14 octombrie 2013

Predoiu, băiatul de mingi trimis la PDL cu lecţia-nvăţată




Predoiu, în plină opoziţie, la Gala Premiilor MLNR, lângă Hadăr-sindicat-la-TV, Borza-Hidroelectrica şi DJ Vulpescu-Oltchim.


Au mai fost prezenţi şi Ponta, Geoană, Oprescu, Negoiţă (sector 3), Mănescu (sector 6), Dăianu, şi Gruia Stoica, sponsor al Galei şi "câştigator al licitaţiei" de la CFR Marfă.

Doi "viitori foşti posibili preşedinţi de centru-dreapta" îsi dau arama pe faţă. Subordonare faţă de Germania şi UE, şi regionalizare maximală, prin desfiinţarea judeţelor. Sunt convins că oricare din ei ar fi candidatul "centrului-dreapta", nu este decât un iepure, ca Dan Diaconescu să nu intre în turul doi, iar finala să se joace între Căcărău şi candidatul PSD (Ponta, cel mai probabil).

Predoiu: "Cunoscută 'axă' Washington - Londra - Bucureşti trebuie să includă şi Berlinul."

Ungureanu: "Conceptul descentralizării prin înfiinţarea regiunilor, important pentru dezvoltarea durabilă a României, a fost abandonat şi înlocuit cu surogatul creşterii puterii administrative a judeţelor, structuri evident depăşite."


Pentru conformitate, oferta prezidenţială a lui Predoiu (nu de alta, dar poate AGERPRES dezactivează link-ul, cum a mai făcut-o):
 
Comunicat de presă - Cătălin Predoiu (PDL) 

Forţa echilibrului. Pentru o Românie bine condusă spre prosperitate şi normalitate

Proiect de Ţară depus în cadrul competiţiei interne a Partidului Democrat Liberal pentru desemnarea candidatului la alegerile din 2014 pentru Preşedinţia României

Autor: Cătălin Predoiu

Introducere.

România poate fi uşor transformată într-o ţară prosperă şi respectabilă.

În prezent, este o ţară cu o guvernare USL incompetenţă, abuziva şi pe alocuri antinaţionala. Certurile şi conflictele politice motivate de agende individuale se ţin lanţ. Resursele sunt irosite prin corupţie şi lipsa de competitivitate. Ţară nu dispune de un management luminat, modern, cooperativ. Reputaţia ei externă suferă. Prea mulţi dintre cetăţenii ei sunt afectaţi de sărăcie şi lipsiţi de fericire.

Suntem de şapte ani în Uniunea Europeană, dar romanii nu culeg pe deplin roadele acestui demers naţional. Salariile romanilor sunt în linii mari aceleaşi, dar costurile vieţii au crescut semnificativ, fondurile europene nu sunt atrase şi sistemele esenţiale ale sănătăţii, educaţiei şi infrastructurii au rămas pe jumătate reformate, ineficiente. Riscăm să ratăm culegerea beneficiilor unei opţiuni fundamentale: opţiunea euroatlantică. Cu o guvernare USL incapabilă să se alinieze standardelor statului de drept (eşec MCV, eşec Schengen), riscăm să fim împinşi din nou într-o zonă gri la marginea Europei.

Eradicarea sărăciei, prosperitate pentru cât mai mulţi şi justiţie, rămân deziderate greu de atins pentru moment.

Ce anume ar putea descătuşa energiile României? Ce anume ar putea readuce acasă pe fiii ei, pentru a-şi găsi aici fericirea?

Ce anume ar putea transforma România într-o ţară prosperă şi normală?

Fireşte, sunt multe lucruri care trebuie să se întâmple pentru a aduce prosperitate şi normalitate în viaţa cetăţenilor.

Dar semnalul trebuie dat de sus, din clasa politica, din vârful clasei politice.

În acest context, alegerile prezidenţiale din 2014 devin cruciale.

România închide un ciclu, va urma un alt ciclu, pe care societatea îl cere vădit sau implicit ca un ciclu al valorificării şanselor şi al activării unor energii latente. Un ciclu în care lupta va trebui dată pentru construcţie, pentru echilibru, pentru concretizarea proiectelor, pentru rezultate palpabile pentru oameni. România se poate schimba în bine la faţă prin echilibru şi cooptarea oamenilor profesionişti la construcţia zilei de mâine.

Viitorul Preşedinte al României trebuie să fie un 'preşedinte unificator', care să adune oamenii buni şi de valoare în jurul României, care să adune prieteni în jurul României!

Viitorul Preşedinte al României trebuie să promoveze un leadership democratic şi colaborativ: aceasta înseamnă că proiectele trebuie să meargă tot timpul, iar politicienii să lucreze, la toate nivelurile, în folosul cetăţenilor.

Avem nevoie să muncim împreună iar Preşedintele este primul om în stat care promovează cultura performanţei şi modelul de succes al elitelor. Preşedintele este primul om în stat care poate înlocui cinismul cu compasiunea şi înţelegerea.

Mai mult ca oricând, avem nevoie să ne privim cu compasiune, să facem curăţenie şi să unim toate punctele care ne diferenţiază.

Cele cinci puncte de echilibru care vor aduce prosperitatea şi normalitatea

România este măcinată de multiple dezechilibre, în principal din cauza lipsei de viziune a politicului în general şi a prevalentei agendelor politice individuale ale unor lideri politici, în particular.

Sunt cinci echilibre esenţiale care trebuie realizate pentru că a debloca şi descătuşa România.

Eu, ca Preşedinte, mă voi implica în calitate de mediator pentru corectarea dezechilibrelor.

Prin forţa echilibrului, romanii se vor aşeza pe drumul construcţiei şi cooperării, singurul care poate aduce prosperitate reală şi linişte socială, singurul care poate duce România întreagă şi puternică în secolul informaţiei.

Echilibrul puterilor în stat

Preşedintele trebuie să asigure echilibrul între puteri, ca premisă a bunei funcţionări a statului. Dezechilibrul actual constă în interferenţele abrupte şi conflictuale care intervin adesea între puteri. Preşedintele mediază între puteri, iar succesul acţiunii de mediere depinde de echidistanta şi imparţialitate.

Eu, ca Preşedinte, voi încerca să fiu un reper moral şi instituţional. Acţiunea mea politică se va baza pe respectul pentru instituţii, respectul pentru partidele politice, respectul pentru oameni.

Niciuna dintre puteri nu trebuie să ia competentele alteia, iar ca Preşedinte voi veghea la acest lucru: să avem puterile separate şi în echilibru.

Echilibrul dintre stat şi individ

Statul aparţine Naţiunii, iar aceasta este compusă din cetăţeni.

Preşedintele trebuie să apere şi să prezerve statul, dar în acelaşi timp, trebuie să fie garantul respectării indivizilor de către stat.

Legile trebuie să fie drepte. Obligaţiile corecte.

Viitorul Preşedinte trebuie să ajute la refacerea relaţiei dintre stat şi individ. Acum, statul este adesea nedrept şi nu îşi realizează funcţiile, serviciile sale nu sunt pe măsură aşteptărilor cetăţenilor şi posibilităţilor României, iar pe de altă parte, prea mulţi cetăţeni ignora statul său acţionează contra intereselor lui. Indicele de corupţie este un exemplu în acest sens.

În calitate de Preşedinte, voi acţiona pentru un stat puternic şi flexibil, un stat inteligent, un stat care cooperează cu cetăţenii, nu-i agresează şi nu-i nedreptăţeşte. În calitate de Preşedinte voi acţiona pentru că cetăţenii să sprijine statul, pentru că le aparţine.

Respectul Constituţiei, respectul statului de drept, al separării puterilor în stat, respectul CEDO, respectul Justiţiei independente, sunt piloni principali ai acestei acţiuni prezidenţiale.

Echilibrele economice

România trebuie să îşi elaboreze un Plan Strategic de Dezvoltare Economică pe termen lung, ţinând cont de atuu-rile sale, de concurenţă internaţională şi de evoluţiile din lume.

În calitate de Preşedinte, voi coopta partidele, mediile profesionale şi mediile de afaceri într-un dialog naţional care să conducă la elaborarea acestui plan. În calitate de Preşedinte, în limita Constituţiei, voi sprijini afacerile româneşti să îşi dezvolte relaţiile economice internaţionale, să deschidă noi pieţe, să facă profituri pe care să le aducă în ţară, legal.

România este pasivă economic. În calitate de Preşedinte, voi ajuta că ea să devină dinamica şi ofensiva economic. O ofensivă în interior, dar şi în exterior.

România a devenit o 'ţară de extracţie' de resurse. 'Hemoragia' competentelor trebuie cumva oprită şi creat spaţiul politico-legislativ pentru reîntoarcerea acasă a celor care au reuşit în lume şi ar vrea să reuşească şi în ţara care i-a născut şi crescut, România!

România are nevoie acum de toţi fiii ei, de cei care o pot ajuta să-şi revină şi redevină prosperă şi demnă.

Este momentul să ne gândim că marile proiecte nu mai pot fi făcute de stat ci trebuie să facem parteneriate în toată lumea şi să ne deschidem. 400 de kilometri de autostradă în ultimii 23 de ani e prea puţin.

A sosit vremea pentru Parteneriatele-Publice-Private, pentru Inovaţie şi pentru Antreprenoriat. Trebuie să găsim echilibrul între invesitii romane şi străine - să facilităm investiţiile a cât mai multor companii atât cu capital străin cât şi cu capital autohton.

Exemplele de succes din regiune, CEZ sau E-ON, ar putea servi drept model pentru Hidroelectrica sau Transelectrica. De ce să nu avem şi noi companii puternice care investesc şi câştigă bani pentru ţara în exterior?

Avem sute de mii de tineri talentaţi care pot fi cooptaţi în companiile româneşti. Standford, Harvard şi multe alte şcoli de vârf mondial au avut şefi de promoţie studenţi romani. Preşedintele trebuie să încurajeze angrenarea lor în companiile româneşti.

Clasa de mijloc trebuie să infloresca - ultimii 23 de ani a cauzat dezechilibrul între bogaţi şi săraci - România a devenit tara contrastelor, cu limuzine de lux şi maşini vechi. Clasa de mijloc a devenit din ce în ce mai slabă. Coloana vertebrală a României este clasa de mijloc, milioanele de oameni cinstiţi care construiesc bunăstarea familiilor lor în fiecare zi. Ei trebuie să fie lăsaţi să creeze valori şi locuri de muncă. Cât mai multă libertate economică pentru întreprinzătorii noştri!

Există în jur de 10.000 de milionari în euro în România, ar fi bine să avem 20.000, 200.000!

Cei mai mulţi dintre ei sunt oameni care creează locuri de muncă, oameni care au înţeles economia de piaţă şi oameni care vor să lase ceva în urma lor, aici. Nu toţi milionarii sunt infractori. Este nevoie să apelăm la această resursă de leadership şi cunoaştere din mediul competitiv, să privim la cei care au reuşit în cultură, administraţie, mass-media, sport, afaceri şi să construim bazele României Performante şi Prospere împreună cu elitele autentice.

Dereglementarea trebuie să facă mediul de afaceri mai flexibil şi dinamic. Exemplul Noului Cod Civil, care a flexibilizat relaţiile contractuale, trebuie repetat şi în alte domenii de legislaţie.

Legi mai puţine şi mai bune!

Echilibrul dintre managementul central şi cel local

Preşedintele va trebui să sprijine o reforma administrativă şi o descentralizare administrativă că premise şi precondiţii ale unei regionalizări.

Aceste procese trebuie făcute cu profesionalism şi în timp rezonabil.

Proiectul USL de regionalizare şi mai ales, acţiunea sa politică de regionalizare neprofesionistă şi nepregătită suficient va 'da peste cap' România, îi va afecta interesele fundamentale.

Greul administraţiei în România este dus de Primari. Aşa cum este văzut Preşedintele la nivel central de către cetăţeni, aşa este privit Primarul la nivel local de către membrii comunităţilor.

Primarul trebuie sprijinit eficient şi concret de către Guvern. Legile trebuie revăzute, pentru a fi mai clare şi mai uşor de aplicat.

Viitorul Preşedinte trebuie să aibă un dialog permanent şi instituţionalizat cu Primarii, aşa cum trebuie să îl aibă şi cu partidele politice şi cu Guvernul.

Viitorul Preşedinte trebuie să fie un bun mediator între Primari, Guvern şi partidele politice.

Echilibrele externe, relaţia cu aliaţii şi partenerii strategici

România trebuie să îşi menţină direcţiile strategice de politică externă în raporturile cu aliaţii şi partenerii strategici. În acelaşi timp, România trebuie să regândească, în termeni de eficientă, diplomaţia să economică. România este în prezent absentă din dinamica diplomatică economică la scară globală.

Ministerul Afacerilor Externe trebuie reformat pentru a corespunde provocărilor diplomatice ale secolului XXI.

Viitorul Preşedinte, la rândul său, trebuie să se implice în diplomaţia economică şi să stimuleze expansiunea intereselor noastre economice, aşa cum fac şi alţi şefi de stat şi de guvern.

Cunoscută 'axa' Washington - Londra - Bucureşti trebuie să includă şi Berlinul. Pe de altă parte, dimensiunea militaro-strategica trebuie completată cu relaţii publice şi private care să includă parteneriate tehnologice cu care România trebuie să intre în secolul inovaţiei şi tehnologiei.

Este vorba despre tari partenere ale căror interes este că noi să ne dezvoltăm pe baze sănătoase şi să reprezentăm un partener stabil. Trebuie să profităm de experienţele de democraţie, capitalism, inovaţie, eficientă pentru a realiza că facem parte din aceeaşi familie şi pentru a participa la constuirea unei lumi deschise. Este nevoie să oferim sprijin aliaţilor şi partenerilor noştri şi să acceptăm ca experienţa lor este vitală în modernizarea României.

Recuperarea Istoriei trebuie să fie în agenda viitorului Preşedinte, care trebuie să o realizeze fără a bulversa alte interese strategice ale României.

Doresc Republica Moldova, alături de România, în Uniunea Europeană. Doresc să-i avem parteneri în Europa şi pe cei din Ucraina, unde trăiesc nu puţini romani.

Nu există mai multă normalitate decât în acest spaţiu al colaborării culturale şi economice unde echilibrul între naţiuni înseamnă bunăstare. România nu trebuie să fie doar graniţa de est a Uniunii Europene - trebuie să ne sprijinim vecinii să parcurgă acest drum care înseamnă normalitate.

Echilibru înseamnă să fim în contact cu românii din afară şi România din diaspora. Milioane de cetăţeni harnici şi de romani inteligenţi stau la baza bunăstării din multe ţări europene. Trebuie să avem o strategie pentru romani diaspora care să funcţioneze şi care să-i ajute acolo unde sunt. Au nevoie să nu-şi uite limba, au nevoie de educaţie, de capital pentru afaceri sau de relaţii. Mulţi oameni talentaţi, care au realizat performanţa în străinătate, vor să se întoarcă pentru a schimba în bine în România - sunt oameni care ştiu ce e muncă şi care au câştigat multă experienţă.

Romanii au demonstrat că se pot integra bine profesional în afacerile altora în străinătate, dar e timpul că ei să viseze la propriile lor afaceri în străinătate. Spiritul antreprenorial şi asociativitatea romanilor trebuie încurajate, pentru că ei sunt cei care promovează imaginea şi interesele României în străinătate, promovându-şi propriile interese.

Cum poate PDL să contribuie în bine la România de mâine

PDL este un partid care a făcut istorie recentă în România, asumându-şi în momente critice pentru ţara alegeri grele dar necesare.

PDL are vocaţia să revină din nou la guvernare şi să reia proiecte concretizate precum au fost cele din trecut. Noul Cod Civil, Noul Cod al muncii, celelalte legi importante care au fost adoptate, vor sta la temelia României de mâine. Dar edificiul economic, sistemul sanitar, cel educaţional şi altele aşteaptă încă să fie reconstruite. PDL are forţă internă să revină în prim planul politicii prin oamenii săi, prin politicile sale, prin ştiinţa sa de a lupta şi de a învinge. PDL are nevoie să se măsoare din nou cu el însuşi şi are ocazia prin acesta campanie internă să declanşeze încă odată pofta de succes şi ambiţia victoriei, în perspectiva alegerilor viitoare.

PDL are obligaţia faţă de el însuşi să îşi ia revanşa în confruntările politice viitoare, pentru că este singurul partid care poate învinge stânga şi pentru că are obligaţia morală să readucă România pe drumul ei european.

Prin Guvernul Alternativă şi noua politică a construcţiei, a performanţei şi a profesionalismului, PDL pregăteşte metodic o alternativă pentru România, garanţia unei bune guvernări viitoare a României de către PDL.

Dreapta în România înseamnă astăzi PDL şi după toate semnele, dreapta de mâine se va baza în mod esenţial pe PDL. De aceea, PDL are obligaţia morală să reuşească în acest demers al opoziţiei inteligente şi organizate, structurate pe principii şi pe echipe bine gândite. Opoziţia puternică atârna de un PDL puternic.

Guvernarea de mâine va însemna România de mâine.

Partidul va fi pregătit să îşi asume reluarea reformelor şi concretizarea lor, în special în educaţie, sănătate şi economie.

Pentru aceasta, PDL trebuie să fie partidul din centru dreapta cel mai bine plasat la europarlamentare, să dea Preşedintele României în 2014 şi să câştige alegerile generale din 2016.

Partidul are acest potenţial şi va avea forţa să învingă, dacă liderii vor crede în el şi îl vor ţine pe un drum politic inteligent şi realist.

Prin alegerile interne pentru desemnarea candidatului la Preşedinţia României se contribuie la consolidarea şi unificarea dreptei.

Un 'preşedinte unificator', de care are nevoie România, nu poate ieşi decât din competiţie, pentru că prin competiţie autentică se asigură un lider autentic, iar liderul autentic este un lider puternic, care să unifice solid energiile dreptei şi mai departe, ale Naţiunii, pentru binele României!

Revizuirea Constituţiei: atac împotriva României !

3 comentarii :

Riddick spunea...

La o lună de la Gala MLNR, Predoiu se înscrie în PDL şi devine al cincilea prim-vicepreşedinte.

Riddick spunea...

Ca şi "Regele Harry* al Marii Britanii".

Cine naiba ar vota ca preşedinte al României un candidat având prenumele "Cătălin" (Predoiu) ?

* aţi observat ? n-am avut voievozi, domnitori sau regi cu prenumele - de exemplu - "Marin" sau "Eugen" (sau "Cristea", "Ene", "Ilie"...).

Riddick spunea...

... sau "CRIN" ?!?


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Ştefan Vlaston, 2013: "Chiar evoluţia spre SUE, Statele Unite ale Europei, cu cedări de suveranitate, este benefică pentru România. Lăsată de capul ei, cu un popor pasiv, care nu ştie să-şi apere democraţia şi statul de drept, se pot întâmpla oricând evenimente precum cele din vara 2012, când justiţia, statul de drept, democraţia, au fost puse într-un imens pericol şi doar intervenţiile UE şi SUA ne-au salvat de la derapajul spre o nouă dictatură, machiată şi fardată ca fiind 'democraţie originală'."


Ştefan Vlaston, 2015 ("Statele Unite ale Europei, acum ori niciodată"): "Este momentul adevărului. Avem nevoie de un nou proiect, un nou tratat, pentru constituirea Statelor Unite ale Europei (SUE). Cu reguli clare, cu avantaje clare pentru cei care aderă la proiect, cu responsabilităţi clare ale guvernelor, cu limitări de suveranitate pntru cei care aderă la Uniune. Fără independenţă economică, dacă independenţa înseamnă să iei bani împrumut, după care să nu-i mai restitui. Un guvern SUE unic, cu prerogative clar delimitate. Un buget al SUE comun, folosit după nevoi, de fiecare ţară, sub control SUE. Ponderea în instituţiile de control să fie dată de nivelul contribuţiei la bugetul comun, altfel ne întoarcem la evenimente precum cele de azi din Grecia."


Postări populare (nu P.P.E. !):