16 decembrie 2017

Aligică e-n Lună (ca de obicei)


Fiindcă:
- Nu reprezintă "opusul", ci arată că-s la fel: cunosc personal foşti monarhişti, acum naţionalişti anti-establişment şi pesedişti (unii mascaţi), acum "neomonarhiști".
- Nu există mişcări de protest "spontane": Actually, there are no grassroots revolutions, period. Any revolution is a byproduct of a highly organized group of conscientious and professional organizers (Bezmenov).
- Nu-i nevoie de "stradă" pentru a răsturna "Puterea" PSD-ALDE: de-abia așteaptă s-o predea singuri, ca-n 2015 tehnocraților (numirea lui Grindeanu și Tudose, nu asta arată?!).
Incredibil câți au pus botu' la dumele lui Aligică (Like&Share).

https://www.facebook.com/pauldragos.aligica/posts/1564968836904187

Şi totuşi, unde sunt republicanii? Majoritari! De ce nu li se aude vocea? Cei de stânga or crede că dacă PSD e cu Dudele, o mai fi acelaşi PSD pe care-l credeau că este atunci când l-au votat?

2 comentarii :

Gabriel spunea...

În primul rând, ce trebuia să facă republicanii? A fost înmormântarea unei personalități care în timp scurt şi la o vârstă fragedă a făcut enorm de mult pentru țara asta, pentru popor în primul rând: cu prețul de a fi numit trădător de către deşeuri umane precum Băsescu (sau Hitler) a salvat țara de tăvălugul rusesc, de a fi măturată de linia frontului, de lupte de stradă, a recuperat ce se putea adică Ardealul de Nord. Nu ştiu dacă asta a fost până la urmă bine sau nu, dar dacă Clujul este azi în România, i se datorează lui. Înmormântarea lui e un eveniment care putea impresiona inclusiv un republican. Un om conciliant, tolerant şi lipsit de porniri răzbunătoare (tocmai de-asta l-au urât băseii, că nu a vrut să joace rolul de catalizator al urii, ura fiind sentimentul pe care s-a bazat regimul Băsescu şi pe care îl exploatează şi azi urmaşii săi politici).
Şi apoi, poate republicanii or fi observat şi ei că republica noastră e un eşec şi că de fapt sunt lucruri mult mai importante decât forma de guvernământ.

Riddick spunea...

Să iasă şi să-i ia cu "huo!", ba chiar cu parul.

Altfel rămâne impresia că n-are cine le pune ălora mâna-n gât.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):