13 octombrie 2013

Václav Klaus: "Lupta noastră de astăzi cu ideile comuniste nu ar trebui să se limiteze la vechile lupte. Trebuie să luptăm cu comunismul în noile sale deghizări".



Note pentru discursul The Victims of Communism Memorial Foundation Award

Vă mulțumesc foarte mult pentru această foarte înaltă distincţie, pentru Truman-Reagan Medal of Freedom [Medalia Truman-Reagan a Libertăţii]. Sunt profund onorat. Sunt, de asemenea, foarte impresionat de lista de nume foarte distinse ale acelor personalități care au primit în trecut această distincţie. Permiteți-mi să folosesc această ocazie pentru a-mi exprima recunoștința pentru dumneavoastră toţi, pentru păstrarea vie a memoriei victimelor comunismului și, mai general, pentru că nu lăsaţi comunismul să fie uitat. Nici în această țară, nici în altă parte.

Așa cum am spus, comunismul nu trebuie să fie uitat. Tragediile legate de el nu trebuie să fie marginalizate, nu trebuie să fie interpretate greșit în modul politically correct sau chiar scuzate, nu trebuie să fie luate ca o aberație irepetabilă care s-a întâmplat mai mult sau mai puțin accidental. Nu. Comunismul - cu zecile sale de milioane de victime și sutele de milioane de oameni frustrați și denigraţi, care au suferit ani și decenii, forțați să trăiască în acest regim irațional și opresiv - este, regretabil, o parte integrantă a istoriei umane. El nu a apărut de nicăieri. A apărut în urma ideilor și ideologiilor similare care au considerat, de asemenea, libertatea, și odată cu ea ființele umane individuale, a fi de importanță secundară. Comunismul a fost - împreună cu nazismul - doar o versiune extremă a unor atitudini și poziţii politice care structural nu au fost foarte diferite. Problema este că aceste ideologii sunt aici, cu noi, iarăşi.

Am petrecut aproape o jumătate de secol din viața mea într-un regim comunist. În cele din urmă s-a prăbușit atunci când eu am ajuns la aproape 50 de ani. A fost suficient de mult pentru ca să-l pot înțelege. După cum știți, comunismul a fost adus în țara mea - care în anii '20 și '30 se obişnuise să fie o democrație pluralistă destul de dezvoltată - odată cu sfârşitul celui de-al doilea război mondial și cu eliberarea oraşului Praga și a celei mai mari părţi a țării de către armatele sovietice. Faptul că sovieticii au fost văzuţi ca "eliberatori" a slăbit vigilența cetățenilor cehoslovaci, și ţara a fost preluată de comuniști, fără nicio rezistență majoră. Nici circumstanțele din Europa și din restul lumii nu ne-au ajutat.

Cea mai grea etapă a erei noastre comuniste din anii '50 - cu procese politice dure și cu atacul agresiv asupra a aproape tot ce avea legătură cu libertatea și democrația - a format primele grupuri de oameni care au devenit adversari mai mult sau mai puțin activi ai regimului. Nu a fost vorba despre cea mai mare parte a națiunii, cu toate acestea.

Un al doilea grup de adversari - mult mai important, din cauza dimensiunii și influenței sale - a început să apară odată cu problemele economice de la începutul anilor '60. Regimul a trebuit să recunoască faptul că economia administrată la nivel central nu a funcționat la fel de bine precum și-a asumat, şi cum a proclamat propagandistic. Aceasta a condus la o reformă economică destul de substanțială, care a fost apoi urmată, de asemenea, de o democratizare a sistemului politic.

Am lucrat ca tânăr cercetător la Institutul Economic al Academiei Cehoslovace de Științe, care a elaborat planul de reformă, dar - deja de pe atunci - am criticat reforma pentru măsurile sale luate doar pe jumătate, pentru mentalitatea ei gen "cea de-a treia cale". Critica sistemului comunist era, cu toate acestea, deja larg răspândită. Generația mea de economiști și de sociologi i-au studiat pe Mises și Hayek și i-au citit pe Orwell și Soljeniţân, încă de pe atunci.

Un al treilea grup de adversari ai comunismului a apărut după reprimarea Primăverii de la Praga, prin invazia Uniunii Sovietice și a altor armate ale Pactului de la Varșovia, în august 1968. Din acel moment nu au mai existat "credincioși" ai comunismului și marxismului în Cehoslovacia. La sfârșitul anilor '70, îmi amintesc că fiind întrebat de către un prieten american la Praga: "Cât de puternică este credința în marxism și comunism în Cehoslovacia contemporană ?", răspunsul meu a fost: "Cred că există mai mulţi credincioși adevărați ai marxismului la Universitatea Berkeley din California decât în toată ţara mea, deşi ea se cheamă a fi comunistă".

Gradul de opresiune a fost în anii '70 și '80 deja mult mai slab decât înainte, dar gradul de frustrare și sentimentul de neputință a fost poate chiar mai profund. Sfârșitul comunismului - realizat prin "Revoluția de catifea" - a deschis porțile pentru o dezmembrare radicală a vechilor instituții comuniste și pentru construirea unei noi societăți, liberă, bazată pe principiul democrației reprezentative, economia de piață și ideile de libertate, care în această țară au o legătură atât de mare, atât cu Heritage Foundation cât şi cu The Victims of Communism Memorial Foundation.

Așa cum am spus, comunismul - o epocă istorică - nu trebuie uitat, dar lupta noastră de astăzi cu ideile comuniste nu ar trebui să se limiteze la vechile lupte. Trebuie să luptăm cu comunismul în noile sale deghizări, în noile sale haine, care sunt uneori atât de chic şi de colorate, camuflând conținutul lor adevărat. Şi mă gândesc la

- human-rightismul agresiv care s-a transformat într-un vehicul puternic pentru suprimarea drepturilor civice tradiționale și a instituţiei de neînlocuit a cetățeniei;

- progresismul transnațional care favorizează guvernanța globală și se uită cu dispreț la statul național, leagănul democrației;

- relativismul moral, care - ca un conglomerat de diferite fluxuri disparate de gândire - neagă valorile și instituțiile care au format fundamentul civilizației occidentale tradiționale;

- ecologismul modern, și versiunea sa extremă, alarmismul încălzirii globale, care încearcă să ne modifice pe noi toți și să distrugă baza economică a lumii moderne.

Am avut o șansă de a asista la simptomele acestor noi amenințări, probabil mai direct în Europa, decât aici, în America, unde rădăcinile libertăţii sunt, sperăm, mai puternice. Dar dumneavoastră aţi ratat experiența comunistă, care - cu toate cruzimile și iraționalităţile sale - nu a fost doar o eră tragică. Aceasta a fost, de asemenea, un proces de învățare util, care ne-a dat, cel puțin unora dintre noi, o sensibilitate crescută la toate semnalele de manipulare şi de control.

Acesta este mesajul pe care aș dori să îl las astăzi aici. Încă o dată, vă mulțumesc foarte mult pentru înalta distincţie acordată, precum și pentru atenția dumneavoastră.

Václav Klaus, The Victims of Communism Memorial Foundation Award Ceremony, The Georgetown Club, 8 octombrie 2013.

http://www.klaus.cz/clanky/3453


7 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Clar , concis si sintetic Esenţialul este important :

Am avut o șansă de a asista la simptomele acestor noi amenințări, probabil mai direct în Europa, decât aici, în America, unde rădăcinile libertăţii sunt, sperăm, mai puternice.

Dar dumneavoastră aţi ratat experiența comunistă, care - cu toate cruzimile și iraționalităţile sale - nu a fost doar o eră tragică. Aceasta a fost, de asemenea, un proces de învățare util, care ne-a dat, cel puțin unora dintre noi, o sensibilitate crescută la toate semnalele de manipulare şi de control.

Acesta este mesajul pe care aș dori să îl las astăzi aici. Încă o dată, vă mulțumesc foarte mult pentru înalta distincţie acordată, precum și pentru atenția dumneavoastră.

Riddick spunea...

Rumânii (v-ba lu' Ţiriac) ar fi trebuit să fie "vaccinaţi". Dar... e copleşitor numărul de lichele, de colaboraţionişti şi de creduli.

Crystal Clear spunea...

Da, este devastator când remarci aşa ceva.
Mai nou am dat peste o propagandistă destructivistă într-o şcoală postliceală care pregateşte personal cu o specializare practică. Are un întreg "program" bine pus la punct îşi aduna aliaţi , neaga tot ce vede. Mai sunt încă în perioada de analiză , ca să mă dumiresc complet , dar deja am avut confruntări serioase.Este în deplină desfaşurare ca să compromită şcoala ( care are autorizaţie provizorie). Este foarte bine pregatită ( are tehnicile bine puse la punct) .Pur şi simplu nu-mi vine să cred că există astfel de personaje in realitate, nu le-am văzut pâna acum acţionând "pe viu" .Astept să mă provoace. Cu siguranţă o va face. Interesant este că nu este deloc proastă. Este evident ca a făcut cursuri de instruire. Sper sa rezist :)

Riddick spunea...

"deconstructivistă"

Poate fi o tatonare - în funcţie de ce reacţii ai, se merge pe căi diferite în continuare.

Crystal Clear spunea...

Da, "deconstructivistă" scuze.

Pentru mine este neaşteptat să trăiesc o astfel de experienţă în timp ce singurul meu scop este să învaţ ceva nou, care mă interesează.

Anonim spunea...

''Comunismul a fost - împreună cu nazismul - doar o versiune extremă a unor atitudini și poziţii politice care structural nu au fost foarte diferite. Problema este că aceste ideologii sunt aici, cu noi, iarăşi.''
Mortal tipu', le-a zis-o in fata, sa-si aminteasca scirbele ce au inventat si experimentat pe altii.Iar ca sa nu fie confuzii a adaugat ferm: ''"Cred că există mai mulţi credincioși adevărați ai marxismului la Universitatea Berkeley din California decât în toată ţara mea, deşi ea se cheamă a fi comunistă" ''.

Riddick spunea...

Klaus ştia cu ce se mănâncă politica, de pe atunci.

Václav Klaus - începuturile carierei politice (1990-1991)

La Congresul Forumului Civic, din septembrie trecut, preşedinte a fost ales un outsider: Václav Klaus, ministrul de finanţe al ţării. În timp ce a obţinut mai bine de două treimi din voturile delegaţilor, dl. Klaus a întâmpinat o opoziţie substanţială printre liderii cei mai influenţi ai Forumului. Aceştia au blocat, practic, punerea în practică a programului lansat de Václav Klaus - o clară delimitare de socialismul de orice fel - şi au boicotat ideile d-lui Klaus privind restructurarea Forumului Civic. Asta a făcut ca, în februarie acest an, Forumul Civic să se scindeze în două partide. Václav Klaus ar dori să transforme aripa pe care o conduce într-un partid modern, de dreapta, de tipul Partidului Conservator din Marea Britanie. Cealaltă aripă a Forumului include mai mulţi din membrii guvernului, dar orientarea ei produce o imagine mult mai puţin clară. Declarîndu-te social-democrat - ceea ce în realitate şi este această aripă - nu e tocmai uşor într-o Cehoslovacie post-comunistă.

Nici o mirare, ascensiunea la putere a d-lui Klaus a fost întîmpinată cu reacţii dintre cele mai ambigui. El curtează nivelele de jos ale masei populare mai mult decât o fac colegii săi din guvern, şi, de altfel, admite că este un populist, dar într-o manieră Thatcher şi nu într-una Peron. Unii ziarişti fac tapaj de asemănarea poziţiei sale cu cea a unui Walesa, dar nimeni nu-l poate auzi pe Walesa invocându-i pe un Milton Friedman şi Thomas Sowell, aşa cum o face Klaus.

Încrederea lui Klaus în sprijinul pe care îl primeşte din partea organizaţiilor de masă se dovedeşte potrivită: el nu ezită să-şi exprime resentimentele împotriva unor "birocraţi plătiţi de la centru". Într-un cuvînt, Klaus este un politician, dar manierele sale, felul său de a acţiona sînt de un mult mai mare bun gust decît apar în criticile ce i se aduc, cum ar fi aceea ca, spre exemplu, după o recentă remaniere, nici un singur membru al Chartei '77 nu a mai rămas în prezidiul Parlamentului ceh. Fostul regim nu a reuşit niciodată să-i defăimeze pe disidenţi. Acum, disidenţii se află pe punctul de a se defăima de unii singuri. Criticii lui Klaus provin în marea lor majoritate - dar nu exclusiv - din cercurile foştilor disidenţi. Pe de altă parte, nu toţi foştii disidenţi se numără printre inamicii lui Klaus. Dar ameninţarea s-a simţit limpede încă înainte de-a se dovedi că Václav Klaus nu este un simplu economist, ci şi un politician. "Nu dorim să fim experimentatori pe plan social, să devenim un exemplu strălucit pentru restul lumii", declara el, într-un discurs în stil foarte personal, prin care a cîştigat aplauzele respectivei conferinţe a Forumului Civic, făcînd furori printre intelectuali. Prin asta, Klaus a dovedit exactitatea a două observaţii făcute de Timothy Garton Ash: că politicienii est-europeni care pretind că nu sunt nici de dreapta, nici de stînga, sunt de fapt de stînga, şi că revoluţiile din 1989 nu au adus cu ele nici o idee fundamental nouă.

http://riddickro.blogspot.ro/2011/07/vaclav-klaus-inceputurile-carierei.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

László Tőkés, 2012 (la congresul PPE de la Bucureşti): "Consider că toată problematica minoritară, a regiunilor dezavantajate, locuite de minoritari ar trebui să fie cuprinsă în politica de coeziune a Europei unite şi prin aceasta să se încerce depăşirea crizei generale a Europei unite. Între cauzele crizei se numără şi moştenirea comunistă, care ne frământă şi astăzi. Noi considerăm că problema regiunilor este o problemă genuină europeană şi, totodată, una specifică românească. România supercentralizată nu va reuşi să iasă din criză, dacă nu se va face descentralizarea şi regionalizarea ţării. Partidul Popular Maghiar din Transilvania propune un astfel de program de descentralizare, de regionalizare, care va conduce la un sistem de federalism în România."

Postări populare (nu P.P.E. !):