12 martie 2013

"Universul meu nu se lasă construit de propaganda monomaniacală a devoratorilor de națiuni"


Şi eu, la fel. Am zis. Howgh!

Eurosceptic? 

Nu. Anti-UEist pe față. Din ce în ce mai ostil față de organizația suprastatală și antinațională. E dreptul meu și mă simt tot mai amenințat, în calitate de cetățean român, de prestația președintelui, guvernului și, în general, de activitatea așa numitei clase politice.

Nu știu dacă, în litera legii, pozițiile președintelui Băsescu constituie un act de trădare ce se pedepsește cu asprime, în logica normală a funcționării unui stat suveran ele sînt însă acte de trădare.

Nu poți să te pretinzi reprezentant al unei națiuni cînd te trezești înfierînd atitudinea celor ce nu doresc de fel o integrare și mai mare în UE. Nu poți fi privit decît cu maximă suspiciune cînd te exprimi ca un agent de vînzări al corporațiilor străine, virulent și lipsit de respect față de stăpînii tăi adevărați, națiunea română și cetățeanul român.

Eurosceptic ? Nu, pentru că se minte încă din modul cum se insinueză echivalența între Europa și UE. Pot fi un feroce antiueist și pot rămîne un european sceptic, fără a fi eurosceptic. Universul meu nu se lasă construit de propaganda monomaniacală a devoratorilor de națiuni.

Cetățean român fiind am dreptul de a cere socoteală în privința felului cum este gospodărită averea mea – teritoriul, resursele, pîrghiile economice și financiare ale țării. Avere indivizibilă între cetățeni, dar, se pare, condamnată la a fi cedată străinilor de țară. În logica existenței statului, acțiunea de înstrăinare este trădare de țară, chiar fără paragraf legislativ în care să fie încadrată.

Eurosceptic ? Nu e treaba președintelui ce gîndesc eu. E însă treaba mea să știu dacă poziția dumnealui nu cumva prezintă un risc inacceptabil pentru evoluția țării mele. Trasul de urechi e exclusiv privilegiul meu.

Eurosceptic ? Adică tu mă înjuri, mă ameninți, direct sau mai printre dinți, corporațiile pe care le slujești mă fură, inamici cu care tu hăhăi îmi vor țara făcută bucăți, iar eu să mă edulcorez într-un euroscepticism fîțos, să accept bleg calea unică pentru că așa e gigea, pentru că așa decid juriul, ratingul sau poll-ul. Hai, fă pași !

Eurosceptic ? Nu. Antiglobalist, anticorporatist pe față.

Uitam. Antioccidental ? Da, atît timp cît se identifică cu UE, cu globalismul, cu neocolonialismul, cu anticreștinismul și cu prostirea deliberată, cu uniformizarea în jos.

Antiueist și antioccidental pentru că aici trăiesc, în zona asta e cuprinsă țara mea, de aici “mi se trage”, rămîn european și occidental (în sensul larg al elementelor comune de cultură și civilizație creștină, greacă, romană) fără să stau plecat în fața niciunui imperativ inventat de simpluți cu condicuță.

10 comentarii :

Riddick spunea...


Eurosceptic ? Adică tu mă înjuri, mă ameninți, direct sau mai printre dinți, corporațiile pe care le slujești mă fură, inamici cu care tu hăhăi îmi vor țara făcută bucăți, iar eu să mă edulcorez într-un euroscepticism fîțos, să accept bleg calea unică pentru că așa e gigea, pentru că așa decid juriul, ratingul sau poll-ul. Hai, fă pași !

Anonim spunea...

Adica nu mai poti trage O BASINA CA DEVII EURO-SCEPTIC. Ai mincat produse naturale neaprobate de BRUXELES. Deci in final ne TERORIZEZI.

Crystal Clear spunea...

Excelenta postare !

Conu Mişu a exprimat esenţa sentimentelor unei naţiuni călcate in picioare şi vândută străinilor de catre conducatorii ei..

Riddick spunea...

Poate e puţin cam neclară delimitarea de "Occident". Nu există Occident ca atare, ci tendinţe în cadrul lui.

Convergență: Globaliștii presează fuziunea Rusia-UE

Traducerea articolului de la The New American - "Convergence: Globalists Push Russia-EU Merger".

http://riddickro.blogspot.ro/2012/12/convergenta-globalistii-preseaza.html

Crystal Clear spunea...

Primul impuls al meu a fost sa comentez la fel .Pe urma am citit mai atent .La final spune:
"rămîn european și occidental (în sensul larg al elementelor comune de cultură și civilizație creștină, greacă, romană) fără să stau plecat în fața niciunui imperativ inventat de simpluți cu condicuță."

Riddick spunea...

Era necesară precizarea (nu am fost prea atent la ea).

Crystal Clear spunea...

Da :)

Gogu spunea...

Iata o baza documentara serioasa ce va trebui sa o utilizam in eenimentele ce vor urma:
http://europa.eu/generalreport/index_ro.htm
Zic asta fiindca atunci cind combati cu ''materialul clientului'' efectul e pe masura !!

Gogu spunea...

Conu' Misu e ca lumea ! Ai vazut ce poezie tonica are pe pagina unde e postat articolul de mai sus?
http://conumishu.wordpress.com/2013/03/12/eurosceptic/
E ca un imn ! Si nu cred ca ar trebui sa o analizam prea ''la milimetru'' din punctul de vedere al ''partilor de vorbire'' folosite !

Riddick spunea...

Pâi, da, "uniunea politică" pe primul loc:

Raportul este structurat în 6 capitole:

Către o uniune politică
Consolidarea guvernanţei economice şi a stabilităţii financiare în Uniunea Europeană
Accelerarea creşterii economice
O mai mare atenţie acordată cetăţenilor UE
O Uniune Europeană mai puternică în lume
Instituţiile şi organismele europene în acţiune

Eurocomuniştii (la fel ca sovietocomuniştii) nu vor ca lumea să fie înarmată ("Biblia şi puşca").


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."

 

Postări populare: