27 august 2017

O explicaţie a interesului Şarlei pentru Transilvania


Monarhia britanică este în criză, însă nu lipsesc scenariile de "revalorizare" a acesteia. Cam de multişor se vorbeşte despre "Charles pe tronul României", şi recent s-a reluat chestiunea (o fi cea britanică în criză, dar monarhia RO are deja vată-n nas şi pantofi cu talpă de carton). Există şi versiunea "minimalistă", în care Transilvania+Banat devin... britanice. Şi cum toţi susţinătorii ambelor variante de proiect sunt europeişti, încep să cred că BREXIT-ul nu va avea loc, va fi sabotat sau chiar anulat după un anumit timp în cazul în care totuşi se va produce.

(Oh, and back off, Charlie, you're not welcome here!)

N-am reuşit să găsesc un site sau o dovadă că "Uniunea ardelenilor şi bănăţenilor" ar exista (ca ong legal). Nici ca partid, deşi au fost tentative. Însă latră, latră... Cred că se impun anumite măsuri (alo! SIE, SRI?) în privinţa mişcării secesioniste reprezentată (printre alţii) de Emil Aluaş.

Care recidivează (a n-a oară, şi agramat; o gândi în altă limbă?):


2 comentarii :

Gabriel spunea...

Există o vorbă care li se potriveşte perfect multor români din fosta Austro-Ungarie: ai grijă ce-ți doreşti, că s-ar putea să se împlinească!

Riddick spunea...

Pâi or mai fi în viaţă? (iaca suta de ani la anu'). L-am reconsiderat negativ pe Maniu (şi pe alţii, Sever Bocu, etc.), care au cochetat cu ideea federalizării României şi chiar cu ideea "statului transilvănean".


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: