26 august 2016

Travesti politic, de la progresism la pseudonaţionalism


"Turambar" (Mirel Palada) - purtător de cuvânt al Partidului România Unită. Fostul purtător de cuvânt al lui Ponta, când era la guvern. PRU cică ar fi "partid naţionalist (creştin, şcl)", dar pune ca purtător de cuvânt un militant pro-ateism (nu-i importantă "fosta sa orientare [non-]religioasă", ci faptul că milita împotriva creştinismului).

Dovada este chiar blogul său, Turambar, de pe care acum a dispărut badge-ul ateist There's probably no God / Now stop worrying and enjoy your life ("Probabil Dumnezeu nu există / Aşa că nu-ţi mai face griji şi bucură-te de viaţă").




Aşa-i ştiu blogul cel puţin de prin 2009 (pagina de la care am pus imaginea a fost arhivată la Wayback Machine în 2010).

În 2015 (deci după ani şi ani de zile...) încă mai apărea tot aşa, dar asta numai până prin vară. Când apar zvonurile (zvon1, zvon2) despre iminenta demisie a lui Ponta, "planificată pentru sfârşitul lui octombrie". A urmat apoi incidentul de la Club Colectiv, demisia lui Ponta şi instalarea "cabinetului tehnocrat" prin votul a 389 de parlamentari (inclusiv PSD), cu numai 115 voturi contra.

Totul a fost minuţios planificat, începând chiar cu crearea PRU. Sistemul are nevoie de supape de siguranţă sub forma de partide controlate. Cum se simţea lipsa unor partide antisistem (naţionaliste, conservatoare, eurosceptice, dar şi radicale de stânga), s-a luat decizia "clonării" lor, cu material de la partidele-sistem existente (în cazul PRU, "donatorul principal" fiind PSD).

10 comentarii :

Anonim spunea...

N-am sa inteleg vreodata, de ce un ateu, chiar anti-crestin(desi asa ceva in Romania nu cred sa existe cu adevarat, poate, cel mult, indiferent fata de religie), in fine, unul care nu e credincios si putin ii pasa de vreo biserica, religie s.a. asemenea, NU POATE SA FIE UN NATIONALIST VERITABIL !!!
Cine stabileste asta, cu ce drept si de ce ar trebui sa ne pierdem vremea si nervii cu aberatii(dupa parerea mea) de acest gen !?
Exista, oare, vreun pericol in acest mod de a vedea(si impune) lucrurile, in conditiile in care este in crestere un ''curent'' ''national si crestin'' cu puternice tuse radicale(''cine nu e CA noi e impotriva noastra'') de cea mai pura extractie bolsevica ?
Eu cred sincer ca, inainte de a fi orice altceva(ca religie, optiuni politice, ascendenta etnica, sex, origine geografica etc.) TREBUIE SA FIM ROMANI !!!
Altfel ne sfisiem intre noi si imi este teama ca astfel de vremuri sint aproape.

Riddick spunea...

Văd că apare această confuzie, cum că am dus critica spre "Turambar". Nu, criticam impostura PRU-ului. Mirel Palada e liber să creadă (sau să nu creadă), după cum îi este voia. Dar un partid naţionalist autentic n-ar trebui să recurgă la serviciile unor activişti pro-ateism, fie ei şi "răspopiţi" (M.P. nu a devenit simplu membru, ci purtător de cuvânt ba chiar şi vicepreşedinte).

Un curent naţionalist critică deschis creştinismul, militând pentru "dacism" (Zamolxe, etc.), dar în acest caz el ar trebui să reinventeze o naţiune - naţiunea dacă ("dacică").

Mai este şi curentul "ardelenist" (antinaţional !), care atacă ortodoxia şi promovează greco-catolicismul şi catolicismul.

Un ateu sincer poate fi mai patriot/mai naţionalist decât un bigot ipocrit (părerea mea...). Problema este "schimbarea de discurs" făcută în scop de manipulare.

Anonim spunea...

''Un ateu sincer poate fi mai patriot/mai naţionalist decât un bigot ipocrit (părerea mea...). Problema este "schimbarea de discurs" făcută în scop de manipulare.'''

Asta e !
Viata ne-a dovedit ca cei mai convinsi comunisti nu erau ''atei''(ex. Ceausescu Nicolae), precum si ca, unii, care bat cruci la toate intersectiile si dau ochii peste cap, sint, de fapt, niste saltimbanci veritabili !

Religia noastra adevarata e ROMANISMUL si servirea acestuia, sincera si neconditionata.
Restul e DIVERSIONISM INTERESAT !

Crystal Clear spunea...

Planificare pe termen lung, lung de tot...plus versatilitate

Riddick spunea...

Chiar mă întrebam, în vara 2015, de ce o fi renunțat la "motto"...

Anonim spunea...

Prietenul la nevoie se cunoaste !

http://www.activenews.ro/stiri-basarabia/Ambasadorul-SUA-la-Chisinau-ne-pune-la-punct-Moldova-nu-este-Romania.-Alaturarea-Romaniei-de-exemplu-ca-o-cale-de-a-intra-in-UE-sau-pentru-orice-alt-motiv-nu-este-o-alegere-care-va-face-lucrurile-mai-bune-136075

Anonim spunea...

(Partea 1 din 2)
To: Anonim

Daca a aparut in limba romana, citeste cartea lui Samuel Huntington "Who Are We? The Challenges to America's National Identity", ca sa intelegi ce e, de fapt, romanismul, sau bulgarismul, sau marocanismul, sau afghanismul, sau nipponismul.

O sa vezi acolo cum se defineste identitatea culturala. Si o sa afli ca elementele cheie ale oricarei culturi, cele mai puternice elemente unificatoare ale oricarei entitati numite generic popor, sint limba si religia. Popoarele europene s-au coagulat pe baze lingvistice si in jurul valorilor crestine limpede enuntate in Biblie (enunturile din Biblie sint formulate cu TOLERANTA ZERO, fara urma de relativism moral sau alte discutii), iar statele nationale, cu frontierele mai mult sau mai putin corect plasate, au aparut ca o consecinta naturala a dorintei celor care vorbesc aceeasi limba si au aceeasi religie sa traiasca impreuna pe acelasi teritoriu si separati de altii, diferiti cultural, cu care comunicarea era problematica.

Ungurii au fost doar unul dintre numeroasele popoare migratoare care au navalit in Europa inainte de anul 1000 si s-ar fi pierdut in multime, la fel ca toti ceilalti navalitori, daca nu ar fi fost crestinati CU SABIA de Sfintul Stefan al lor.

Poti sa fii sigur ca nici valahii nu ar fi ajuns un neam de sine statator daca nu ar fi fost crestinati.

Fara religia crestina, Europa nu ar fi ajuns buricul Pamintului, buric care a creat 99,999% din tot ce inseamna stiinta, arta si cultura. Fara indepartarea de religia crestina a europenilor, Europa de Vest nu ar fi ajuns sa se prabuseasca sub ochii nostri si oamenii sa moara, riurile de singe pe care le prevestea Enoch Powell in 1968 aparind, deocamdata, doar ca niste piriiase prin Franta, Belgia, Germania, Suedia, Spania... Dar e abia inceputul in materie de riuri de singe in Europa.

"The Faith is Europe, Europe is the Faith, wrote the Catholic writer Hilaire Belloc. And when the faith dies, the culture dies, the civilization dies, and the people die. So historians and poets alike have written."

Asa ca romanismul fara religie e ZERO BARAT. Ce ii va mai tine pe romani uniti daca devin majoritatea atei? Uite raspunsul lui S. Huntington la o intrebare similara despre soarta Americii:

"Raspunsul standard este ca americanii sint uniti prin angajamentul lor fata de principiile politice incluse in Declaratia de Independenta, Constitutie si alte documente, principii cunoscute sub numele de Credoul American: libertate, egalitate, individualism, democratie, domnia legii, intreprinderea privata. Cei mai multi americani adera la aceste valori. Valorile respective sint, totusi, produsele culturii originare unificatoare si daca acea cultura dispare, poate un set de principii politice abstracte sa mentina societatea unita? Experienta altor societati care au fost unite doar pe baza unor principii politice, ca Uniunea Sovietica si Iugoslavia, nu este incurajatoare."

Anonim spunea...

(Partea 2 din 2)
Daca trebuie sa aleg intre tine si Gigi Becali pentru un loc in Parlament, eu il votez fara ezitare pe Becali, chiar daca tu ai avea trei doctorate, ca DP Aligica, fiindca Gigi crede in Dumnezeu, se fereste sa comita pacate capitale si respecta Cele Zece Porunci. De la Becali cam stiu la ce sa ma astept, despre tine nu stiu nimic. Becali nu va vota in ruptul capului legi ticaloase primite spre implementare de la Sovietul Suprem Neomarxist Bruxellez. Tu, insa, ca om fara repere, esti usor de manipulat, de cumparat, de exploatat in orb ca idiot util. Romanismul tau e vorba goala. Mie nu-mi trebuie filosofi sau mari intelectuali in politica, ci indivizi morali, romani care nu mint, nu triseaza, nu tradeaza, nu se vind strainilor, nu sint viciosi etc. Criteriul meu de selectie e puterea si sinceritatea cu care candidatii cred in Dumnezeu, dovada fiind viata dusa de ei pina in momentul alegerilor.

P.S. Zici ca "este in crestere un ''curent'' ''national si crestin'' cu puternice tuse radicale(''cine nu e CA noi e impotriva noastra'')"???

Pe bune? Unde? Ca vreau si eu sa ader. Asta e un semn bun si sanatos daca e adevarat.

Vezi ce scrie Nassim Nicholas Taleb: "Let us conjecture that the formation of moral values in society doesn’t come from the evolution of the consensus. No, it is the most intolerant person who imposes virtue on others precisely because of that intolerance. The same can apply to civil rights."

(vezi https://medium.com/@nntaled/the-most-intolerant-wins-the-dictatorship-of-the-small-minority-3f1f83ce4e15#.hadaxw99k)

Nimic mai de pret pentru supravietuirea unui popor decit intoleranta religioasa. Uita-te la evrei! Oricine spune altceva e fie un ignorant, fie un propagandist globalist.

=== TORLAND ===

Riddick spunea...

@Anonim:

Pâi (Rep)Moldova nici nu (mai) este România. O vor arăta datele recensământului din mai 2014, ale căror date sunt încă ţinute la secret, "vor fi publicate peste 27 de luni". În septembrie 2016 se fac cele 27 de luni şi tot nu se vor publica înainte de alegerile prezidenţiale din octombrie, fiindcă numărul celor care se declară "români" (ca etnie) este foarte mic. La recensământul din 2004 ("făcut de comunişti") se declarau doar 2,6 %. Majoritatea (>70%) se declarau "moldoveni", apoi ruşi, ucraineni, turci (găgăuzi), bulgari, germani, evrei, cu români pe locul şase. Unde are dreptate ambasadorul: tema RO este folosită DOAR ca punte a MD spre UE (inclusiv de politicienii de la Bucureşti).

@TORLAND:

Religia este şi element cultural, dar mai ales unul identitar.În Iugoslavia era practic acelaşi popor, mai puţin în republicile de la "extremităţi", Slovenia şi Macedonia. Dar la Serbia, Croaţia, Muntenegru şi Bosnia-Herţegovina, limba vorbită era sârbo-croata, însă cu diferente de scriere; religiile - trei - au definit trei naţiuni, desprinse dintr-un trunchi comun.

Când scrisesem "bigot ipocrit" mă gândisem la ierarhia BOR care NU A AVUT NICIO OBIECŢIE faţă de aderarea la UE (în "anii de început" ei erau bine informaţi despre ce e vorba, nu ca noi...), şi a reacţionat la aberaţiile cerute de la Bruxelles doar "selectiv", şi DUPĂ ce se crease deja un curent de protest faţă de el în media sau pe net.

Riddick spunea...

(mai sus): cu români pe locul şase (şi 1,9 %, nu 2,6%), după "majoritatea moldovenească"

https://ro.wikipedia.org/wiki/Recens%C4%83m%C3%A2ntul_popula%C8%9Biei_din_2004_%28Republica_Moldova%29#Structura_etnic.C4.83


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: