27 august 2017

O explicaţie a interesului Şarlei pentru Transilvania


Monarhia britanică este în criză, însă nu lipsesc scenariile de "revalorizare" a acesteia. Cam de multişor se vorbeşte despre "Charles pe tronul României", şi recent s-a reluat chestiunea (o fi cea britanică în criză, dar monarhia RO are deja vată-n nas şi pantofi cu talpă de carton). Există şi versiunea "minimalistă", în care Transilvania+Banat devin... britanice. Şi cum toţi susţinătorii ambelor variante de proiect sunt europeişti, încep să cred că BREXIT-ul nu va avea loc, va fi sabotat sau chiar anulat după un anumit timp în cazul în care totuşi se va produce.

(Oh, and back off, Charlie, you're not welcome here!)

N-am reuşit să găsesc un site sau o dovadă că "Uniunea ardelenilor şi bănăţenilor" ar exista (ca ong legal). Nici ca partid, deşi au fost tentative. Însă latră, latră... Cred că se impun anumite măsuri (alo! SIE, SRI?) în privinţa mişcării secesioniste reprezentată (printre alţii) de Emil Aluaş.

Care recidivează (a n-a oară, şi agramat; o gândi în altă limbă?):


2 comentarii :

Gabriel spunea...

Există o vorbă care li se potriveşte perfect multor români din fosta Austro-Ungarie: ai grijă ce-ți doreşti, că s-ar putea să se împlinească!

Riddick spunea...

Pâi or mai fi în viaţă? (iaca suta de ani la anu'). L-am reconsiderat negativ pe Maniu (şi pe alţii, Sever Bocu, etc.), care au cochetat cu ideea federalizării României şi chiar cu ideea "statului transilvănean".


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):