03 aprilie 2024

Cică "noi" am fi "gata". Ready. Prêts. Готовы.
Dar nu remarcăm nici noi, nici planificatorii, sensul precis al termenului "готовы" (= terminaţi).

Cu câtă linişte contemplativă bovină priveşte toate astea, mestecând (*----), bizonu' RO. Cleaf-cleaf-cleaf...

Apoi, ori va face pe prostu' în continuare plimbând un pai prin gură, stând în cur şi lăsându-i pe vestici să se consume, ori chiar e prost şi va da buluc înspre propria consumare. Ca şi până acum, numai că viteza şi efectele vor fi ceva mai pronunţate - ca să fiu îngăduitor.

"bibliografie 1" - "bibliografie 2" - "bibliografie 3"

Doar acompaniamentul vorbelor goale "de rigoare" va fi un picuţ mai patetic. Mai... inspirat (?). Dar şi-n '89 tot la fel a fost, şi tot nimic - haidaaa! cu capu'-n zid! 

Că... 'ne-aTeacă!

7 comentarii :

Gabriel spunea...

"Eliberatorii" români vor avea probleme mari nu doar cu rușii ci și cu ucrainenii și moldovenii. E o ură antiromânească intensa într-o parte substanțială a societății moldovene. Ferească Dumnezeu să se facă unirea - ardelenismul și Ținutul Secuiesc ar deveni amintiri plăcuțe, de costuri nu mai vorbim. Ar fi un fiasco mortal pentru România, că n-o să ne țină licuriciul la nesfârșit. Acum ar interveni în caz de probleme dar în viitor, cine știe?
Anul ăsta nu cred că vor amesteca România - avem alegeri și oricât ar fura surprize sunt posibile. Vor să se asigure pentru încă 4 ani, asta e prioritatea acum. Eu cred că implicarea țării în așa ceva ar aduce la putere AUR, deoarece opoziția față de război e foarte intensă și e o temă prioritară, după cum se vede în toate sondajele. Ar mai fi și posibilitatea amânării alegerilor dar tot ar trebui ținute cândva cu același rezultat.
Dar proiectul ăla de lege e îngrijorător și scandalos. Adică mai întâi dai cetățenia la vreun milion de ex-sovietici dupa care mă trimiți la război să-i apăr? Morții mă-tii!

Riddick spunea...

Mi-ar plăcea să cred că ura este de fapt împotriva Occidentului Colectiv. Cât de mult am decăzut de suntem percepuţi ca "occidentali". Unii se consideră chiar aşa. Dar putregaiul s-a instalat mai dinainte de '89, Cizmaru' era dus de nas şi "exploatat în orb".

Nu cred că "mai ţine patru ani", e ca-n Moromeţii I (1939/"Timpul nu mai avea răbdare.").

Gabriel spunea...

Dan Diaconu, șomeru' de la GRU,a publicat câteva rânduri geniale: "De ce România e altfel? Pentru că e o distanță ca de la cer la pământ între ce vor oamenii și ce vrea statul. În fapt statul, în loc să fie o parte componentă a acestei țări, este un organism extern, o tumoare care caută să-și infecteze cetățenii."
Multe le zice el pe alături, dar aici a pus punctul pe i.
Statul Român modern e o creație masonică, nu a poporului român cum ne zice nouă propaganda. El a servit de la înființare până în prezent interese străine poporului român. Statul Român nu e creația românilor iar pentru el, poporul român e doar un instrument, nu elementul constitutiv cum scrie în Constituție. Noi am rămas și azi rumâni, servim la stăpâni pe banii noștri. Un servitor normal ar primi cel puțin leafă - ca Ucraina de azi de pildă, dar noi ne-o plătim singuri.
Înțelegând asta nu mai ai așteptări și nu mai ai cum să fii patriot.
Așa se explică de ce o majoritate covârșitoare e împotriva războiului, dar ei îi dau înainte cu agenda.
Principalul șoc va fi când vor ìncerca să treacă la fapte după părerea mea. Acum nu deranjează bizonul, doar parlesc și încarca nota dar bizonul încă n-a primit-o.

Riddick spunea...

Statul RO a ajuns aşa, nu-i asta o definiţie "permanentă" a statului, în general.

Foarte bine punctată istoria recentă, "de la paşopt".

O să caut (citisem pe net) pasajul unde cineva (Mihai Şerban?) demasca "patrioţii-sistem" sau "stataliştii", care se/ne raliază sistematic iniţiativelor "statulul". Cel actual, nu cel ideal.

Istoria care va urma va fi brutală.

Riddick spunea...

= roncii, mihaitârnovenii...

Gabriel spunea...

Statul Român de la înființare așa a fost. E nereformabil. Nu se poate face nimic cu el. Este principalul dușman al propriei populații.

Riddick spunea...

Ne trebuie totuşi... un stat. Dar nu cu "populaţia" din Sistem (birocraţia statală), trebuie o deratizare generală acolo.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: