12 martie 2014
Pentru ei ”proiectul România” e prea mic. Lor daţi-le ”Proiectul” şi vor ţine în degetul mic Universul!
Ziarul Financiar:
De dimineaţă până seara, de ani şi ani, ei tot caută. Sub plapuma de scoarţă de dosare şi coperţi de CD-uri expirate, ei caută. Au fost într-o vreme seducători şi au convins şi pe alţii că, fără căutarea lor, în faţă se aşterne pustiul, iar în spate potopul. De la tribune publice roase de coatele căutărilor lor sau corodate de saliva lor, ei azvârle braţele spre cer şi invocă precum străjerii dimineaţa, “Proiectul”.
Pentru ei nu este de-ajuns un proiect micuţ – cum ar fi acela că, în acest colţ ostenit de lume, oamenii nu doar să nu mai pară, ci chiar să nu mai fie atât de încruntaţi şi îngrijoraţi de ce o să fie mâine. Un proiect doar un pic mai măricel decât cel micuţ de dinainte, cum ar fi creşterea cu o idee a bunăstării oamenilor în urma deciziilor de bun simţ care pot fi luate la nivel de politici publice, nu este o încercare pe măsura virtuţilor lor, astfel încât acesta să primească termene măcar aproximative de realizare, cum ar primi “Marele Proiect”.
Zarea este oarbă, iar aşteptarea asta îi seacă. Dacă Dumnezeu şi-ar mai întoarce o dată faţa către ei să le descopere Marele Proiect atunci, da!, s-ar dedica lui cu ardoarea cu care Noe s-a înhămat la munca batjocorită de semeni a construcţiei corăbiei mântuirii sau cu credinţa blestemată de îndoială cu care preoţii vechimilor ardeau în altare sângele şi carnea jertfelor de tot.
Aşa? Ce haz are dacă nimeni nu observă cum se bat ei pentru neam?
Aici este una dintre explicaţiile pentru care programul pentru care îşi angajează astăzi răspunderea în Parlament este minimalizat în fel şi chip. Nu e ”program de guvernare”, nu e un program de ceva mai de Doamne-ajută!, e pur şi simplu ”program” – o chestie mică, pentru o ”acţiune” mică (posibil ”program de acţiune”), în fine ceva banal.
Plictiseli şi obsesii din astea cu reducerea taxelor, cu creşterea de salarii, cu soarta românilor plecaţi, cu familii destrămate, cu spitale mizerabile, cu şcoli dărăpănate, cu români, ţigani sau unguri chinuiţi deopotrivă de traiul lor – acestea nu sunt probleme ce merită termene precise de rezolvare. Vor vedea ei ce-o fi, ”dacă va fi spaţiu fiscal!”
Proiectul, în schimb Proiectul, da! Aderarea la euro? Oooo! Ar putea fi ea Proiectul “atât de major” precum aderarea la NATO, la UE? Atunci un altul, ceva acolo măreţ, nu nimicuri precum traiul zilnic, nu gândacii din Spitalul Municipal Constanţa. Catedrale nu bisericuţe!
”Jalnic ard de vii chinuiţi ca Nessus,/Ori ca Hercule înveninat de haina-i;/Focul lor a-l stinge nu pot/Cu toate apele mării!”
Pentru ei ”proiectul România” nu există sau e prea mic. Lor, daţi-le ”PROIECTUL” şi vor ţine în degetul mic Universul!
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Şi nimeni (dintre politicieni) nu protestează; ba-l şi văd înregistrat "legal". De ce nu se face o razie la această oficină separ...
-
PDL, în ultima vreme, este reprezentat în platoul Realitatea TV de... Oajdea şi de Paleologu.
-
- Trezirea, PDL ! - Evenimentul zilei are azi un articol - PDL face planuri de excludere a lui Preda - din care aflăm că "exclu...
-
"Elefantul nu a consumat carne din cauză foamei, ci pentru că a vrut să se răzbune pe oameni" Un elefant `canibal` a fost împu...
-
La întâlnirea cu Herman van Rompuy, Traian Băsescu a declarat : "Cred că domnul preşedinte Herman van Rompuy a acoperit toată ...
-
Assange a fost arestat în Marea Britanie pe baza unui mandat de arestare emis de Suedia pentru "viol, agresiune sexuală şi coerci...
-
The Germanization of Europe 2011/02/14 BERLIN - "Pactul UE pentru Competitivitate" propus de către Germania şi Franţa ...
-
- Băse - Soros - niku_elektriku - Alina Mungiu-Pippidi - Mr. Blogary - Theophyle - sunt un impertinent (n'aşa ? ;-) ...
-
Revista AGERO Psiholog - Cercetător drd. Gabriel Ungureanu „Ploaia care va veni le va potopi pe toate, Să încercăm să facem noi...
-
NEW.EURO-MED.DK : East-west theatre II T he following shows how the NWO actors play a deceptive game to delude us into their Lucifer...
11 comentarii :
Super scris !
Pare că nimic nu se rezolvă şi nici speranţe nu sunt...
Da. E cam la fel ca păţania unui amic de-al meu cu banca: "Domnuu', noi aici ne ocupăm de credite serioase !" (încercase un credit pentru o Dacie "papuc"):
http://riddickro.blogspot.ro/2014/03/daca-vom-arunca-banii-pentru-salvarea.html?showComment=1394559072923#c6803300505396683545
Suntem ai nimănui.
Nici poliţia nu ne apară de infractori,dacă primesc spagă de la cei care te-au vătămat. Mi-a lovit unul maşina, a fugit fără să-mi dea RCA şi Politia mă pune să declar că renunţ la căutare...Deşi are proba video..
Nu renunţi la nimic, nu semnezi aşa ceva, chit că ai intrat la cheltuială.
Au luat probe de vopsea "de-a inamicului" ? (imposibil să nu fi lasat urme). Dacă nu, e clar.
L-au dentificat, în Buzau-proprietarul este o firmă dar nu-mi vor să-mi spună cum se numeşte.
Problema este că din 22-1-14 umblu cu maşina lovită : are uşa, aripa înfundate.Arată ca dracu'
Am fost în audienţă la Udrişte...ce circ si acolo,
Sesizare la Parchet, ar fi pasul următor. Atenţie la termenul de decădere.
Aha...
Cred c-o să caut un avocat să-l întreb.Oare or mai fi avocaţi de serviciu ?
Chiar am drum pe la Tribunal
Aha...
Cred c-o să caut un avocat să-l întreb.Oare or mai fi avocaţi de serviciu ?
Chiar am drum pe la Tribunal
La "Tribunalul mare" era - cândva - "fumoarul" (la parter). Acolo pot fi găsiţi, ori la Bibliotecă (la etajul 1, de-o mai fi şi aia). Vorbesc de ce ştiam prin 1997. :)
O să merg pe acolo.
Şi eu ţin minte de prin '90 :)
Trimiteți un comentariu