20 ianuarie 2011

La o adică, PSDNLPC mizează pe dinastia Duda



A apărut de câteva zile, dar abia acum am "pescuit-o".  

Apologia monarhiei în ziarul Azi, fost cotidian al FSN, acum oficios al PSD (poate vă mai amintiţi ce se scria prin Azi şi Dimineaţa în 1990, şi în anii următori...):


Reforma regală a statului

[...] Ironia amară a întregii situaţii politice în care se află România este că toate aceste involuţii grave de la ceea ce trebuia să fie un statut european şi democratic al societăţii româneşti, la 4 ani de la aderarea la UE, se petrec sub stindardul aşa-zisei „reforme a statului“. Băsescu flutură în neştire acest stindard, ştiind că adierea lui place prostimii, ignoranţilor, lumpenului politic, sinecuriştilor şi întregii camarile care se ascunde sub faldurile sale, dând tunuri după tunuri din banul public.
N-aş vrea să comit vreo impietate, printr-o alăturare de abordări ce-ar putea fi cel puţin ireverenţioasă, dar, în acest context, nu pot să nu evoc ceea ce ar putea fi o reformă veritabilă a statului, obligatoriu de înfăptuit după îndepărtarea acestui Băsescu din fruntea sa.
Este vorba despre o reformă regală, atât în sensul majestuos al cuvântului, cât şi în cel propriu-zis – având în vedere originea unora dintre direcţiile acestei posibile reforme, care se regăsesc chiar în mesajul de Crăciun al Regelui Mihai.
Ce gândeşte Regele cu voce tare despre stat, despre români şi despre ce-ar avea ei nevoie? Că „România are nevoie de instituţii respectate“, că „există multe feluri de a micşora asprimea consecinţelor crizei pentru populaţie“, că „ţara trebuie protejată în faţa dificultăţilor“, că „agricultura nu este un domeniu al trecutului istoric, ci al viitorului“, iar „şcoala este o piatră de temelie a societăţii“...
Cu o forţă de sinteză proprie marilor conştiinţe, Regele Mihai pune degetul pe rănile dureroase provocate de aşa-zisele „reforme ale statului“, dictate de actuala putere.
Într-o polemică implicită cu ceea ce se petrece astăzi în România, Regele mărturiseşte speranţa ca acest an să aducă ţării „respect şi etică în instituţii, simţ al datoriei şi altruism în viaţa publică“. Adică, mai pe scurt, altă putere!
Subliniind că „valorile şi competenţa ar trebui să fie criteriile noastre“, Regele îi îndeamnă pe români să aibă „încredere în democraţie, în rostul instituţiilor publice şi regulile lor“, pentru că numai pe calea şi în respectul acestora putem scăpa cu toţii de actualul regim.
Ziarul de faţă publică integral acest mesaj, a cărui lectură durează nici un minut, dar a cărui învăţătură ar trebui s-o ţinem minte.
Halul în care Băsescu a adus ţara ne transformă pe toţi în monarhişti fără să vrem!

12 comentarii :

anarchix spunea...

Mare jigodie Duda asta. E uimitor ce bine au reusit sa-l infiltreze pe nemernic exact unde trebuia.

Riddick spunea...

Un "asset" ţinut la seif, şi valorificat dacă apare cerere.

Crystal Clear spunea...

Eram absolut convinsa ca se pregateste ceva cand l-am auzit pe Caramitru cum plange dupa monarhie..
Pe de alta parte pe coperta ultimei revite"Sky Lady" pe cursele Tarom i se face bineinteles publicitate pricipesei Margareta.

Poti sa-ti dai seama imediat ce urmeaza in politica daca urmaresti presa cu o luna inainte.
Ca sa nu mai vorbim de retele din cartea de bucate scrisa de printesa editata de Curtea Veche-unde este patroana fosta mea colega de facultate sefa cu propaganda la UTC...
Incredibil.....

http://www.evive.ro/lansare-carte-regala-de-bucate-principesa-margareta-a-romaniei/evenimente/18-decembrie-2010

Crystal Clear spunea...

Vad ca si Tismaneanu scoate carti pe la Curtea Veche

Anonim spunea...

iar convenii blestematzilor lui ilici.

regele, fostul, este un netremnic bätran cu relatzii rusesti.

este singurul monarh, ce a obtzinut, castele ,bani etc.

grecii si italienii, nu au primit in tzarä degeneratzi.

duda este pui de securist din iasi, prieten cu ilici.

Riddick spunea...

Vor să cloneze varianta monarhică, la fel cum fac asa-zisa Alianţă de Centru-Dreapta, la fel cum Iliescu a creat PDAR şi PUNR ca să contracareze PNŢCD.

Anonim spunea...

FOSTUL REGE MIHAI:

ESTE UN BÄTRAN NERUSINAT:

RUSINE SÄ-TZI FIE:

A- I TRÄDAT ROMANIA INAINTE; O FACI SI ACUM

DUDA- SECURISTUL CABOTIN; ESTE UMFLAT IAR DE COALITZIA TICÄLOSITÄ:

DAR DECEPTZIA ESTE MIHAI:

DECLARATZIA LUI; ARATÄ CÄ ESTE VANDUT:

RUSINE,MARE RUSINE , FOSTULUI REGE MIHAI

Riddick spunea...

Clăpăugul s-a dus pe 9 mai 2010 la Moscova, sa asiste la "Parada Victoriei" din Piaţa Roşie. Singurul invitat oficial de ruşi din România.

Crystal Clear spunea...

Si printul Charles este adeptul guvernului mondial, si Beatrix a Olandei
Se pare sa "se poarta " chestia asta pe la casele regale....

Crystal Clear spunea...

Ce nemernic !!
Cand ma gandesc ca m-am dus cu copil cu tot sa-l vad ca o proasta cand a venit prima data in Bucuresti.
Mai bine imi vedeam de-ale mele...

Riddick spunea...

Trântori cu ştaif.

Crystal Clear spunea...

Ce bine i-ai catalogat !


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Marga, 1995 ("Filosofia Unificării Europene"): "Identificările etnice ale românilor sunt în mare parte tradiţionale. Acestea caută să abată atenţia de la problemele concrete ale prezentului şi de la nevoia modernizării instituţionale spre abstracţiunile trecutului. Pentru mulţi intelectuali este limpede că naţionalismul, prin demagogia sa, generează stagnarea şi degradarea ce favorizează doar grupuri sociale incapabile să se adapteze lumii moderne. Intrarea în noua Europă, nu doar geografic, ci şi instituţional şi cultural presupune mai mult decât o alegere, presupune o schimbare a modului de gândire, de asumare, pe lângă devizele paneuropene, a unei abordări europene, o abordare disponibilă la compararea performanţelor, orientată spre modernizare şi având ca perspectivă unitatea europeană". 

 

Postări populare: