31 august 2016

Ar fi bine dacă ar exista aşa ceva


Adică, o voce - chiar şi informală, "anonimă" - a aripii naţional(ist)e din servicii, armată şi "structuri". Nu m-ar deranja deloc dacă aşa ceva ar exista, ar prelua controlul şi ar proceda la o epurare a "interfeţelor externe", cum vedem acum că se întâmplă în Turcia. Pe la sfârşitul anilor '90, Dan Pavel (un pion din Reţeaua Soros) care era şi profesor la "academia SRI", scria dezamăgit într-un articol din 22 că printre studenţii săi (viitoare cadre SRI !) "predomină naţionaliştii". Care îl întrerupeau şi îl contracarau când promova teme "europene" (= antiromâneşti), iar cei care o făceau erau susţinuţi cu aplauze de către "sală". Acum, acei studenţi sunt în poziţii importante...

Sebastian Ghiţă (ex-PSD, recent membru al PRU) sugerează că el ar reprezenta aşa ceva:
"Mungiu Pippidi e un fel de Fethullah Gulen de Romania. De 20 de ani aceasta persoana ne tot da lectii despre tot ce e in luna si in stele.
Am observat de o luna ca in Romania s-a construit un plan de distrugere a serviciilor de informatii. Fie ca vorbim de SRI, SIE sau DIPI. SRI e atacat de ONG isti si tehnocrati pentru ca se dezvolta si pentru ca isi construieste baze de date. Impotriva SIE au aparut atacuri vizand operatiunile din Africa. DIPI e decapitata si terorizata pentru a i se afla sursele de informatii. 
Mungiu Pippidi si retelele sale ONG-istice nu sunt straini de aceste lucruri. Sa amesteci serviciile de informatii in constructii politice pentru a le decredibiliza e grav. 
PRU va sustine mereu ca serviciile de informatii ale Romaniei sa ramana puternice si vigilente. PRU nu vede in serviciile de informatii ale Romaniei un manipulator politic si nu le considera organizatii oculte precum Mungiu Pippidi. 
Romania mai are multi ofiteri romani care sa lucreze onest in serviciile de informatii si care sa inteleaga jocul agentilor de influenta precum Mungiu Pippidi."
Ce observăm aici ? (Whadda we got here ?)
  • Ghiţă o foloseşte ca sac de box pe Mungiu-Pippidi, care era oricum "câh" pentru electoratul "tip USL", căruia de fapt el i se şi adresează ("limbajul" de mai sus fiind alarmant, ba chiar de-a dreptul "horror" pentru eurobăsişti, deci ineficient pe acest segment). Targetul principal este deci electoratul PSD şi ALDE, care trebuie "lucrat" (deviat spre PRU) ca să nu dea o majoritate guvernamentală PSD+ALDE la toamnă. Foarte convenabil este şi un alt aspect: astfel procedând, nu trebuie să "urci mai sus" cu critica (spre UE, NATO, FMI, Licurici, Ocultă...) şi rămâi căldicel, nu "cazan în clocot, gata să explodeze". La fel s-a procedat şi cu (regimul) Băsescu: se spunea "băsism", "politici băsiste", în loc de politici UEFMI, urmate identic şi de USL, apoi de PSD şi acum de tehnocraţii instalaţi pe voturi PSD+PnL.
  • Sub eticheta de "plan de distrugere a serviciilor de informaţii" pot intra şi criticile întemeiate la adresa acestora: Ghiţă nu face delimitări în acest sens.
  • SRI ar fi atacat (şi) de... tehnocraţi, cică. Pâi nu tehnocraţii au clocit legile tip Big Brother ?! Şi nu sub guvernarea tehnocrată s-a legiferat şi implementat "baza de date extinsă" la care au acces serviciile, şi contra căreia au protestat - şi bine au făcut ! - o serie de ong-uri ? (inclusiv cel pippidic; dar doar ca să nu fie suspectat că ar fi de acord, cum sunt - în mod real - şi cei care-l dirijează din umbră...). Beneficiarii fiind şi serviciile, şi firme de IT "agreate", precum cea a lui Ghiţă.
  • Ghiţă contrazice doar aparent linia PRU. De fapt, el este foarte coerent dacă avem în vedere scopul înfiinţării acestui partid, care este un fel de "PP-DD Nr.2" dar fără aceeaşi acoperire mediatică şi creat de la început ca partid-bidon, nu preluat pe parcurs cum s-a întâmplat cu PP-DD.
  • PRU, de fapt, dă un cec în alb serviciilor, chiar şi sub guvernarea tehnocrată.
Te critic
de nu te vezi !
Când făcăturile se mai şi promovează prin legendare (recurgerea la acţiuni fals-ostile sau la critici, pentru "acreditarea/infiltrarea în mediul ostil vizat") precum o face Troţkimăneanu cu "proiectul Marian Munteanu" pe care-l creditează ca "naţionalist" şi acuză SRI-ul (condus de un pion Soros, Hellvig) că l-ar fi reinventat, e de-a dreptul stand-up comedy...

"Ar fi bine", ziceam. Posibil, însă, doar dacă ar fi şi ceva autentic...

UPDATE - o analiză excelentă a chestiunii se poate citi aici, la Contele de Saint Germain

3 comentarii :

Anonim spunea...

Nu prea contează.

Dacă nu se leagă parlamentarul de partid, nu are importanță decisivă structura parlamentului (pe partide).

Nu contează și pentru că avem deja instalat statul domniei judecătorilor, tot mai agresiv, arogant, sigur de puterea lui. Un parlament care s-ar învîrtoșa să readucă statul în normalitate ar putea fi și bombardat, reamestecarea locurilor și reconfigurarea din interiorul parlmentului pe o direcție politică fără dinți nici nu se discută, se va petrece cu certitudine.

Servicii secrete naționaliste, mă rog, oamenii, românii din ele, nu soroseii, ar putea ajuta pe termen lung - o generație, prezentul e pierdut. Părerea mea.

Eu mă tem că, după toată vînzoleala, ne vom trezi cu constituția modificată, deja cei care caută să primească firmanul nici nu chițăie la insulte și cereri de o mare gravitate venite din exterior. Dragnea nu-mi pare Mihai Viteazul, nu-l văd pupînd papucul sultanului ca apoi să pună tunurile pe creditorii care i-au dat bani să-și cumpere postul.

Evident că alde Ghiță sînt o făcătură, ca și concurentul (mai plăpînd, după bugetul mai mic al serviciului respectiv) alianța lui MaMu. PRM e lipit de nebuneala lui Cojocaru și n-are lider, iar acum vine, ciudat, și Florin Zamfirescu, în cel mai bun caz un individ cu toane.

Apropo de PSD, de ce nu se delimitează radical de grupul de la Cluj și de infestarea antiromânească la nivelul unor organizații din Ardeal, mai ales că are prilejul să recîștige electoratul de acolo de la PD, odată ce PD se confundă cu PNL, perceput de mulți în Ardeal ca aliat de sînge al UDMR ? Curvăsăraia nu e patriotism, nici dovadă de mare inteligență.

M-am lungit cam mult, sorry.

Riddick spunea...

Sunt sigur şi eu că se va "deforma" politic parlamentul după alegeri. Cum am mai scris şi aici, http://riddickro.blogspot.ro/2016/07/cum-sa-continui-austeritatea-si.html ("Cum să continui austeritatea şi dezindustrializarea împotriva unui vot popular de 75%"). În 2012 am votat cu PP-DD (locale/generale) deşi aveam oarecari suspiciuni (adeverite, totuşi încă mai cred că "DD" nu ştia tot scenariul), la locale am votat cu PRU "a faute de mieux" (nu aveam iluzii privind PRU), iar la iarnă voi vota cu Partidul Forţa Naţională, deşi nu-mi prea place conducerea (Rebega &Co), "cam alunecoşi".

Da, în prezent e "mână moartă"...

Dragnea şi Ponta sunt controlleri plantaţi la PSD. Dragnea ar putea arăta că nu este doar dacă ar scoate de pe liste TOŢI acoliţii lui Ponta, mai puţin pe Ponta (e greu să-i explici toată chestiunea bizonului votant pesedist).

Mă aştept la ce-i mai rău după alegerile astea, dar am totuşi o satisfacţie: vor cădea DEFINITIV nişte măşti. Să nu fie însă prea târziu...

Nu mi se pare deloc "lung" comentariul. E "dens", nu putea fi mai scurt la întreaga tematică tratată. :)

Riddick spunea...

(uitasem)

PRM are potenţial, dar dacă va reveni tot ca aliat al PSD mai bine lipsă. Nu că n-ar putea reveni ca partid real-naţionalist...


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2012: "Nu mă voi ascunde după deget: suplimentul FCD este într-adevăr un manifest, fiindcă socotim că Uniunea Europeană este un proiect neterminat și că doar desăvârșindu-l, creând adică Statele Unite ale Europei, putem să evităm perspectiva deloc încântătoare de a deveni un vulgar apendice al Asiei, un muzeu al civilizațiilor sau o simplă piață de desfacere pentru economiile emergente. Înainte de toate, doream să subliniez, prin contrast cu îngustimea identităților naționale, care sunt niște constructe relativ recente, larghețea identității europene și universalitatea celei creștine. Creștinismul transcende națiile, cu tot tribalismul și triumfalismul lor războinic".

 

Postări populare: