26 octombrie 2014
Ghiţă şi SRI vor puterea în PSD
cotidianul.ro:
Scandalul Hrebenciuc, arestările de rigoare şi diverse atacuri la prezidenţiabili au ecranat oarecum vestea că Dragnea şi Ghiţă ar plănui să preia împreună conducerea PSD-ului. Dacă stăm puţin pe gânduri şi cântărim lucrurile, ajungem la concluzia că ne aflăm în faţa unei mişcări catastrofale. Seamănă poate doar cu ştirea că Elena Udrea ar fi câştigat alegerile prezidenţiale! Declaraţia lui Ghiţă, altfel comică, tălâmbă, de ins care a măturat curtea unui conac şi apoi se vrea ginerele boierului, ne arată starea partidului moşit de Ion Iliescu şi drumul prăpăstios pe care se duce. PSD-ul pare să nu fi învăţat mare lucru din guvernarea Ponta.
Experimentul cu guvernul de juniori, de adolescenţi întârziaţi, lipsiţi de experienţă, dar cu singurul merit de a face parte din gaşca de apropiaţi ai preşedintelui partidului nu a fost suficientă pentru a declanşa o analiză critică în partid şi nici pentru a mobiliza alte resurse intelectuale şi profesionale ale PSD-ului. Dimpotrivă, eşecul garniturii Ponta pare a deschide larg porţile uneia şi mai împiedicate, dar şi mai încărcate de tupeu.
Cine este Sebastian Ghiţă? Un produs politic al lui Mircea Cosma şi al lui Adrian Năstase din epoca de înflorire a afacerilor de la Cornu. Dar şi al SRI din perioada 2000-2004. Micuţul geniu prahovean în computere, o banală interfaţă a generalilor din SRI, mai ales a lui Gioni Popescu şi Gheorghe Zamfir, a fost gonflat cu contracte pentru dotări tehnologice de vârf atât la SRI, cât şi la nivel judeţean, apoi regional şi în cele din urmă naţional. Scandalul cu Sorin Ovidiu Vîntu pentru preluarea Realităţii TV (operaţiune controlată de la început până la sfârşit) a pus în circulaţie înregistrări audio care ne arată cum gândeşte Sebastian Ghiţă. Ba o anume înregistrare distribuită de Sorin Ovidiu Vîntu pe holurile tribunalelor ne arată nu doar cum Ghiţă a pus mâna pe Realitatea TV, ci şi cum a deturnat congresul de alegere a lui Victor Ponta.
Sebastian Ghiţă a crescut în influenţă politică din momentul preluării conducerii PSD de către tânărul său amic de vacanţe, sforării şi consultări. Pe neaşteptate, Sebastian Ghiţă a devenit candidat la şefia Comisiei de control şi supraveghere a activităţii SRI, unde, în cele din urmă, a rămas doar membru. Mulţi au trecut prezenţa sa în această comisie ca un semn al încrederii lui Victor Ponta, în fapt fiind vorba şi de o influenţă masivă a SRI-ului. De mai multă vreme, cei care au controlat şi supravegheat SRI-ul n-au fost decât parlamentarii agreaţi sau chiar cooptaţi de acest serviciu. De altfel, pe seama lui Sebastian Ghiţă circulă o anecdotă. Se spune că o delegaţie străină ar fi avut de discutat cu premierul României o problemă specială. Dar în biroul premierului, la întâlnire, ar fi participat şi un necunoscut care nu voia nici mort să părăsească încăperea. Derutat, unul dintre oaspeţi ar fi ieşit pe coridor şi ar fi telefonat acasă pentru a afla cine este insul chelios, cu faţă de haidamac tăcut din preajma prim-ministrului. Staţi liniştiţi, ar fi sunat răspunsul de acasă, este şeful premierului Ponta!
Glumă-neglumă, statutul de colaborator comercial al SRI a făcut din firmele lui Sebastian Ghiţă un soi de interfaţă economică a SRI şi a unor generali, chiar un soi de abonat la contractele cu statul. Firmele lui Ghiţă, cesionate unui frate şi unui apropiaţi, câştigă contracte speciale, contracte grase şi arată ca o afacere de partid, sprijinită de guvernul Ponta, cel care se poartă adeseori ca un guvern SRI. Lansarea lui Sebastian Ghiţă în lupta pentru conducerea PSD ne arată nu decăderea morală şi intelectuală a ultimei generaţii de polticieni de stânga, ci şi încercarea SRI-ului de a prelua controlul unui partid în care a avut destui acoperiţi, colaboratori sau informatori ai Securităţii. O echipă politică Dragnea-Ghiţă în fruntea unui partid condus de oameni cu pretenţii de stânga şi cu proprietăţi de oligarhi de dreapta ne arată pe ce direcţie se duce PSD-ul. Pe direcţia unei mafii de afaceri veroase, la vedere, pe seama banului public.
Doi cercetaţi penali (şi Dragnea, şi Ghiţă au fost şi mai sunt clienţii Parchetelor) în fruntea PSD-ului ar fi sinonim cu o convertire a partidului săracilor şi pensionarilor într-un grup mafiot controlat de SRI şi susţinut masiv de oamenii necăjiţi ai României.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Iulian Capsali , pe (noul) său cont Facebook : Un amestec de slugărnicie și arivism, tipic pentru politicianul român, penibilul pesedist ...
-
Marea Spovedanie (I) 11 mai 2014 D upă postarea din 9 mai am primit multe mesaje, și pro, și contra.Cel mai frecvent a fost "re...
-
Lech Kaczynski a rostit un discurs televizat, pe 17 martie 2008, în legătură cu negocierea şi ratificarea tratatului de la Lisabona: ...
-
"Obiectivul meu nu mai este legat de procentele PDL-ului în 2012, obiectivul meu este ieşirea României din criză şi trecerea pe creşter...
-
Focus Energetic Datoria totală a României, adică banii pe care îi au de dat înapoi atât firmele, cât şi statul, a ajuns la 99 m...
-
Europarlamentarul PDL/PPE Iosif Matula a cerut în Parlamentul European reglementări pentru condamnarea "campaniilor de presă la com...
-
O analiză pe siteul Transitions Online : Politics by Other Means by Marius Dragomir 14 December 2009 As the presidential electio...
-
Când pleci la negocieri cu condiţia de "premier independent" ori "din partea PnL", mai bine stai frumos la sed...
-
Înlocuiţi cuvântul "preşedinte" cu "premier". Şi Lupu cu Negoiţă. Pe siteul UNIMEDIA : Vladimir Voronin: Gat...
-
All the pawns are being slowly taken out and moved into attack position WhatDoesItMean.Com : By: Sorcha Faal, and as reported to her We...
Un comentariu :
PSD scapă doar dacă scapă de Ponta şi de ceilalţi maimuţoi implementaţi
http://riddickro.blogspot.ro/2014/10/psd-scapa-doar-daca-scapa-de-ponta-si.html
Trimiteți un comentariu