Anti-Maidan

12 iunie 2013

Ponta, avocatul Germaniei şi al "forţelor conservatoare"


Pe Ponta, cineva deştept de la PSD l-a setat pe "uzură rapidă". Adică, îl antagonizează cu baza PSD-ului. Doar n-o fi crezând Ponta că bizonii votanţi de PSD apreciază convertirea la eurobăsism?!

L-a criticat în public pe ministrul culturii, Daniel Barbu, care la rândul sau criticase "eurodiktatul fiscal" de inspiraţie germană, chestiune ratificată la parlament inclusiv de USL, dar a cărei introducere în Constituţie este susţinută numai de PDL, Forţa Civică şi de Băsescu (deocamdată). Barbu nu-i vreun naţionalist, afirmase la o întâlnire cu bloggeri PnL că "pentru creştinism, ca formă de cultură colectivă, nu mai este loc de două sute de ani în Europa !"

"O spun în public ca să mă înţelegeţi foarte clar: aş prefera ca fiecare dintre membrii Cabinetului să facă declaraţii publice în calitate de membri ai Cabinetului. Nu mai sunteţi analişti politici şi unul dintre membrii Cabinetului pe care îl respect foarte mult, domnul Barbu, vă rog să nu mai intraţi în competenţele economice ale Germaniei sau ale altcuiva, că nu e cazul şi arătăm ca un guvern neserios. Gândiţi-vă că sunteţi miniştri şi că toate declaraţiile pe care le faceţi la televizor sunt luate ca atare. Vă rog pe toţi să fiţi la înălţimea statutului de ministru, indiferent de lucrurile care ne mulţumesc sau ne nemulţumesc. Ne supărăm pe ministrul de Interne german când declară cine ştie ce despre români şi bulgari, dar au şi ei dreptul să se supere pe noi dacă vreun ministru face declaraţii de acelaşi fel", a spus Ponta la începutul şedinţei de guvern, în faţa presei.


Ponta, în 2011, la Atena, criticând "atacul forţelor conservatoare din UE",
la o conferinţă a Partidului Socialiştilor Europeni (PES)

"Germania încearcă să exporte un model de disciplină fiscală care mi se pare că e nepotrivit pentru toate celelalte ţări din UE. Germania e o ţară industrială cu un ritm de dezvoltare economică ce nu poate fi reprodus nici de Franţa şi Italia, cu atât mai puţin de România. Atunci, a aplica într-o ţară ca Romania un deficit structural de 0,5% înseamnă să refuzi generaţiilor viitoare, copiilor noştri, orice şansă de convergenţă cu nivelul de prosperitate măcar mediu din UE. Mie mi se pare că Romania nu trebuie să devină doar un discipol care urmează pe alţii oricât de înţelepti ar fi, cred că trebuie să adăugăm vocea noastră, viziunea noastră", a declarat Barbu.

MEDIAFAX

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):