Scrisoare deschisă
Roşia Montană, 16 septembrie 2011
Stimată doamnă Monica Macovei,
În numele comunităţii locale ale cărei interese le reprezint, consider că sunt surprinzător de mulţi cei care vor să ne 'salveze', să ia decizii în numele comunităţii de aici, dar fără să ne întrebe şi pe noi ce ne dorim. Toţi oamenii de aici ştiu că activităţile agricole sau creşterea animalelor nu sunt o opţiune reală pentru că pământul de aici nu se pretează la aşa ceva. Am spus-o de nenumărate ori, soluţiile lor sunt insuficiente pentru supravieţuirea comunităţii - împletitul coşurilor de nuiele, culesul fructelor de pădure, agricultura, turismul, fără prosperitatea economică adusă de o dezvoltare industrială.
Din vremuri străvechi mineritul a fost ocupaţia de bază a localnicilor din Roşia Montană şi a celor din localităţile învecinate. Această activitate a asigurat un trai bun oamenilor din Apuseni şi a pus o pâine pe masă pentru noi şi copiii noştri. Statul nu a mai avut bani să subvenţioneze această activitate şi mina de aici s-a închis. Însă norocul nostru în ultimii 12 ani a fost un investitor care doreşte să relanseze la Roşia Montană un minerit modern şi responsabil, să continue tradiţia şi să dea şansa oamenilor de aici să facă ceea ce ştiu - minerit.
Mineritul modern va crea locuri de muncă în Roşia Montană, Abrud, Câmpeni şi comunităţile învecinate.De asemenea, va asigura fondurile necesare pentru a curăţa apele poluate şi pentru a ne ajuta să păstrăm patrimoniul pentru generaţiile viitoare. Investiţia minieră de la Roşia Montană deja asigură sute de locuri de muncă la noi în comună, deşi se află doar în faza de avizare, şi va crea mii atunci când mina se va construi şi va fi funcţională.
Industria minieră reprezenta până nu demult una dintre ramurile strategice ale economiei naţionale. România are o tradiţie de mii de ani în minerit. Avem forţă de muncă calificată, rezerve de resurse minerale, împreună, acestea pot aduce prosperitate şi dezvoltare economică la nivel local, regional şi naţional. Sprijinirea investiţiilor poate atrage şi alţi investitori, astfel încât oamenii să nu mai fie obligaţi să îşi părăsească familiile şi să plece în străinătate pentru o bucată de pâine. Am duce un trai bun şi decent la noi acasă. Alte ţări s-au dezvoltat de pe urma investiţiilor, putem face şi noi la fel, să încurajăm investitorii şi să ne folosim de pârghiile legale pentru a ne asigura că respectă ceea ce au promis.
Vă aşteptăm aici, printre moţii pe care am mândria să îi reprezint, să auziţi şi povestea noastră.
Cu stimă şi consideraţie,
Eugen Furdui, primarul comunei Roşia Montană
AGERPRES
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu