18 mai 2011
Boc pregăteşte schimbarea lui Valeriu Tabără cu fostul coordonator al negocierilor pentru agricultură cu Uniunea Europeană
Înainte de Valeriu Tabără a fost ministru Mihail Dumitru, fost funcţionar al UE, apoi numit consilier prezidenţial (după remanierea din 2010), în prezent este iar la UE, locul său fiind luat de Valeriu Steriu (UNPR, ex-PSD).
Steriu a fost secretar de stat pentru integrare europeană şi relaţii internaţionale,
în cadrul Ministerului Agriculturii. În această funcţie s-a ocupat cu
coordonarea negocierilor cu Uniunea Europeană pentru capitolele de
agricultură, pescuit şi capitolul de mediu, precum şi cu coordonarea
activităţii de elaborare a cadrului legislativ al programelor de
dezvoltare rurală specifice.(Recolta - cotidian online)
Cam mare aglomeraţia de trepăduşi UE pe la Cotroceni.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Andrei Marga, 1995 ("Filosofia Unificării Europene"): "Identificările etnice ale românilor sunt în mare parte tradiţionale. Acestea caută să abată atenţia de la problemele concrete ale prezentului şi de la nevoia modernizării instituţionale spre abstracţiunile trecutului. Pentru mulţi intelectuali este limpede că naţionalismul, prin demagogia sa, generează stagnarea şi degradarea ce favorizează doar grupuri sociale incapabile să se adapteze lumii moderne. Intrarea în noua Europă, nu doar geografic, ci şi instituţional şi cultural presupune mai mult decât o alegere, presupune o schimbare a modului de gândire, de asumare, pe lângă devizele paneuropene, a unei abordări europene, o abordare disponibilă la compararea performanţelor, orientată spre modernizare şi având ca perspectivă unitatea europeană".
Postări populare:
-
- S-a ivit holera-n ţară şi Busuioc nu vrea să ştie de ea! Stăpânirea opreşte oamenii să mai vină la lucru. Au dat de ştire cu toba prin sat...
-
Într-un articol din Gândul, scrie aşa: "Elevii vor fi vaccinaţi cu Cantgrip pentru imunizare împotriva virusului AH1N1, responsabil ...
-
...Adică Franţa "are drepturi" în Noua Caledonie, prin Pacific, da' Rusia nu are dreptul să-şi reia propriul teritoriu (&qu...
-
Nu că n-ar putea fi mâna organizaţiei Illuminati ("Les Illuminés") ; dar în limba franceză - care are multe subtilităţi -, "...
-
"Pentru ca unii au spus ca sunt dictator, pot sa imi dictez memoriile, dar nu sa mi le scriu. Recunosc ca am spus ca dupa ce imi ter...
-
Traducerea articolului "The Communist-Capitalist Alliance", apărut la Radio Liberty. partea a doua partea a treia Parte...
-
Polémia : Les funérailles de Charb et de Stéphane Charbonnier Frédéric Malaval, philosophe, écologiste, essayiste… ♦ Le vendred...
-
M-aş duce ceva mai departe de scenariul descris de Ion Cristoiu , şi care ar conţine o suspendare a lui Băsescu, de data asta urmată de o...
-
Nu-i clar dacă şi "operatorii" sunt complici, ori dacă îşi dau seama despre implicaţii. Atenţie de ce instituţii aparţin ei, poate...
-
Nu este greu a sesiza ca, prin aceasta liberalizare impusa din afara, romanului in calitate de consumator i se interzice de fapt sa benefi...
5 comentarii :
Incepe distrugerea !
Să vedem ce "incompetenţă" şi lipsă de "integritate" vor găsi la Valeriu Tabără. Flutur-integrul, Mare Inchizitor.
Mizerabil !
Nu stiu cum se face, dar mai tot timpul ajung sa fiu dizidenta... :)
Flutur sta bine acolo unde e, la Suceava, sa nu extinda mizeriile in toata tara. Mai bine ar avea grija de proicetele SAPARD pe care le-a bagat la finantare pe smecherii dar care acum sunt in faliment!
Pe Flutur l-am citit demult, o şulfă.
Trimiteți un comentariu