Václav Klaus: Victimele UE sunt Democrația și Libertatea

Interviu pentru ziarul elveţian Basler Zeitung, Opfer der EU sind Demokratie und Freiheit.


Fostul președinte ceh Vaclav Klaus vorbește despre manipularea occidentală privind Rusia, eșecul Uniunii Europene și zorii epocii post-democratice.

Domnule Klaus, după anexarea Crimeei de către Rusia, aţi spus despre președintele rus Vladimir Putin că a fost comparat greşit cu Adolf Hitler, care în 1938 a luat de la Cehoslovacia regiunea sudetă. De ce aţi spus, ca ceh, aşa ceva?

Această comparație cred că este total greșită. Eu nu sunt, cu siguranță, un avocat al Rusiei sau al lui Putin, dar asistăm astăzi în Europa și America la o spălare a creierelor, ceva absolut bizar. Ucraina este împărțită în două jumătăți. Europa de Vest și Statele Unite au forțat țara să aleagă între Est și Vest. O astfel de alegere de direcție în acest moment nu putea decât să rupă Ucraina. Tocmai acest lucru s-a întâmplat acum.

Deci, credeţi că Occidentul nu înțelege Rusia. Ce idei preconcepute există, în America și Europa de Vest?

Eu nu sunt un expert în Rusia. Deși am avut zeci de ani același sistem politic și economic ca şi Uniunea Sovietică, deosebit de interesaţi de această țară nu am fost vreodată. De asemenea, sunt acum mult mai des în Germania sau în Statele Unite decât în ​​Rusia. Din păcate, ne-au rămas în continuare rezerve serioase cu privire la Rusia. Prietenul meu, faimosul caricaturist ceh Ivan Steiger, mi-a spus, săptămâna trecută: «După reprimarea Primăverii de la Praga din 1968 a trebuit să părăsesc Cehoslovacia. De atunci, urăsc Rusia.» L-am întrebat: «Nu poţi spune ‹Uniunea Sovietică› în loc de ‹Rusia› ?» Această diferență ar trebui să aibă importanţă. Dar Steiger a continuat: «Îi urăsc pe ruși atât de mult încât nici măcar nu am citit literatura rusă a secolului al 19-lea.» - «Dar nu se poate să-l respingi pe Dostoievski, din cauza evenimentelor care au avut loc în 1968 în Cehoslovacia!», i-am răspuns.

Dar nu există cel puțin o anumită continuitate între Uniunea Sovietică și Rusia de astăzi? La urma urmei, Putin este un fost KGB-ist.

De la sfârșitul Uniunii Sovietice s-au schimbat, totuși, foarte multe. În timpul mandatului meu în calitate de președinte, m-am întâlnit de câteva ori Dmitri Medvedev, succesorul și predecesorul lui Putin. Și am simțit că aparține unei noi generații. Când comunismul a căzut, Medvedev îşi încheia studiile. Cu vechiul regim, el nu mai avea nimic de-a face.

Deci, va trebui să fiţi îngăduitor cu rușii și să le daţi mai mult timp?

Rusia a fost 70 ani sub regimul comunist, nu doar 40 ani, ca noi. În acest context, consider evoluţia țării din ultimii 20 de ani ca fiind un relativ succes. Dacă aş compara așteptările pe care le aveam la căderea comunismului cu starea actuală a țării, bilanţul meu nu este chiar atât de dezechilibrat. Aceasta, desigur, nu înseamnă că Rusia ar fi acum o democrație, precum Elveția sau Republica Cehă.

De asemenea, nici în raport cu Uniunea Europeană nu au fost îndeplinite toate speranțele pe care unii şi le-au pus în ea. Care ar fi bilanțul pe care l-aţi descrie la zece ani de la aderarea țării dumneavoastră?

În Republica Cehă, am fost unul dintre puținii care au indicat încă de la început, că n-ar trebui să avem prea multe aşteptări de la UE. Așteptările multora dintre compatrioții mei, cu toate acestea, au fost foarte mari după această cotitură, chiar dacă numai foarte puțini au obţinut paradisul așteptat. La final a devenit mai rău decât am crezut: când am ajuns prim-ministru, statul era sub presiunea influenţei în creştere a UE. Am consolidat auto-responsabilitatea cetățenilor, astăzi există iar mai multă dependență de stat. Din păcate, trebuie să spun că eu sunt parțial responsabil pentru situația actuală: în 1996, am semnat ca prim-ministru cererea noastră de aderare la UE, iar în 2004, în calitate de președinte, am semnat tratatul care ne-a pecetluit apartenenţa la UE.

I s-a dat Republicii Cehe o alternativă faţă de aderarea la UE?

Cu siguranță există o alternativă, asa cum ne-o arată Elveția. Dar, din păcate, la începutul anilor '90 eram într-o situație foarte diferită. După 40 de ani de comunism, ne-am dorit să fie din nou o țară europeană normală. «Înapoi în Europa», aceasta era lozinca de la fiecare colț de stradă, în noiembrie 1989. Am arătat, la acel moment, că nu ar trebui echivalată Europa cu UE. Dar s-a dovedit a fi aproape imposibil a-i face pe oameni să înțeleagă această diferență. După aderare am fost felicitat în Europa de Vest, cu cuvintele: «Bine aţi venit în Europa !», dar am răspuns de fiecare dată: «Am fost întotdeauna în Europa, am fost mereu europeni, chiar și în perioada comunistă.» Între timp, zeitgeist-ul din Republica Cehă, cu toate acestea, s-a schimbat. Săptămâna trecută am ţinut un discurs în faţa studenților din Praga. Zece ani de la aderarea la UE nu sunt motiv de sărbătoare, am spus. În cele din urmă am fost aplaudat.

Ca liberal, nu aţi vedea-o drept o confruntare pozitivă, din partea UE? La urma urmei, Uniunea a exercitat asupra țărilor sale membre o anumită presiune pentru a efectua liberalizarea în multe domenii.

Nu are nimic de-a face cu UE. Comerțul liber și liberalizarea au fost consecința primei etape a integrării europene, care a avut loc în cadrul Comunității Economice Europene. Punctul de cotitură decisiv l-a reprezentat Tratatul de la Maastricht din 1992: de la integrare s-a trecut la un proces de unificare. Tratatul de la Lisabona din 2007 a întărit această tendință. UE este un centralism fără precedent și complet neeuropean. Victimele acestui stat centralizat vor fi democrația și libertatea.

Nu a beneficiat enorm Republica Cehă în urma contribuțiilor financiare ale Bruxellesului ?

De astfel de subvenții eu nu sunt interesat. Noi nu suntem dependenţi de ajutorul din partea unor țări sărace, cum ar fi Portugalia sau Grecia. Aceste plăți nu au fost, oricum, deosebit de mari: ele s-au ridicat la aproximativ 0,85 % din produsul nostru intern brut. O sumă irelevantă, ceea ce arată că pentru noi nu este avantajos calculul cost-beneficiu, pentru că în schimbul aderării la UE ne-am supus la numeroase condiții pe care a trebuie să le îndeplinim. Spania și Portugalia încă mai primeau în anii '80 și '90 subvenții de la Bruxelles, care reprezentau între șase și opt la sută din produsul lor intern brut. Nu că aş tânji după autostrăzile din aceste țări, pe care aproape nimeni nu merge, și după cartiere întregi care sunt goale. În plus, subvențiile UE de astăzi sunt, peste tot în Europa de Est, un adevărat teren propice pentru corupție.

Cu toate acestea, subvențiile UE pentru infrastructura din țara dumneavoastră ar trebui să aibă un impact pozitiv.

De fapt, cea mai mare parte a banilor s-a scurs spre construirea de trasee pentru biciclete, ceea ce cred că este absurd, chiar dacă eu dețin trei biciclete. În calitate de președinte, am asistat, probabil, la sute de ceremonii în sate și orașe mici, unde se sărbătorea inaugurarea unei piste pentru biciclete și unde câte-un primar spunea ce mare ajutor a primit comunitatea sa din partea UE.

Aţi spus odată despre expresia «deficit democratic», că este încă foarte diplomatică faţă de realitatea UE. Dacă v-aţi putea exprima nediplomatic, ce aţi spune?

Expresia «deficit democratic», cred că este, de fapt, un eufemism. Există nu numai un deficit, ci o lipsă de democrație. Suntem, de fapt, într-o fază post-democratică. Despre deficitul de azi vorbesc chiar și liderii UE, ceea ce îmi amintește de statele din fostul bloc estic: chiar şi acolo era posibil să critici, să exprimi anumite nemulțumiri legate de birocrația excesivă. Punerea în discuție a monopolului de putere al Partidului Comunist a rămas însă mereu un subiect tabu.

De ce nu s-ar putea repara astfel de defecte?

Probabil că nu sunt suficiente reformele. În comunism, guvernul vorbea în mod constant despre reformele care sunt necesare pentru a rezolva anumite dificultăți. După căderea comunismului, am spus-o în țara noastră într-un mod destul de deliberat: «Noi nu derulăm reforme, ci o schimbare de sistem.» Chiar și UE ar avea nevoie astăzi de o astfel de schimbare de paradigmă. Reformele cosmetice, aşa cum sunt decise la fiecare şedinţă de la Bruxelles pe la patru ceasuri dimineaţa, nu sunt suficiente. Întrebarea esențială este, în ce perioadă de timp gândeşti. A crede că mâine sau a doua zi după următoarele alegeri se va schimba ceva în UE, este complet nerealist. Va fi pe termen lung, dar trebuie să fii optimist. Sper că într-o zi o revoluție pașnică va aduce o schimbare reală. Noi, cehii avem experiența ei. S-ar putea să se întâmple încă în timpul vieţii mele, dar nu m-aş aștepta.

Treceţi, de asemenea, drept un critic aspru al Uniunii Monetare Europene. Dacă cineva i-ar crede pe liderii europeni, criza euro este demult depăşită.

Criza acută a fost depăşită, dar criza - în niciun caz. Figurat vorbind, criza acuta din ultimii ani este doar vârful icebergului. Este absolut irațional să se introducă o monedă comună pentru un număr atât de mare de țări, uneori foarte eterogene. Acest lucru este la fel de absurd, ca și cum la toţi trei ni s-ar recomanda aceeași mărime la cămașă. Moneda euro este de fapt doar o versiune extremă a unui sistem de rate de schimb fixe. Că este mai bine a avea rate de schimb fixe sau rate de schimb flexibile, este o dezbatere pe care economiştii de marcă o duc de aproape 200 de ani. Până în prezent, toate sistemele care aveau rate de schimb fixe au eșuat. Pentru o uniune monetară, ar fi nevoie de ceea ce economiștii numesc «zonă monetară optimă». Cu șase sau opt țări, totuşi, poate fi posibil, cu 17 sau 18 în niciun caz. Moneda euro a fost o idee idealistă a politicienilor care au dorit să oprească-n loc istoria.

Relațiile dintre UE și Elveția sunt în prezent într-o fază dificilă. Cum apreciați, în acest context, acordul dat de populaţia Elveţiei inițiativei reglementării imigrației în masă?

Noi, cehii, respectăm ordinea constituțională a Elveției și voința poporului elvețian. Datorită economiei puternice și serviciilor sale sociale, Elveția este o destinație atractivă peste medie pentru cei care locuiesc în UE. Fiecare stat suveran ar trebui să aibă dreptul de a lua o astfel de decizie. Iată: consider ca fiind un drept al omului acela de a călători oriunde, unde doreşte. Dar eu nu-l mai văd tot ca pe un drept al omului pe acela de a fi în măsură să se stabilească oriunde. În cele din urmă, subminează guvernarea statelor naționale, consolidând astfel superstatul UE. De aceea, acest principiu este atât de important pentru Bruxelles și decizia Elveției atât de periculoasă pentru UE.

Cum va reacţiona Uniunea Europeană faţă de rezultatul nedorit?

Votul este pentru mine un experiment neplanificat care arată modul în care UE tratează opiniile neconvenabile. La Bruxelles, rezultatul a fost interpretat complet greșit, acesta este motivul pentru care politicienii și birocrații au reacționat cu consternare și panică.

Permiteţi-ne o ultimă întrebare: care este viitorul libertăţii în Europa?

Nu este vorba doar că libertatea ar fi amenințată în Europa, nu, ea este acum doar ţinută din scurt. Crizele din ultimii ani au accelerat această tendință: criza economică și financiară care a început în 2008 a dus la intervenția guvernului în sensul keynesismului. Acum avem criza din Ucraina, și mă aștept ca ea să fie folosită ca o oportunitate pentru a promova în continuare centralizarea și standardizarea în UE.

Publicat pe bazonline.ch, 29 aprilie 2014.


http://www.klaus.cz/clanky/3565