22 mai 2011

Coaliţia pierde majoritatea la Senat



Senatorul Iulian Urban (PDL, susţinător al "aripii Blaga"), interviu pentru Ziare.com. Din păcate, nici cei din "aripa Blaga" nu ies din paradigma eurosistemului/PPE-ului, fiind îngrijoraţi de apariţia "unui partid nou, cu un (posibil) mesaj extremist":

[...]

Iese sau nu iese UDMR de la guvernare?

Parerea mea este ca nu iese. Dar ceea ce este mai grav este ca sunt colegi de-ai nostri parlamentari, din PD-L, care de data asta pe multi bani si-au negociat plecarea la USL.

Sa intelegem ca vor pleca democrat-liberali la USL?

Sunt cel putin doi care, din ce stim noi intern, si-au negociat plecarea. Si sa nu va mire de ce, de exemplu, nu o sa fie deputati si o sa fie senatori. Si va explic ca este o chestiune extrem de interesanta si de logica. Dincolo de ce spune ca USL ca o sa aiba saptamana viitoare majoritate in Parlament, astea sunt basme. Ei tot viseaza sa aiba majoritate in Parlament, se tot chinuie domnul Voiculescu sa faca, sa dreaga. Insa, ei de fapt au fost foarte inteligenti pentru ca, mergand in Senat si facand acolo astfel incat sa aiba majoritate, si probabil ca vor avea in curand, ei de fapt si-au securizat al doilea post in stat. Adica au securizat postul de presedinte al Senatului. Ceea ce, in aceste conditii in care presedintele Senatului nu mai poate fi debarcat si isi intareste extraordinar de tare pozitia, poate sa dea apa la moara si la un eventual demers de suspendare a presedintelui Traian Basescu sa ne trezim ca foarte multi fanfaroni care din pacate inca sunt tinuti pe langa sau in PD-L, ma refer aici mai ales la anumiti deputati, sa voteze pentru suspendare.

Puteti sa dati si numele acestor democrat liberali?

Nu dau nume, pentru ca se stiu si ii stiti si dumneavoastra si se pot extrage. Multi dintre ei au fost, din pacate, in echipa care l-a sustinut pe domnul presedinte Boc si aici intr-adevar este o problema. Insa, tare imi este ca in momantul in care se va ajunge, ca dupa ce si-au securizat senatorii al doilea post in stat, mai mult ca sigur ca daca se va incepe un demers de suspendare a presedintelui atunci se va vedea cu adevarat cine, ce, cum si unde. Iar sansele ca o eventuala suspendare a presedintelui sa treaca s-ar putea sa capete consistenta, pentru ca, repet, sunt foarte multi indivizi care trebuiau de mult sa fie dati afara, sa primeasca de la partid exact ce meritau. Este adevarat ca si eu sunt adeptul ramanerii la guvernare pentru ca trebuie sa terminam aceste reforme si ele trebuie sa aiba timp sa fie puse in practica pentru ca altfel ne-am zbatut in van. Dar, totusi, din punctul meu de vedere, o sa se vada cat de curand ca a fost o strategie destul de gresita pentru ca din pacate PD-L este intr-o continua defensiva din acest punct de vedere, al luptei parlamentare. La Senat aproape toate bataliile, inclusiv cele pe ordonante simple sunt pierdute, e o mobilizare extrem de slaba. Eu am spus-o, din punctul meu de vedere, de ce credeam ca Vasile Blaga era mai potrivit ca presedinte al partidului, pentru ca in momantul de fata numai cu o disciplina de fier se mai poate rezolva ecuatia bataliei parlamentare. Si din pacate Emil Boc nu poate face nimic.

Si asta s-a vazut. Iata ce s-a intamplat saptamana aceasta la Senat. Din nou au fost foarte multe proiecte de legi unde Opozitia pur si simplu a fluierat. Sunt colegi din Coalitie care nu vin, pe care nu ii intereseaza. Iar parerea mea este ca disolutia autoritatii si a disciplinei la vot se va simti, se va accentua si este posibil sa explodeze exact la momentul la care nu ti-ai fi dorit sa se intample acest lucru si anume in fata unor noi demersuri de suspendare a presedintelui, sau motiuni de cenzura, moment in care poate sa inceapa nebunia cvasi-generala. Miercuri, uitati-va sa vedeti ca pe ordinea de zi de la plen de la Senat a fost un moment la care UDMR a votat alaturi de Opozitie fara niciun fel de problema.

Si daca acest lucru reprezinta un semnal ca UDMR vrea sa plece de la guvernare?

Nu stiu. Atunci, daca pleaca, UDMR sa isi asume faptul ca a fost partidul care a pus frana incercarii de reformare a statului roman. Eu de asta cred ca in momentul de fata nu ar pierde nimeni absolut nimic daca tot felul de parlamentari din acestia care au tot felul de derapaje, tot felul de negocieri, ar fi pur si simplu dati afara.

Dar daca, totusi, acesti parlamentari PD-L care si-au negociat plecarea la USL se vor razgandi si nu vor mai pleca, tinand cont de faptul ca stiti despre cine este vorba, ii veti da afara?

Nu e vorba de asta. Ii vezi in modul in care trebuie votate legi, in modul in care trebuie sustinute in momentul acesta prin vot legi ale Guvernului in Palament. Este prima forma de manifestare. Daca isi face treaba, daca sustine masurile de reforma dar el iese, se mai supara, mai face un comentariu, asta este, fiecare are dreptul la opinia lui. Insa, din punctul meu de vedere, un prim test va fi luni la Senat cu motiunea asta simpla pentru ministrul de Externe, cand daca se anunta colegul despre care noi credem ca va pleca, atunci sa vedeti ce distractie va fi pentru ca va fi ziua motiunii simple care va trece.

S-a tot zvonit ca Emil Boc va fi inlocuit de la Guvern dar Traian Basescu a declarat recent ca inceperea unor dezbateri legate de inlocuirea guvernului genereaza instabilitate. Asta inseamna ca Emil Boc ramane premier?

Genereaza instabilitate si in afara de asta vedeti si dumneavoastra pozitia UDMR, vedeti ce se intampla. Practic, in momentul de fata, din punctul meu de vedere, un nou Guvern nu ar trece, astfel ca este mult mai bine si mai indicat ca premierul sa ramana pe pozitii. Repet, esta mare pacat de reformele care s-au facut, care incep sa aiba rezultate, este pacat sa nu fie duse macar pana in 2012 si daca nu chiar si mai departe.

Era mai buna varianta Vasile Blaga presedinte PD-L si Emil Boc premier?

Este bine si ca a fost ales presedinte al partidului domnul Emil Boc, dar practic parerea mea este ca suntem la un moment zero de la care trebuie sa existe toleranta minima fata de derapaje si de cei care nu este vorba sa voteze linia si spiritul PD-L, ci interesul continuarii si asezarii reformelor care s-au facut, pentru ca altfel, pur si simplu le-a facut degeaba. Asta este problema. Nu este posibil sa lasi tot felul de parlamentari care spun ca Guvernul a facut si a dres. Daca ai o parere din aceasta du-te cu arme si bagaje in partea cealalta si fa ce vrei acolo. In momentul de fata cea mai mare problema pe care o avem noi la Senat este faptul ca sunt colegi care pur si simplu sunt alaturi de Opozitie prin simplul fapt ca nu vin sa voteze. Sunt multi pe care am ajuns sa ii vedem la fel de rar precum il vedem pe Crin Antonescu.

De ce nu se iau masuri impotriva celor care lipsesc din Parlament?

Pai eu sa iau masuri? Sa se puna mana sa se ia masuri ca aici nu este mare lucru. Sa li se spuna: ai nu stiu cate absente esti exclus din partid. Asta se poate face. Poti sa iei o decizie in Biroul Permanent National in care sa spui: la mai mult de nu stiu cate absente, iti retragem sprijinul politic. Sa fie sanatos, ramane el senator independent si voteaza cum il taie capul. Traiam intr-o tara in care atunci cand se intampla un lucru nimeni nu isi asuma niciun fel de raspundere, toata lumea arata cu degetul in partea cealalta, doar doar o scapa si nu va fi el cel pe umerii caruia sa cada totul.

Isi va reveni PD-L in sondaje? Pentru ca in ultima vreme a tot scazut

Daca adopta o atitudine ferma, radicala, intransigenta, da, cred ca isi va reveni. Parerea mea este ca nu este tarziu, dar eu inca o data profit sa spun ca exista un pericol urias ca in Romania un partid care apare cu un discurs de o extrema dreapta sa aiba un succes pe care nu ni-l dorim. Nu ni l-am dori. Posibilitatea ca in Romania sa apara un partid care pana la anul sa creasca este infricosator de mare. De aceea cred ca trebuie adoptata o atitudine radicala. In afara de asta, din punctul meu de vedere, problema aceasta a UDMR nu este atat de complicata pe cat incearca unii sa o vada. Pur si simplu lucrurile sunt simple. In momentul de fata daca UDMR continua pe aceasta retorica: domnule, fara Legea minoritatilor noi plecam, putem sa spunem 'plecati!'.

Sa vedem ce o sa se intample, pentru ca din punctul meu de vedere, sa se duca langa USL va fi imposibil. Chiar daca PNL spune 'da, am intins mana UDMR', parerea mea este ca PSD nu si-ar permite sa fie la fel de petitori in raport cu UDMR pentru ca si-ar pierde din propriul lor mesaj. Iar UDMR ar veni langa ei cu un bagaj extrem de nociv. Pentru ca ei ar veni si ar spune: 'ne garantati voi Legea minoritatilor?'. Ei, atunci toata retorica asta a PSD nu ar face decat sa le scada sansele pe care le au in momentul de fata de a prinde niste scoruri electorale destul de mari. Si atunci, eu cred ca adoptarea unei atitudini mai intransigente care sa spuna UDMR: 'mai fratilor, lasati Legea minoritatilor, pentru ca este de minoritati, iar noi avem de salvat o tara, este vorba de Romania, trebuie sa o ajutam sa iasa din criza, avem de dus niste reforme pana la capat. Asa ca sa lasam chestia asta si sa vorbim in legislatura viitoare 2012-2016. Dar altfel daca voi ne santajati si ne puneti pumnul in gura si spuneti ca daca nu aveti Legea minoritatilor plecati, pai atunci plecati'. Si va spun ca daca fac pasul asta in momentul de fata, desi se dau asa taurasi, practic in 2012 risca sa nu prinda Parlamentul. De aia spun ca ar trebui adoptata o alta atitudine, pentru ca pana la urma ei sunt la guvernare, si toti avem un singur scop, si anume acela de a reusi sa finalizam reformele care au fost incepute si de care avem nevoie toti, indiferent ca suntem romani sau maghiari.

In momentul de fata are PD-L o persoana potrivita pentru a o lansa in cursa pentru prezidentiale?

Parerea mea este ca in momentul de fata PD-L nu are o astfel de persoana. Asa cum spune pe buna dreptate si Elena Udrea, o persoana de calibrul lui Traian Basescu s-ar gasi foarte greu. Uitati-va ce l-a caracterizat pe Traian Basescu: faptul ca atunci cand a venit cu o idee, a venit cu un lucru si a spus de exemplu: "Domnule, eutanasiez cainii maidanezi', pai a mers pana la capat cu lucrul acela. Cat a fost la Primaria Bucuresti au fost eutanasiati cainii si a fost foarte bine. Nu conteaza ca a venit cu idei bune, idei mai putin bune, a mers pe o linie. In momentul de fata in PD-L lipsesc oamenii care sa mearga pana la capat, sa fie incapatanati si sa spuna ca daca au luat o decizie, merg cu ea pana la capat. De aceea PD-L nu are in momentul de fata o persoana pe care sa o lanseze in cursa pentru prezidentiale.

Dar celelalte partide au o asemenea persoana?

Niciun alt partid din Romania nu are in momentul de fata o asemenea persoana. Pentru ca din pacate, politicienilor romani le lipseste curajul pe care l-a avut Traian Basescu iar ideea de compromis politic o imping pana la un nivel la care practic compromisul politic este inlocuit de ideea de a te schimba peste noapte, de a-ti schimba ideile, optica si parerile, iar pentru romani si alegatori asta este devastator. Cu asta a impresionat Traian Basescu. In momentul in care si-a pus ceva in cap a mers pana la capat. Mie imi pare rau de exemplu pentru ca in momentul de fata este moarta orice discutie parlamentara pe tema revizuirii Constitutiei. Sper sa revina cat de curand, pentru ca acesta este un alt aspect. Va spun ca dupa 3 ani de stat in Parlamentul Romaniei, doua Camere reprezinta o pierdere de timp. Se fac tot felul de noi comisii permanente si la Senat si la Camera Deputatilor, care nu au niciun fel de valoare.

S-a ajuns de exemplu, la Comisia Juridica, pur si simplu la proiecte importante de legi nu vin nici macar initiatorii, nici reprezentantii Guvernului. Nu se poate asa ceva. In SUA, sau la Comisia Europeana, vin ministrii. Daca ei au la ora 23.00 de sustinut un proiect de lege in PE la ora aia ei sunt acolo. Si vin comisari europeni. Disolutia Parlamentului care este bastionul democratiei romanesti a facut posibil ca la ora actuala sa existe un talmes-balmes, se reintra pe o spirala total favorabila ideilor lansate de Ion Iliescu gratie carora PSD a reusit sa stea la putere primul deceniu dupa revolutia romana, pentru ca ei din asta se nasc. Oamenii astia, care fac parte din aceasta alianta USL, nu isi gasesc locul intr-o societate echilibrata in care guverneaza legea, ordinea, in care lucrurile sunt puse la locul lor. Ei isi trag seva si cresc in putere atunci cand in tara domneste haosul, cand ai impresia ca totul este intors cu fundul in sus, cand de dimineata pana seara sunt mitinguri, cand oamenii lesina pe strada de foame, mor in casa de foame. Ori din haos intotdeauna s-au nascut numai monstrii. Asta vor si ei sa faca in momentul de fata pentru ca sunt disperati. Reforma inseamna ca in sfarsit Romania sa se scuture de haina asta a birocratiei excesive care a insemnat votul pentru partid.

Parerea mea este ca din fericire alegatorii incep sa se trezeasca. Dar, inainte ca ei sa se trezeasca s-ar putea sa apara un pericol fantastic, si anume ca undeva sa se nasca ideea unui partid cu un mesaj extremist. Si partidul acesta va prinde fantastic. Acesta este cel mai mare pericol pentru Romania in momentul de fata.

Sunteti convins ca va aparea un nou partid?

Parerea mea este ca pana in 2012 se va naste cel putin un partid, insa, mare atentie la retorica celor care vor fi in fruntea acelui partid. Pentru ca daca va fi un partid care va aluneca spre o retorica, sa stiti ca in Romania daca ai o retorica anti-tiganeasca, o retorica de un populism extremist, nu ce fac acestia prin Parlament, iar acest partid va avea in frunte si non name-uri. Vedeti ca astea sunt dupa niste tipare, peste tot in Europa, oameni tineri intre 28 si maxim 45 de ani, necunoscuti pana la acel moment, pot sa devina extrem de seducatori sa urce ametitor in sondaje.

Despre partidul lui Dan Diaconescu ce parere aveti? Poate fi acel partid despre care vorbiti?

Parerea mea este ca nu are sanse. Atata timp cat poarta eticheta lui Dan Diaconescu nu va avea sanse. Se va infige undeva, probabil ca va prinde si un loc in viitorul Parlament, dar nu are sansele pe care le-ar avea un partid cu un mesaj extremist, de dreapta, si care ar aduce in prim-plan non name-uri, oameni foarte tineri. Acel partid ar fi devastator. Pentru ca acel partid poate fi construit usor din umbra, de catre mari sforari din aceasta tara, care ar putea sa ramana mult timp in umbra acestui partid, iar dupa ce romanii il vor vota si va intra in Parlament sa se vada de fapt cine au fost cei din spatele acestui partid.

8 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Ce frica le este ca nu mai castiga alegerile ! Toti ponegresc deja un partid care nici n-a aparut ,n-are un posibil lider,n-are doctrina, n-are de fapt "sforari"


"partid cu un mesaj extremist, de dreapta, si care ar aduce in prim-plan non name-uri, oameni foarte tineri. Acel partid ar fi devastator. Pentru ca acel partid poate fi construit usor din umbra, de catre mari sforari din aceasta tara, care ar putea sa ramana mult timp in umbra acestui partid, iar dupa ce romanii il vor vota si va intra in Parlament sa se vada de fapt cine au fost cei din spatele acestui partid"

Riddick spunea...

A fost luptă pe ciolan, nu luptă de idei şi principii, la congres.

TREBUIE CU ADEVĂRAT ALT PARTID.

Dacă apare un partid care îşi trece în program ca leul să rămână moneda naţionala, sau că va reexamina anumite chestiuni privitoare la relaţia cu UE, pe ăla îl votez. Evident, nu mă refer la tiribombe gen Marian Bătăiosu, Constantin Cojocaru, Dan Diaconescu în Direct...

Crystal Clear spunea...

La doctrina : sa puna pe primul plan dezvoltarea economica a Romaniei intr-o piata libera, fara reglementari si constrangeri UE

Riddick spunea...

Blaga şi Cezar Preda too-ot îngânau mantra PPE - "economia socială de piaţă".

"Dincolo", Stoica ne aburea cu "sinteza curentelor de dreapta", bineînţeles, euroscepticismul, "fiind extremist", nu figura.

Crystal Clear spunea...

Trebuie sa ne fie clar: UE distruge economia de piata !
Distruge deci libertatea .
Aici este punctul de plecare.

Nu exista libertatea spirituala fara libertate economica .

Crystal Clear spunea...

Reglemetarile si suprareglementarile UE -distrug piata libera.

Riddick spunea...

UE = socialism (deocamdată, mascat), dar destul de inabil.

Crystal Clear spunea...

Simplu ca buna ziua !


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Marga, 1995 ("Filosofia Unificării Europene"): "Identificările etnice ale românilor sunt în mare parte tradiţionale. Acestea caută să abată atenţia de la problemele concrete ale prezentului şi de la nevoia modernizării instituţionale spre abstracţiunile trecutului. Pentru mulţi intelectuali este limpede că naţionalismul, prin demagogia sa, generează stagnarea şi degradarea ce favorizează doar grupuri sociale incapabile să se adapteze lumii moderne. Intrarea în noua Europă, nu doar geografic, ci şi instituţional şi cultural presupune mai mult decât o alegere, presupune o schimbare a modului de gândire, de asumare, pe lângă devizele paneuropene, a unei abordări europene, o abordare disponibilă la compararea performanţelor, orientată spre modernizare şi având ca perspectivă unitatea europeană". 

 

Postări populare: