11 martie 2012

Misiunea PPEismului în Slovacia: aducerea la putere a stângii !



Se confirmă rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din Slovacia, despre care am mai scris aici.

Partidul premierului demisionar Iveta Radičová scade de la 15,4 %, în 2010, la 6,1%, și din 28 de parlamentari va rămâne cu 11.

Interesantă este "evoluția" partidului acum majoritar, SMER (socialist). Presa din România îl califica drept extremist sau populist în urmă cu câțiva ani, când era la guvernare (în coaliție). De fapt, este vorba despre un partid europeist, care a dus Slovacia în eurozonă (în 2009), urmând apoi dezastrul previzibil, iar în toamna 2011 a votat mecanismul de stabilitate pentru zona euro, EFSF, premierul "PPE" acceptând șantajul stângii (votul stângii pentru EFSF contra alegeri anticipate). Nici mișcările corecte nu sunt apreciate. Partidul slovac SaS, care s-a opus votării EFSF, declanșând criza guvernamentală, ia doar 7,1% față de 12,1% în 2010.

Ce e de concluzionat aici e că nu te poți baza pe PPEiști, care fac oricând deal-uri cu stânga împotriva interesului național.

AGERPRES:

Alegeri legislative în Slovacia: Stânga deţine o majoritate absolută

Formaţiunea social-democrată Smer-SD a fostului premier Robert Fico, care a câştigat alegerile parlamentare de sâmbătă din Slovacia, va avea o majoritate absolută în Parlament, potrivit rezultatului comunicat de Biroul Naţional de Statistică, după numărarea a 96% din buletinele de vot. Smer-SD a primit aproape 45% din voturi şi va avea 84 de deputaţi din 150 de locuri în Parlament, dacă acest rezultat se confirmă, informează duminică France Presse.

"Esenţialul este că am reuşit cu un program pe care l-am oferit slovacilor, drept alternativă la dreapta", a declarat duminică Fico jurnaliştilor. "Noi suntem pentru consolidarea finanţelor publice, dar nu în detrimentul persoanelor cu venituri reduse", a precizat el. "Programul nostru este clar pro-european. Noi trăim în cadrul UE, suntem pentru protejarea zonei euro şi a euro ca monedă europeană puternică", a adăugat Fico, posibil viitor premier al Slovaciei, ţară membră a zonei euro din 2009.

Conform rezultatului cvasi-definitiv, alte cinci partide vor fi reprezentate în Parlamentul unicameral slovac. Partidul creştin-democrat KDH şi noul partid "Oameni Obişnuiţi" vor avea fiecare 16 deputaţi. Partidul minorităţii maghiare Most-Hid va avea 13, înaintea SDKU-DS al premierului în exerciţiu Iveta Radicova (11), şi partidul Libertate şi Solidaritate SaS (10).

6 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Pro european inseamna stinga !
Poate incepe lumea sa priceapa ....

Riddick spunea...

Sunt curios ce va face Hollande, socialistul care va veni după Sarkozin. Se bate cu cărămida-n piept că va negocia una și alta. Va fi interesant.

Electoratul de stânga nu e 100% europeist, nici toate partidele de stânga, deși excepțiile sunt FOARTE rare (de obicei, e vorba despre formațiuni separatiste ori iredentiste, gen partidele basce - dar nici alea în întregime).

Crystal Clear spunea...

Nu cred ca ne putem astepta la ceva bun de la socialisti,in afara de anti eurocrati.Daca ni-i aduc pe rusi, atunci cadem din lac in put...

Riddick spunea...

"alți eurocrați" :)

Crystal Clear spunea...

Exact :)

Riddick spunea...

Schulz felicită SMER pt victoria din Slovacia, dată pe tavă de premierul "PPE", care a cedat şantajului (votul stângii pt EFSF contra alegeri anticipate). SMER era pt presa din România partid populist, acum vom vedea "schimbarea la faţă". PSD, prompt de obicei la felicitări pentru victoriile stângii, deocamdată tace.

"I congratulate Robert Fico and his Smer party for a clear and convincing victory in the parliamentary elections in Slovakia.

Robert Fico is a committed European and I particularly welcome his determination and solidarity in contributing to the stabilisation of the Eurozone.

I am confident Slovakia's new government will spare no effort to reinforce economic growth and create jobs while ensuring the health of public finances.

I am convinced the new government will be a constructive partner at a time when the EU needs unity and determination more than ever."

http://www.europarl.europa.eu/the-president/en/press/press_release_speeches/press_release/2012/2012-march/press_release-2012-march-8.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: