08 aprilie 2014
Deutsche Welle despre ambiguitatea PnL în chestiunea "SUE"
Despre care am scris şi eu aici.
PNL şi Europa federală post-naţională
Liberalii îl susţin pe Guy Verhofstadt pentru preşedinţia Comisiei Europene, dar păstrează cu toate acestea atributul de partid “naţional”.
Recent, unul dintre cei mai proeminenţi federalişti europeni, belgianul Guy Verhofstadt, propus de ALDE pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, a fost zilele trecute la Bucureşti la invitaţia PNL. A fost o ocazie ratată, căci din tot ce a fost prezentat public la conferinţa de presă şi apoi la dezbaterea televizată nu s-a înţeles mare lucru. Un singur aspect a fost mai bine precizat cu această ocazie şi anume faptul că PNL va rămâne în ALDE. Crin Antonescu a dezminţit că ar intenţiona să treacă la PPE, fără să nege însă foarte clar dacă au existat anumite tatonări în vederea acestui transfer. Liderul PNL a spus că: “nu au existat discuţii, întâlniri sau angajamente între mine şi domnul Joseph Daul sau alţi reprezentanţi sau lideri ai PPE. Punct. Suntem şi rămânem membri ALDE.”
Din acest moment ne putem cu toţii întreba dacă PNL împărtăşeşte viziunea lui Guy Verhofstadt cu privire la viitorul Europei. Realitatea este că lucrurile au rămas la fel de neclare ca şi în trecut. Liderul PNL a vorbit despre situaţia UE la modul foarte general, evitând orice chestiune mai precisă. Deşi a admis că UE “are în faţă multe provocări” şi că “a anchilozat”, nu a înţeles nimeni cum vede PNL ieşirea din impas. Atât Crin Antonescu cât şi deputata europeană Norica Nicolai i-au criticat vag pe populari şi politica de austeritate, dar de aici până la o idee mai clară e o distanţă lungă. Iată pasajul cel mai “aplicat” pe care îl propune Crin Antonescu pe pagina sa de Facebook şi care se referă la susţinerea pentru candidatura politicianului belgian: “UE are nevoie, cum spunea şi domnia sa, să depăşească anumite tipare în care a încremenit, să meargă înainte, să mobilizeze şi să valorifice resursele nefolosite ale marelui spirit european şi, în sensul acesta, am avut şi avem convingerea că domnul Verhofstadt este persoana nimerită!”
Din păcate a fost o nouă ocazie de a vedea distanţa mare care separă dezbaterile occidentale de cele româneşti. În realitate niciun partid nu îşi bate capul cu aceste subiecte, atâta doar că prezenţa lui Guy Verhofstadt a atras atenţia asupra acestor tăceri. Ar fi interesant să ştim dacă măcar militanţii PNL, cadrele de la vârful partidului, deputaţii şi senatorii se pronunţă în favoarea federalismului pe care îl profesează liderul grupului ALDE sau dacă au eventual alte opinii. În afară de “marele spirit european” nu ştim ce anume îi cheamă pe liberalii români alături de acest proiect.
Discuţia ar fi trebuit să înceapă cu moneda comună. Dacă guvernul Ponta a prezentat o viziune despre calendarul adoptării monedei comune, liberalii au evitat iarăşi să se pronunţe. Faptul că până la un moment dat ministrul de finanţe era liberal nu suplineşte deloc declaraţiile de intenţii explicite şi mai ales argumentarea lor.
În al doilea rând liberalii ar trebui să aibă un punct de vedere despre politica de urmat în acest interval care premerge adoptarea monedei comune, căci toate proiectele federaliste de toate nuanţele vorbesc în primul rând despre punerea laolaltă a ţărilor care au deja moneda comună. Politica “intervalului” este esenţială, căci ea este menită să definească de pe acum intenţiile de viitor.
Subiectul nu poate fi expediat în câteva rânduri, dar există câteva elemente care definesc federalismul ALDE, deosebindu-l de cel al dreptei europene: mutualizarea datoriilor suverane şi organizarea de alegeri dincolo de frontierele naţionale. În privinţa Europei “cu două viteze”, Guy Verhofstadt şi-a exprimat speranţa ca toate ţările să se îndrepte în cele din urmă către o Europă unică cu o monedă comună pentru toţi. Iar cât priveşte diferenţele culturale, el a dat ca exemplu SUA, China sau India care ar fi reuşit să pună împreună regiuni ample şi culturi diferite. Lăsând la o parte calitatea acestor exemple să constatăm doar că sunt o mulţime de lucruri surprinzătoare şi numai bune de a fi discutate.
Partidul Naţional Liberal ar trebui poate, dacă se afiliază – fără nicio discuţie nici măcar în interiorul partidului, fără nicio obiecţie – la ideile federaliştilor din familia lui Verhofstadt şi Cohn-Bendit, să organizeze un congres şi să schimbe numele partidului, căci termenul “naţional” ar suna foarte strident în viitorul context.
http://www.dw.de/pnl-%C5%9Fi-europa-federal%C4%83-post-na%C5%A3ional%C4%83/a-17551188
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Adrian Papahagi, 2012: "Nu mă voi ascunde după deget: suplimentul FCD este într-adevăr un manifest, fiindcă socotim că Uniunea Europeană este un proiect neterminat și că doar desăvârșindu-l, creând adică Statele Unite ale Europei, putem să evităm perspectiva deloc încântătoare de a deveni un vulgar apendice al Asiei,
un muzeu al civilizațiilor sau o simplă piață de desfacere pentru
economiile emergente. Înainte de toate, doream să subliniez, prin
contrast cu îngustimea identităților naționale, care sunt niște constructe relativ recente,
larghețea identității europene și universalitatea celei creștine.
Creștinismul transcende națiile, cu tot tribalismul și triumfalismul lor
războinic".
Postări populare:
-
Prin Haos controlat către (Noua) Ordine. Un război pustiitor, în care se vor folosi arme nucleare. Iar când oamenii, exasperaţi şi înspăimâ...
-
(de pe la 8:27) Pâi sectorul politic e format [deocamdată doar] din argaţii Ocultei . EI SUNT PROBLEMA! Formal "puşi de noi", car...
-
"Nu ascund faptul că în după-amiaza asta am stat vreo 2 ore cu George Simion, a trecut pe la mine și i-am explicat. Nu s-a putut asta ...
-
hair trigger
-
Şi persistenţa cu care se face indică fără niciun dubiu existenţa unei directive exprese pentru implementare cu orice preţ. Din nou, prin vo...
-
"Actually, there are no grassroots revolutions, period! Any revolution is the by-product of a highly organised group of conscientiou...
-
S-E şi E, desigur raportate la harta României (s-ar putea completa, mai corect: E şi N). Planurile lor mari de resettlement care erau prev...
-
Şi mai ales, de la vinovaţii şi profitorii stării de fapt. Cei mai importanţi nici n-au acte RO. Dar... au aici interfaţa . Larvele. Pentru ...
-
Într-un articol din Gândul, scrie aşa: "Elevii vor fi vaccinaţi cu Cantgrip pentru imunizare împotriva virusului AH1N1, responsabil ...
-
Mare farsor, mari gogomani Un comediante de bravură Joacă de patruzeci de ani, Făcând enormă tevatură În faţ-a nişte gogomani. Dibaci, sub ...
6 comentarii :
Pe mine ma bucura precizarea explicita a decizziei de a nu parasi ALDE, fiindca trecerea la PPE era puternic ''sustinuta'', in tara si la Bruxelles.
Indecizia PNL(speculata stingaci de nemti, ''cubici'' la cap ca intotdeauna si suparati ca PNL le-a tras clapa si PPE s-ar putea sa nu mai pastreze majoritatea in PE) nu trebuie interpretata ca o acceptare a federalismului.
S-ar putea ca liberalii sa ofere in viitor surprise placate....
Despre trecerea la PPE eu am găsit doar părerile lui Frunzăverde şi Marian Petrache (preşedintele CJ Ilfov) şi aluzii din partea lui Teodor Atanasiu. Nimeni altcineva, toţi ceilalţi din conducerea PnL au negat şi c-ar fi existat varianta asta luată în discuţie. PPE n-are nici acum majoritatea, colaborează cu PES (socialiştii) şi cu ALDE. Geoană, Preda (PMP), Nicolai şi Blaga au făcut chiar referiri pozitive la colaborarea "democratică, europeană" dintre cele trei europartide. Care toţi sunt federalişti, însă ALDE e mai vizibil.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a anunțat, marți, că Biroul Politic Național al partidului a dat un “vot de principiu” programului politic al PNL pentru alegerile europarlamentare și urmează ca documentul să fie propus spre dezbatere publică în săptămânile următoare.
“Azi, la Biroul Politic, a fost adoptat programul politic al PNL pentru alegerile pentru Parlamentul European. A fost dat acest vot de principiu. Nu dezvolt acum, este un program pe care îl dorim și îl vom pune în discuție publică și sperăm să se bucure de atenție pentru că totuși avem alegeri europarlamentare și trebuie să vorbim concret despre ce au făcut europarlamentarii noștri și mai ales despre ce vrem să facem în Parlamentul European, despre cum vedem fiecare dintre noi, partide și candidați, viitorul Uniunii Europene, menirea Uniunii Europene, interesele României sau interesele diferitelor ramuri ale economiei românești în peisajul european”, a spus Antonescu, la finalul ședinței BPN al PNL.
Liderul liberalilor a precizat că programul este intitulat “Performanță, națiune, libertate”.
http://qmagazine.ro/ultima-ora/intern/antonescu-bpn-a-adoptat-programul-politic-al-pnl-pentru-alegerile-europarlamentare/
''..... trebuie să vorbim concret despre ce au făcut europarlamentarii noștri și mai ales despre ce vrem să facem în Parlamentul European, despre cum vedem fiecare dintre noi, partide și candidați, viitorul Uniunii Europene, menirea Uniunii Europene, interesele României sau interesele diferitelor ramuri ale economiei românești în peisajul european”''
Deocamdata asta spune multe.
In plus, declaratiile publice sint, de multe ori, altceva....
Aminteste-ti ca, inainte de 1989, ii injuram cu foc pe rusi dar, in acelasi timp ne sopteam la ureche: ''Taci ca intra aia peste noi ca in Cehoslovavia !''
Si nu ne feream de ai nostri, care vorbeau aceeasi limba cu noi !!!
Asa ca, mai putina vorba si mai multa fapta !
În '89 URSS trecea drept "forţa reformatoare", dar a fost doar un scenariu.
http://curezone.com/upload/Members/ChazTheMeatHe/Books/Golitsyn_The_Perestroika_Deception_The_World_s_Slide_Towards_the_Secon.pdf
http://taranulamar.blogspot.com/2014/04/daca-era-mai-bine-in-comunism-de-ce-va.html
"Casa Comună Europeană" (concept lansat de Gorbaciov):
http://www.thefederalist.eu/site/index.php?option=com_content&view=article&id=3&lang=en
Comunicatul către țară al CFSN (22 decembrie) vorbește despre România integrându-se în "Europa unită", văzută sub forma Casei Comune Europene: "9. Întreaga politică externă a țării să servească promovării bunei vecinătăți, prieteniei și păcii în lume, integrîndu-se în procesul de construire a unei Europe unite, casa comună a tuturor popoarelor continentului. Vom respecta angajamentele internaționale ale Romaniei și, în primul rînd, cele privitoare la Tratatul de la Varșovia."
http://historia.ro/exclusiv_web/general/articol/comunicatul-ara-al-consiliului-fsn-22-decembrie-1989
Trimiteți un comentariu