21 decembrie 2011

Adrian Pătruşcă: Şmecheria Securităţii a învins!



Nasul fin a mirosit schimbarea. Vântul bătea brusc din altă direcţie. Stăpână-su, vânătorul, era bătrân. Îi tremura mâna în care, de ani buni, ţinea puşcociul. Copoiul a simţit pericolul. Undeva, încă departe, a adulmecat sângele. Alţi vânători se apropiau. Risca să fie prins între două focuri. Ca să nu se aleagă cu spinarea ciuruită, a tulit-o.

În 1987, semnele deveniseră evidente. Dacă aveai nas să le amuşini. Securitatea a avut. De doi ani la putere, Gorbaciov părea să fi câştigat definitiv partida cu conservatorii. Perestroika devenise politică de stat în ţara comunismului victorios. Tot lagărul se clătina. Noul lider de la Kremlin a venit la Bucureşti şi i-a cerut lui Ceauşescu să dea drumul la reforme. Ceauşescu nici n-a vrut să audă, chiar dacă s-a înfiorat la ameninţările rusului. Mâna lungă a KGB lucra de ani buni pe Dâmboviţa. Nici la vest nu era linişte. Thatcher fusese aleasă a treia oară prim-ministru. "Doamna de fier" se înţelegea minunat cu Reagan, dar şi cu Gorbaciov. În buricul Europei trona marele Kohl. Letală combinaţie! Când, în noiembrie, muncitorii de la Braşov şi-au învins frica, lucrurile erau clare. Precedentul fusese creat. Schimbarea era o chestiune de luni. Securitatea a început pregătirea pentru marea schimbare.

Prima mişcare a fost s-o şteargă englezeşte de pe câmpul de luptă. Tiptil, să nu prindă stăpânul de veste că-l lasă singur. Valul de schimbări care a măturat toţi dictatorii din Est a convins Securitatea că evaluase just informaţiile şi mizase corect. Ceauşescu era condamnat. Timişoara a prins-o pregătită. Când au început tulburările, Securitatea s-a dat deoparte. Spre deosebire de armată, care i-a rămas fidelă lui Ceauşescu şi a intrat în sânge până la gât. Sângele e cel care a pus armata plocon în braţele noii puteri. Ca să fie absolvită de crimele săvârşite până pe 22 decembrie, armata a comis la fel de multe crime după 22. Un sânge spală pe altul. Aşa s-a legitimat emanaţia: cu sânge năclăit şi cu sânge proaspăt.

Adevărul este crud: în 1989, Securitatea a avut un rol benefic, iar Armata unul criminal. Partizanii teoriei revoluţiei populare, din spumele căreia Iliescu şi ai lui ar fi ieşit ca Afrodita, se miră perfid: cum să fie bună sinistra Securitate, iar Armata noastră populară, care, vorba aia, "a fost cu noi", a omorât 1.600 de oameni? O asemenea retorică bolşevică nu trebuie să intimideze. (Cine face pe niznaiul: prim-secretarul Iliescu avea în subordine Securitatea unui întreg judeţ).

Cine generalizează? Cine spune că Securitatea poate fi absolvită de ororile ei din trecut? Cum să i se ierte zecile, sutele de mii de crime din beciuri, din camerele de anchetă, din puşcării, de la Canal, din satele care refuzau colectivizarea? Cum să se uite că a lichidat toată floarea unui popor? Cum să se şteargă, în zece zile din decembrie 1989, întreaga teroare în care a ţinut o ţară întreagă sub cizma roşie jumătate de secol?

Securitatea nu poate fi iertată. Abţinerea din 1989 nu poate spăla sângele vârsat în 45 de ani! După cum nici sângele vărsat de Armată acum 22 de ani nu poate fi iertat în contul eroismului de la Plevna sau Oituz. În 1989, şi Armata şi Securitatea erau două instituţii de bază ale comunismului criminal (pleonasm obligatoriu!).

Doar că şefii Armatei au avut ochelari de cal şi capete pătrate sub caşchete până în ultima clipă. Minţile lor de apevişti lingăi, cu Academia Militară făcută pe puncte, de Moşi Teacă unşi generali pentru că erau mai proşti decât comandantul suprem, carierismul lor cu vipuşcă i-au trădat.

Ceştilalţi, securiştii, au fost mai şmecheri. Au simţit schimbarea şi s-au orientat. Au supravieţuit bine mersi. Cu câteva excepţii (Stănculescu e cea mai notabilă), majoritatea milionarilor apăruţi ca muştele pe rahat, după ’89, au fost în cârdăşie cu Securitatea, iar nu cu armata. După ce a trecut zavera, Securitatea a ridicat iar capul. Şi-a reactivat relaţiile. Şi-a refăcut reţelele. În 1989, condamnarea ne era semnată: capitalismul românesc va fi securist sau nu va fi deloc!

Evenimentul zilei

4 comentarii :

Crystal Clear spunea...

E buna analiza si apropiata de adevar .Preiau si eu

Riddick spunea...

Toţi ştim ce a fost, şi totuşi mai vorbim despre "revoluţie".

Anonim spunea...

În 1989 Securitatea n-a avut nici un rol benefic. Exact ca şi armata, a participat la represiune. Dacă după 22 armata a aruncat şi vina ei asupra securităţii, asta nu înseamnă că securitatea nu a avut partea ei de vină.
Actualmente se duce campanie de falsificare a istoriei, pretinzînd că Securitatea a încurajat revoluţia din 1989 sau cel puţin nu s-a implicat în încercarea de reprimare. Alex Mihai Stoenescu (deloc surprinzător, informator al securităţii) e foarte activ în răspîndirea acestei legende. Chiar recent, în "Evenimentul Zilei", pretinde că a studiat documente care arată că după 1987-Braşov securitatea s-a distanţat de Ceauşescu. Dar documentele la care face referire nu arată deloc aşa ceva. Tipul se bizuie pe faptul că puţină lume cunoaşte conţinutul documentelor despre care el vorbeşte şi nimeni nu-l verifică. Ca exemplu: http://mariusmioc.wordpress.com/2011/12/21/ordinul-26001988-si-minciunile-stoenesciene-din-evenimentul-zilei/

Riddick spunea...

Corect. Suspectez un preemptive strike pt a nu se mai cere accesul la anumite arhive operative DSS.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: