20 decembrie 2017

Hurraaa, au recunoscut: ruşii salvează Estul, să nu fie înghiţit de "Federaţia Europeană"!


Moise Guran:

"Sau credeți că nemților le convine să le blocheze rușii, prin sateliții din Europa de Est, trecerea de la Uniune la Federația Europeană? Cât credeți că vor mai lăsa țări ca Polonia sau Ungaria să facă astfel de figuri, pe banii lor, ai țărilor vest-europene, care contribuie la dezvoltarea țărilor din est prin intermediul numitelor fonduri? Bineînțeles că în acești ani unii vor folosi mecanismele de blocare, obligându-i pe ceilalți să schimbe cu totul Uniunea. Da, e posibil ca acest proces să dureze câțiva ani, dar în final el tot acolo va duce – la spargerea Uniunii, într-o Federație pe de o parte (pe care ne-o putem imagina, eventual, pe frontierele actualei Zone Euro) și un grup din est, rămas eventual în acorduri de liber schimb, adică fără taxe vamale cu Vestul Europei."

Ce zice ăsta* aici? E aproape un tratat de geopolitică, sintetizat:

- UE nu este ce credem noi, în orice caz este altceva decât era CEE până-n '92 (până la "Maastricht"
- ...şi planul este să devină... o federaţie; plan cu care care "noi" (ba voi! adică..."ei") "suntem la curent, şi-l aprobăm"; cică...
- ...iar cei care se opun au susţinerea Rusiei; adică, "nu-i bine când chiar îţi fac un bine unii neagreaţi de noi"
- ceea ce - măcar punctual - face din Rusia un factor pozitiv (Churchill: "Dacă Hitler ar invada Iadul, l-aş menţiona favorabil pe Diavol într-un discurs în Camera Comunelor".)
- ...Rusia depăşind momentul gorbaciovist al "Casei Comune Europene"
- ...sau...nu?!
- în UE sunt unii mai egali decât alţii, şi ei "dau direcţia" iar ceilalţi (cică...) trebuie să fie de acord, oricare ar fi direcţia
- expresia "absorbţia fondurilor europene" este forma nouă a vechii expresii "ajutorul frăţesc al Uniunii Sovietice" (s-a schimbat doar... Uniunea)
- cei din România care îşi declară preferinţa pentru "nucleul dur al UE", de fapt vor federaţie; contrar intereselor similare ale esticilor, şi contrar interesului naţional; sunt, deci, trădători!
- ce dracu' ne trebuie mai mult decât liber-schimb? ce ne-au adus "directivele", bun?!

* poate nu ştie toată lumea: Mozăs e un europropagandist, progresist, globalist, soroşist; a son of a bitch

2 comentarii :

Gabriel spunea...

Eu spun deja de câțiva ani că o să ajungem să aşteptăm să vină ruşii cum îi aşteptau pe americani în urmă cu 70 de ani. Tragedia nu e că ne amenință ruşii, tragedia e că nu le pasă de noi. Nu se bate nimeni cu Occidentul pentru România. Doar la unguri e speranța, dar ei sunt prea slabi.
Iar faptul că Polonia ar fi satelit rusesc e o noutate absolută.
România a ajuns un cancer al regiunii, fiind principala coadă de topor colonială din zonă.

Riddick spunea...

Rusia nu mai e aceeaşi de la Gorbaciov-1985 (trecerea la globalism) si de la faimosul "U-turn" al lui Evgheni Primakov din martie 1999. Atunci a întors avionul care-l ducea în SUA, când a aflat despre bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei (Serbia si Muntenegru, mai exact). În 1999 încep să piardă decisiv teren în Rusia forţele globaliste în fața celor naţionalist-imperiale.

În Polonia e un guvern schizofrenic: ostil UE dar servil NATO.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."

 

Postări populare: