04 iulie 2019

Ei, Mare Maestre "Manole", acu'-i acu'!


A trecut cu unanimitate de voturi legea care cere ca şi membrii CA ai BnR să nu fi fost ofiţeri sau colaboratori ai Securităţii. Vot final, legea merge la promulgare (/returnare cotroceniană?). Dar, posibil, şi la CCR (să vedem, cine şi sub ce pretext). Suspectă, unanimitatea, indică o viitoare tentativă de blocare, deocamdată asumată doar de guvernul DUEncilă.

Ei bine, punctul de vedere al guvernului, comunicat pe 2 aprilie 2019 (necesar în procedura legislativă), este negativ! Nu cumva să se-ajungă la Manole (cum au văzut alţii mai din timp). În text este pusă la îndoiala necesitatea lustraţiei, şi se aduc ca "argumente" puncte de vedere ale Comisiei de la Veneţia, CEDO şi Comisiei Europene.

Stridentă, stăruinţa asta "inexplicabilă" a NeoPSD-ului pentru re-instalarea lui Iţicărescu ca guvernator BnR - contrazice linia de până acum, şi îl sancţionează pe Şerban Nicolae care s-a pronunţat contra re-numirii (deşi n-a votat contra - n-a votat deloc, "boicot").

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: