impozitarea pensiilor, reducerea salariilor funcționarilor de stat, majorarea asigurărilor sociale

Încercând să evite scenariul elen, guvernul bulgar a anunțat un plan de combatere a crizei care va afecta cele mai sărace pături sociale. Planul, elaborat de un grup de lucru condus de primul ministru Boiko Borisov, prevede introducerea unei taxe de 10% asupra tuturor pensiilor ce depășesc echivalentul a 70 de euro. Salariile funcționarilor de stat vor fi reduse cu 12-13% prin renunțarea la plata din buget a asigurărilor sociale și de sănătate. La aceasta se adaugă introducerea unui concediu neplătit obligatoriu de 2 săptămîni.

Salariații din sectorul privat vor plăti asigurări mai mari după ce va fi modificat modul de calcul.

Se va renunța la privilegiile așa ziselor grupuri 1 și 2 de muncă printre care plata unui număr de pînă la 20 de salarii în momentul ieșirii la pensie, pensionarea mai rapidă, plata unor drepturi bănești pentru uniforme etc. Va fi redus la jumătate adaosul pentru vechime.

Va fi redusă la jumătate – de la 12 la 6 luni și durata concediului plătit pentru nașterea unui copil.

Pensionarii care lucrează vor trebui să renunțe la jumatate sau chiar la întreaga pensie.

Cu 10% reducere a fondului de salarii vor fi pedepsite structurile care nu au realizat reducerile de personal cerute. Vor fi anulate adaosurile funcționarilor care guvernează fondurile europene.

Liber profesioniștii se vor asigura în baza unor niveluri obligatorii mult mai mari decăt acum. Cei care au declarat în 2009 venit de asigurare mai mare vor fi obligați să-și mențină nivelul asigurărilor chiar dacă veniturile lor în 2010 vor fi mai mici.

Penalitățile pentru neplata la timp a asigurărilor vor fi dublate - de la 10 la 20 de procente la care se va adăuga dobînda de bază a Băncii naționale.

Măsura a fost aspru criticată având în vedere faptul că datoriile bugetului în cadrul unor contracte executate depășesc echivalentul a 750 de milioane de euro.

O parte din aceste măsuri vor fi aplicate numai pe durata crizei. Altele precum taxare pensiilor – într-un mod permanent.

15 comentarii :

Anonim spunea...

așa-ziselor grupuri 1 și 2 de muncă?!
grupe de muncă, nu grupuri de muncă

Riddick spunea...

Autorul, Petio (se citeşte Petiu) Petkov este bulgar, şi chiar dacă ştie româneşte (avea la Radio Europa Liberă "pe unde" reportaje în română), mai şi greşeste (probabil în bulgară "grup" nu este de gen feminin).

A mai greşit şi la final: "Altele precum taxare(a) pensiilor".

Despina spunea...

Rau .
Sa vedem ce apare si la noi.
Am auzit ca vor sa umble la diminuarea paltii concediului pentru mame.
Erau singurii bani pe care statul ii da direct si nu-i admninistreaza el.Deci nu se poagte fura din ei.
O sa scada populatia ,asta va fi rezultatul.Tinerii nu vor mai avea copii

Riddick spunea...

Mulţi bani ies de-acolo, ce să spun... Mai bine ar reduce perioada plătita de concediu.

Daca umblă la pensii, adio alegeri 2012.

Complicat. Aş creşte TVA ca ultimă măsură, impozitarea consumului pare cea mai echitabilă.

Anonim spunea...

există şi grup, grupuri, cum există grupă, grupe.
Dacă nu era vorba de sintagma cu pricina atît de cunoscută (grupă de muncă), nu te sesizam.

Riddick spunea...

@Anonim : Ştiu despre ce este vorba. Am impresia ca Petio Petkov trimite la Radio Europa Liberă materialul în română, şi nu îl mai corectează nimeni, se uita repede peste şi îi dau drumul online.

Despina spunea...

Reducerea concediului platit in general ,ar fi o solutie, dar nu la mame.
Mie imi creste inima cand vad ca tinerii au inceput sa aiba copii ,iar mamele pot avea grija de ei pana la 2 ani

Riddick spunea...

A fost o treabă bună cu concediul de paternitate. Un paznic ("bodyguard") de la mine de la serviciu stă acum acasă, vede de copil, munceşte soţia.

Mă mir că rezistă leul, dar asta datorită BNR şi stocului de aur şi valută.

Despina spunea...

Curect-concediul de paternitate a fost o treaba excelenta.

Leu nu numai ca "rezista" dar a s-a si intarit de cand cu transele de la FMI
Cand ma gandesc ca toata nenorocirea cu criza se datoreaza cheltuielilor iresponsabile facute de Tariceanu imi vine sa mor

Riddick spunea...

Când a facut pomana electorală de 3-4 miliarde de euro (trimestrul III, 2008), Tăriceanu ştia că va veni criza. De-aia nici nu a intrat la guvernare în 2008, aştepta EFECTELE.

Riddick spunea...

..."De-aia nici nu a intrat la guvernare în 2008/2009"

niku_elektriku spunea...

sintem mincatzi !
io ziceam, ca mare "specialiast", ca orice aminare in modificarea cotei unice si tva (in sensu' maririi lor), plus alte masuri de austeritate bujetara, o sa ne puna intr'o pozitzie mai nasoala decit cea a greciei, ca aia au barem un turism "tzutz" (pe linga comunismu' din singe ;-( )

iar bulgarii, cu toata ceafa lor lata, o sa ne scuipe in curind in scafirlie, pen' ca au trecut la masuri draconice cu toate ca au finantzele infinit mai sanatoase, fiind pe excedent bujetar de ani (buni) de zile

Riddick spunea...

Dacă bulgarii iau măsurile astea, vine tsunami-ul şi pe la noi.

niku_elektriku spunea...

riddick, sa vie dracu' odata ca si noi luam masuri draconice: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7041879-greva-metrou-fost-anulata-sindicalistii-obtin-majorari-salariale-pana-10.htm
traiasca pesede !
traiasca ion radoi, cai de la noi !

Riddick spunea...

Semn de anticipate, Boc pune dopuri şi scoate apa din barcă... de n-or fi la toamna anticipate, mare minune...


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Marga, 1995 ("Filosofia Unificării Europene"): "Identificările etnice ale românilor sunt în mare parte tradiţionale. Acestea caută să abată atenţia de la problemele concrete ale prezentului şi de la nevoia modernizării instituţionale spre abstracţiunile trecutului. Pentru mulţi intelectuali este limpede că naţionalismul, prin demagogia sa, generează stagnarea şi degradarea ce favorizează doar grupuri sociale incapabile să se adapteze lumii moderne. Intrarea în noua Europă, nu doar geografic, ci şi instituţional şi cultural presupune mai mult decât o alegere, presupune o schimbare a modului de gândire, de asumare, pe lângă devizele paneuropene, a unei abordări europene, o abordare disponibilă la compararea performanţelor, orientată spre modernizare şi având ca perspectivă unitatea europeană". 

 

Postări populare: