Tehnocraţi ! Când vă căraţi ?

10 noiembrie 2016

Victoria lui Donald Trump va dezlănțui uraganul pe Dâmbovița



Mi-e că va duce la virajul Bucureştiului către BerlinBruxel, acum când ar fi cu adevărat util un parteneriat pe baze de egalitate cu o Americă "resetată". Să urmărim "directivele" (au început deja), deocamdată doar anunţând că "România se apropie de o opţiune dureroasă: cu UE (=Franţa+Germania) sau cu SUA-Marea Britanie". PSD (aproape sigur viitor partid de guvernământ) a susţinut-o pe Hillary Clinton. Ca şi celelalte partide, dealtfel, dar care n-au declarat-o public. Vom fi iar "neinspirat plasaţi", neavând la butoane o garnitură de politicieni dedicaţi interesului naţional.


Evenimentul zilei:

Plesnesc pe ei hainele civile, făcute la comandă în Occident. Le crapă la cusături. Prin găuri li se vede uniforma.

După ce Iohannis s-a răstit în două rânduri, ca un iuncher tomnatic, la milioanele de români („fanatici religioși”) care vor interzicerea căsătoriilor homosexuale („ostracizarea minorităților”), ministra Justiției a pocnit din călcâie și a cerut activarea Poliției Gândirii.

Raluca Prună a deplâns faptul că în ultimii 14 ani „doar” 16 persoane au fost trimise în judecată pentru rasism și xenofobie. „Este foarte puțin într-o țară în care, sigur, nu mai avem partide extremiste în Parlament, (...) avem însă mișcări din acestea promovate de partide politice parlamentare, care nu sunt ele însele extremiste, dar promovează, aș îndrăzni să spun, tehnocrată fiind, într-un mod extremist, valorile tradiționale. Și eu îmi notasem despre aceste încercări de a justifica, prin atașamentul la valorile tradiționale, respingerea dreptului fundamental al altcuiva, de exemplu, la căsătorie pentru toată lumea.”

Să reținem din acest ghiveci logoreic că promovarea valorilor tradiționale nu trebuie să depășească limita cercurilor școlare de brodat cămeșe sau croit opinci de la Muzeul Satului, altminteri devine extremism; că marea problemă a acestui regim este „căsătoria pentru toată lumea”, socotită „drept fundamental”; și că oricine cârtește trebuie dat pe mâna justiției.

Benignul „Caragiale trăiește”, cu care românii comentau relaxat politica dâmbovițeană la o bere, este înlocuit cu sinistrul „Orwell e viu”. Ministerul Justiției ar trebui rebotezat Ministerul Adevărului. Deschiderea gurii redevine, după 26 de ani, un risc asumat.

„Cine suntem noi să-i judecăm?”, se întreabă Sabina Fati, citând din Papa Francisc într-un editorial indignat de opoziția românilor și a Bisericii Ortodoxe față de căsătoriile homosexuale. Până una – alta, „ei” sunt pe cale să ne judece pe „noi”. La propriu. Apoi, Papa, cât e el de original, nu s-a abătut nici cu o cirtă de la poziția tradițională a Bisericii Catolice, adică de respingere categorică a căsătoriilor homosexuale. Mai mult, Sabina Fati, și mulți odată cu ea, bagă în față Biserica Ortodoxă Română, omițând cu bună știință că la demersul de modificare a Constituției au aderat TOATE cultele din România. În fine, jurnalista știe foarte bine că nu de „judecarea” unor moravuri este vorba aici – fiecare e liber să facă ce vrea la el acasă - ci de bulversarea întregului „model social” al țării. De (pardon!) întoarcerea sa pe dos.

Legalizarea căsătoriilor homosexuale ar deschide Cutia Pandorei: egalitatea în fața legii va impune ca noilor familii să li se permită în scurt timp adopția de copii. Apoi, în virtutea acelorași sacrosancte drepturi ale omului, vor crește presiunile pentru legalizarea oricărei perversiuni, prezentată ca „orientare sexuale”. În Statele Unite, au apărut deja inițiative pentru legalizarea pedofiliei și poligamiei, în Suedia, a necrofiliei și incestului. Acum câțiva ani, stânga din Germania a fost sfârtecată în scandalul dintre grupurile de zoofili, care-și cereau drepturile, și asociațiile pentru protecția animalelor. În Marea Britanie, o duduie și-a proclamat zilele trecute mariajul cu bolovanul din fața casei, iar pe internet iscă furori un nou curent - ecosexualii - care „fac dragoste cu Pământul”, pentru a-l salva. Toți acești ciudați și mulți alții vor cere în numele egalității în drepturi să li se legalizeze orientarea sexuală.

Dezbaterea în care doamna Prună și-a expus haloimăsul ideologic s-a numit „Extremismul de dreapta (subl. mea) și instigarea la ură”. La Bruxelles, de unde Prună și-a luat concediu (absolut autentic!) pentru a funcționa ca ministru al Justiției, extremismul de stânga nu există. În decembrie 2010, UE a respins cererea mai multor state, printre care și România, de a adopta o lege prin care negarea crimelor comuniste să fie pedepsită la fel cu negarea crimelor naziste și fasciste.

Revoluția culturală mondială, care e pe cale să ne înghită, este de cea mai pură esență marxistă. Asemenea revoluției bolșevice, și pe ea o incomodează teribil democrația. „Puterea poporului” e bună doar până te aduce la putere. Folosindu-se de celebrul exemplu al lui Hitler, a apărut un adevărat curent ideologic care susține că nu tot ce aduc alegerile este bun. Și nici măcar dezbaterile libere. Drept urmare, există un set de valori ce trebuie impus cu anasâna, peste capul poporului. Iată ce spunea Cristian Pîrvulescu la pomenita dezbatere: „Iliberalismul confundă democrația cu alegerile. Orice rezultă din alegeri este democratic. Deci, dacă Vladimir Putin este votat prin alegeri, atunci este democrat (...) Avem în România mișcări iliberale puternice, care urmăresc să combată, pe planul dezbaterii publice, statul de drept, libertățile în special.” Riscul acestei logici strâmbe este uriaș: nu doar că, astfel, rezultatele alegerilor pot fi contestate oricând și de către oricine, dar se instituie tabuuri, subiecte pe care îți este interzis să le abordezi altfel decât din perspectiva Corectitudinii Politice.

Pîrvulescu nu este decât un imitator, un biet epigon al unor modele mai celebre, speriate de libera exprimare a voinței prin vot.

Iată ce declara François Hollande după Brexit: „Într-o țară, referendumul are consecințe pentru toți, după cum vedem astăzi. Asta nu înseamnă că nu trebuie să mai consultăm popoarele când este necesar, dar orișicât!”

Tot după Brexit, editorialistul Rajeev Srinivasan scria pentru First Post ceea ce toată birocrația bruxelleză gândea, dar nu îndrăznea să spună chiar așa, fără perdea: „Democrația este prea importantă pentru a fi lăsată pe mâna poporului”. O vedem astăzi perfect în Marea Britanie, unde Justiția și Parlamentul încearcă disperate să împiedice punerea în aplicare a votului de la referendumul de Brexit.

Într-adevăr, mai ales după Grexit și Brexit, nu atât alegerile îngrozesc „establishmentul” european, cât referendumurile. De aceea, ideea organizării unui plebiscit pentru modificarea Constituției și interzicerea căsătoriilor homosexuale a dezlănțuit urgia pe Dâmbovița. Iar victoria lui Donald Trump împotriva „Sistemului” și a Mașinii de Presă a demonstrat încă o dată cât de „periculos” poate fi poporul când este lăsat să voteze. Votul americanilor nu va face decât să producă o mobilizare și mai mare împotriva Referendumului din România.

În iunie 1953, mișcările muncitorești din Germania de Est au fost reprimate brutal, cu ajutorul trupelor sovietice. Atunci, Bertolt Brecht a scris celebrul său poem „Soluția”:

După revolta din 17 iunie,

Secretarul Uniunii Scriitorilor

A distribuit pliante pe bulevardul Stalin,

În care spunea că poporul

A pierdut încrederea guvernului

Și c-ar putea s-o recâștige

Numai prin dublarea eforturilor la locul de muncă.

În acest caz, n-ar fi mai simplu pentru guvern

Să dizolve poporul

Și să găsească altul?

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO:

Radu Carp, 2012: "Iar pentru a pune această întrebare în contextul României de azi, dincolo de problema naţională sau cea a păstrării Tradiţiei şi a religiei, nu cumva orice structură federală ar conveni unui stat care, oricum am lua-o, se află şi se va afla la periferia geografică a Europei ? O Românie parte a unui stat federal care să aibă aceeaşi pondere cu orice alt stat membru… ar fi sau nu în interesul naţional ? Ori este cumva în interesul naţional să menţinem aceeaşi elită birocratică necompetitivă care se auto-regenerează tocmai pentru că ne aflăm la periferie şi undele de şoc ale unui model mai eficient de organizare nu mai sunt aproape deloc resimţite ? Suveranitatea pe care unii dintre noi sunt gata să o apere cu preţul vieţii nu este nimic altceva decât un concept determinat istoric, născut pentru a legitima modelul statului centralizat împotriva unor ameninţări externe şi contestări interne".

Postări populare (nu P.P.E. !):