Impossible impact dynamics

Tehnologia de acum 15-20 de ani nu era atât de perfectă încât "producţia" regizorilor să ne mai poată prosti şi acum.

Unde sunt resturile "de avion" care ar trebui să cadă pe măsură ce... obiectul este "ras" de reţeaua de grinzi metalice? Mai ales vârfurile aripilor şi cozii. Ar fi la fel ca şi când s-ar arunca un măr printre jaluzelele de la un geam: da, le poate rupe dacă este aruncat cu viteză, dar şi sar resturi de măr care nu trec dincolo. Când colo, vedem că turnurile "înghit avioanele" cu totul, de parcă ar fi pietre aruncate în apă. La o secţionare netă a grinzilor verticale (portante) pe 1/2 din lăţimea faţadei, partea de deasupra a turnului ar fi trebuit să se încline, cât de puţin (măcar faţada respectivă "să curgă" puţin). În plus, la un impact în care "avionul" vine oblic faţă de verticală, "aria secţionată" creşte (chiar şi cu 40%) faţă de situaţia în care grinzile ar fi atacate la 90 de grade; şi la o arie mai mare este necesar un "efort" mai mare. De asemenea, intervin şi grinzile orizontale şi planşeele, mult mai mult decât la un impact la orizontală.

Explicaţia clipului pentru efectele imposibil de obţinut prin impactul unor avioane: "s-au folosit fascicule dirijate de energie" (= tehnologie militară secretă). La acel moment o staţie americană de monitorizare a magnetismului terestru înregistrase o anomalie magnetică semnificativă (fluctuaţie a câmpului magnetic terestru), de aici presupunerea folosirii fasciculelor de energie. Se remarcă lipsa aproape totală a reflexelor razelor solare pe suprafaţa "avioanelor" deşi era o zi cu cer senin. Viteza calculată pe baza filmărilor este în concordanţă cu cea "oficială", dar este imposibilă pentru un avion de acel tip, la altitudine "zero". Poate fi atinsă doar la altitudini mari, unde aerul este rarefiat (şi opune o rezistenţă mai mică). Însă o viteză reală mai mică ar pune în dificultate versiunea oficială a "impactului devastator".