26 decembrie 2012

"Din păcate"?!


Aşa se insinuează ideea "necesităţii intervenţiei externe benefice". Nu-i bună pseudo-democraţia, dar ce democraţie poate fi aceea impusă împotriva unei realităţi politice care a rezultat prin vot? Ce stat poate fi acela unde vin alţii din afară şi decid ce-i bine şi ce nu? Singurul mod în care organizaţiile transnaţionale s-ar putea manifesta fără ipocrizie ar fi excluderea statului membru care "nu mai corespunde standardelor".

Deutsche Welle ("Occidentul şi criza democraţiei"): 
"[...] Din păcate nici NATO nici UE nu dispun nici de voinţa suficientă şi nici de mecanismele necesare depistării din vreme şi rectificării unor derapaje anti-democratice de felul celor care au avut loc în Ungaria* şi România.
La acest capitol, ambele alianţe, care nu sunt doar coaliţii strategice, economice şi militare, ci şi, esenţialmente, comunităţi de valori, tatonează şi nu şi-au găsit încă formula optimă de a replica antidemocraţilor. Ambele alianţe au carenţe şi restanţe dureroase care le-ar putea afecta serios credibilitatea şi integritatea. N-ar fi exclus să le distrugă în cazul în care nu le vor elimina rapid. Dar e greu de crezut că vor putea veni de hac în 2013 unei crize care, departe de a fi doar una economică, a devenit de mult, pentru a parafraza titlul unei cărţi semnate de Ralf Dahrendorf, şi una a democraţiei."
(* n-am observat să fie ceva în neregulă în Ungaria, ba dimpotrivă!)

Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: