Tehnocraţi ! Când vă căraţi ?

17 februarie 2016

Minoratul perpetuu


"Ne rotim cu vreo 4-5 sibariţi elitari în cerc şi de-acolo nu ne mai scoate nimeni" (Everac despre establişmentul cultural
Bandele papionice, din care o parte se fac că nu-l mai plac pe Băsescu, își urmează cu ferocitate politica Soros, profitînd copios de banii statului pentru a devasta cultural țara. ("La ICR s-au rotit papionagiii")
"Încremenirea în proiect" (complet: "Prostia, ca încremenire în proiect") este o expresie lansată de Liicheanu. Dar ce bine se potriveşte 'telectualităţii române (şi în general, părţii potenţial-active-dar-sedate a societăţii), care de-un sfert de veac a rămas blocată în schema gedesisto-brucaniană, închinându-se la aceşti saltimbanci tot mai obosiţi precum la sfintele moaşte...

ActiveNews:
Tulburător este faptul că, pe zi ce trece, devine tot mai clar că, la fel ca și în cazul vechiului sistem, dispar din ce în ce mai mult posibilitățile de contestare efectivă a sistemului până la punctul la care singura alternativă va rămâne violența.
În definitiv, de la bun început, scopul găștii intelectuale grupate în jurul Grupului pentru Dialog Social nu a fost înlocuirea partidului stat cu un sistem democratic bazat pe pluripartidism, separația puterilor în stat, separația statului de societate și pluralismul societății civile.

Dacă urmăriți cu atenție evoluția acestui discurs, veți vedea că scopul, ce devine tot mai clar odată cu trecerea timpului, a fost de fapt înlocuirea partidului stat cu statul "societății civile", sau mai precis, cu un sistem în care mulțimea reunită spontan la kilometrul 0 al democrației, în Piața Universității, scurtcircuitează mecanismele democrației reprezentative și guvernează "direct", fără partide, sub călăuzirea unor intelectuali branșați la fluxurile financiare și de legitimare simbolică venite de la instituțiile publice și private ale lumii occidentale.

Or statul societății civile (care de fapt, în virtutea monolitismului de grup militant construit pe model bolșevic, nu este o societate civilă) se prezintă, în mod paradoxal, ca replică răsturnată, ergo echivalentă, a partidului stat (care nici el nu era de fapt un partid, ci o totalitate monolitică ce acaparează întreg procesul politic și întreg spațiul social). Pentru intelectualii civici meniți să ne izbăvească din bezna totalitarismului de extracție sovietică, atunci când nu a fost pur și simplu o realitate impură, politicul a fost cel mult un instrument al cărui unic scop a fost să mijlocească transformarea socială mai sus menționată.

Din acest punct de vedere, Traian Băsescu, care a construit actualul sistem distrugând fragila democrație parlamentară edificată după 1989, a fost ultimul om politic al României, om politic care s-a auto-lichidat odată cu împlinirea misiunii sale istorice, similară cu misiunea de odinioară a partidului proletariatului, anume aceea de a opera trecerea din istoria politică în post-istoria administrativă. Or, suntem forțați să constatăm că proiectul a fost dus la bun sfârșit, Klaus Iohannis nemaifiind un om politic, nici măcar unul al cărui obiectiv este lichidarea băsistă a politicului și a statului național, ci un costum vid, asupra căruia tronează o cutie craniană la fel de vidă, ce simbolizează locul rămas vid al politicului în care își infuzează autoritatea structura triadică efectiv guvernantă: "societate civilă", tehnocrație, ambasade.

Cred că succesiunea de evenimente din ultimele zile - anume spectacolul aberant din jurul legii defăimării terminat ca urmare a intervenției stupid de simpliste a ambasadorului SUA, iar apoi descinderea ANAF la sediul Antenei 3 în uralele acelorași tineri frumoși care până mai ieri se plângeau că PSD-ul are de gând să suprime libertatea de exprimare anticorupție - confirmă, dincolo de orice dubiu, faptul că am ajuns la punctul la care tranziția a fost finalizată. Iar finalizarea ei presupune nu doar trecerea de la politic la adminstrativ, ci și de la statul național suveran, ce făcea posibil exercițiul politic, la guvernanța gloabală, unde actul politic este suspendat odată cu actul gândirii.

Căci ce altceva a demonstrat întreaga tevatură de pe marginea legii defăimării decât că românii sunt incapabili, și ca atare n-ar trebui, să gândească cu propriul lor cap, fapt din care rezultă, în mod logic, că nici n-ar trebui să se autoguverneze prin reprezentanții lor aleși. Adoptarea de către parlament a legii de combatere a defăimării sociale n-a avut altă justificare decât nevoia de a imita, asemenei maimuțelor, ceea ce fac oamenii din lumea civilizată. Sunt mulți care din astfel de exerciții educative trăiesc, pe bază de finanțări venite, bineînțeles, tot din lumea civilizată.

În momentul în care reprezentantul suprem în teritoriu al lumii civilizate a declarat, printr-un comunicat demn de un elev de clasa a opta care dă extemporal la cultură civică, faptul că, din contră, în lumea civilizată lucrurile se fac cu totul altfel (lăsându-i astfel în ofsaid și pe activiștii corectitudinii politice care invocau valorile civilizației de unde își iau banii și pe străjerii neamului care invocau complotul iudeo-masonilor de la Washington), parlamentul României s-a autosuspendat.

În definitiv, cam ca în dezbaterile medievale referitoare la raportul dintre natura și voința divină, căreia astăzi i-a luat loc dictatul Ambasadei SUA, se pune următoarea întrebare: legea de ce era bună sau proastă? Era bună sau proastă în sine? Sau era bună sau proastă în funcție de ce decide ambasadorul SUA? Modul în care a acționat parlamentul demonstrează că, pentru reprezentanții țării, pe care nu înțeleg de ce îi mai plătim, valabilă este cea de-a doua variantă, de unde rezultă suspendarea automată a suveranității poporului român, exercitată prin reprezentanți aleși, odată cu posibilitatea rațiunii autonome a cetățeanului român.

Românul, așadar, nu are capacitatea să se autoguverneze pentru că nu are capacitatea să gândească, și nici nu are dreptul să învețe singur, din propriile sale greșeli, așa cum e normal să se întâmple în orice proces de maturizare. Nu, el trebuie să asculte de cei care îi poartă de grijă și care nu pot să-i vrea decât binele, indiferent de cât de incoerente sau de lipsite de justificări sunt ordinele venite de la centru. Din acest punct de vedere, contrar aparențelor, nu există nicio contradicție între respingerea, în numele libertății de exprimare, prin vetoul Ambasadei SUA, a unei legi altminteri inutile și stupide, și întreruperea brutală și lipsită de explicații coerente, a activității unui post de televiziune, chiar în aceeași zi. Dimpotrivă, cea de-a doua acțiune este consecința logică și firească a celei dintâi. Ambasada gândește pentru tine, deci libertatea de dezbatere nu se justifică. Curând o să înlocuim Antena 3 cu postul de televiziune Ambasada 1.

Ceea ce se întâmplă ține de logica sistemului în care am ajuns să trăim ca urmare a tranziției de la partidul stat la statul "societății civile", sistem care, după cum am spus, prezintă asemănări izbitoare cu sistemul de la care am plecat. Mai mult decât atât, tulburător este faptul că, pe zi ce trece, devine tot mai clar că, la fel ca și în cazul vechiului sistem, dispar din ce în ce mai mult posibilitățile de contestare efectivă a sistemului până la punctul la care singura alternativă va rămâne violența.

2 comentarii :

Riddick spunea...

Regulatorii humanişti (de Paul Everac, 2008)

Când Preşedintele Băsescu a venit la Putere, el avea de partea sa, drept calităţi majore incontestabile, o gură bogată pe care francezii o numesc "la gueule" iar românii de baltă "papagal"; o ştiinţă neînfricată a conducerii vaselor de comerţ prin marea tulburată, plină de spume, zbuciumându-se în strâmtori, şi o ştiinţă a conducerii de agenturi navale profitabile pentru statul socialist.
Înfruntase furtuni cu glas şi cu ochi de vultur, cu privirea pe sextant, călărise zodiile, se strecurase prin taifunuri geografico-politice, scăpase indemn de persecuţiile dictatoriale. Dar cum toate au o limită omenească, avea şi un defect major, de neîntrecut: nu-l citise pe Cărtărescu. Mai mult: nici nu auzise de el. În nicio oră, ageră sau somnolentă, de cart la pupa, nu-i căzuse în mână aşa ceva. Când a fost întrebat, bravul matroz, altfel fără frică şi reproş, s-a bâlbâit, a devenit timid, a rostogolit vorbele care înainte săreau ca nişte castane pe jăratec şi a recunoscut, da, că poartă acest grav handicap, angajându-se să-l lichideze cât mai curând. Cum era să conducă România neştiind cine e Cărtărescu?
Curând a aflat că există şi o zonă de înaltă literatură şi înaltă filosofie în ţara pe care urma să o ia în mână, şi că marii protagonişti humanişti, mai daţi în mă-sa decât deocheaţii băieţi deştepţi, s-ar cuveni să stea in jurul său, cu periţiile lor, ca o salbă de nestemate în jurul unei frunţi uşor dezgolite, după tăierea moţului prezidenţial. Şi i-a strâns degrabă pe humanişti la Curte, începând să-i scarpine pe greabăn şi să le dea potricale şi dulceţuri, uitându-se cât mai atent la gura lor iscusită, înveşmântată aforistic şi deşteaptă nevoie mare. Nu sunt sigur că a dus romanul lui Cărtărescu până la capăt, de Orbitor ce e, însă de străduit s-a străduit. În schimb, cărţulia "De ce iubim femeile?" şi-a aşezat-o în sigurantă la căpătâi. Nu sunt sigur nici că a parcurs opera completă a celorlalţi trei dintre marii noştri filosofi postdecembrişti, deşi nu era un efort prea mare cantitativ, iar calitativ e liber fiecare să priceapă sau nu, d-aia e democraţie. Mi se spune că şi în angeologie şi în teoria limitelor (peratologie) şi în sociologia Omului Recent, domnul Traian Băsescu a făcut sensibile progrese, lucrând cu zel, ca să nu fie ajuns din urmă de domnul Becali. Acum România poate fi guvernată ceva mai bine. [...]

Riddick spunea...


[...]
Mai ales că băieţii care ne asigură Curtea, cum o făceau cândva Corneille, Racine şi Boileau, dar şi Bossuet şi Molière, la celălalt exemplar, al Franţei, acela cu perucă, şi aburcat în rangul XIV, ei bine, aceşti băieţi au început să dea şi directive, să spună ce trebuie să facă Preşedintele, să-l reguleze în sensul cel mai nobil al cuvântului, adică să-i impună nişte reguli de comportare, nu numai în trenul regal, dar şi în politica locală sau mondială. Preşedintele cunoaşte bine comportamentul la "Potcoava", dar nu cunoaşte încă suficientă filosofie şi morală politică. Şi iată că în "Evenimentul zilei" de ieri se ridică generos regulatorul, nu demult necunoscut, domnul Cărtărescu, şi-i spune elevului sau, spudeu neajutorat (abil numai pe mare când e ceaţă) cum să procedeze şi să se delimiteze de aceşti monştri care compun partidul prezidenţial, adică cum să bage spaima în echipajul comandat şi instruit chiar de el. Până să se înspăimânte echipajul, mi-e teamă că se va înspăimânta chiar Preşedintele nostru, biruitor în luptă cu nume de Traian, când se va vedea că a supărat a doua oară pe domnul Cărtărescu, că merită deci din plin o astfel de regulaţiune. Dacă se mai asociază şi ceilalţi 2-3 filosofi postdecembrişti ai ţării (în capul listei-tip de 300 de semnături pe care poţi să-i scoli şi noaptea şi să nu le spui despre ce e vorba că tot semnează) e de oaie! Humaniştii regulatori nu-şi fac decât datoria. Doar pentru asta sunt scărpinaţi şi purtaţi de colo-colo cu vagonul lui Carol al II-lea!
Iar domnul Cărtărescu, mult târşit în politică, trebuie crezut în tot ce spune sau cere, de către acest "grand bète" care şi-a permis să-l ignoreze aproape jumătate de secol. Fără cultură subţire, subtilă, aticistă, venind de la humanişti de profesie, unde în paşte pe mă-sa vreţi să ajungem?

http://stirile.rol.ro/dinozaurul-tare-in-dinti-154302.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO:

Radu Carp, 2012: "Iar pentru a pune această întrebare în contextul României de azi, dincolo de problema naţională sau cea a păstrării Tradiţiei şi a religiei, nu cumva orice structură federală ar conveni unui stat care, oricum am lua-o, se află şi se va afla la periferia geografică a Europei ? O Românie parte a unui stat federal care să aibă aceeaşi pondere cu orice alt stat membru… ar fi sau nu în interesul naţional ? Ori este cumva în interesul naţional să menţinem aceeaşi elită birocratică necompetitivă care se auto-regenerează tocmai pentru că ne aflăm la periferie şi undele de şoc ale unui model mai eficient de organizare nu mai sunt aproape deloc resimţite ? Suveranitatea pe care unii dintre noi sunt gata să o apere cu preţul vieţii nu este nimic altceva decât un concept determinat istoric, născut pentru a legitima modelul statului centralizat împotriva unor ameninţări externe şi contestări interne".

Postări populare (nu P.P.E. !):