16 februarie 2017

Surprinzător


Mă aşteptam ca europarlamentarii din România să voteze pentru Raportul Verhofstadt, care propune revizuirea tratatelor UE înspre un suprastat. Raportul "a trecut" cu 282 voturi pentru, 269 împotrivă şi 83 de abţineri.

Când colo, surpriză! De nu i-aş şti cine sunt, aş putea spune chiar "surpriză plăcută". Din cei 32 de europarlamentari au votat pentru raport doar Victor Boştinaru, Claudiu Ciprian Tănăsescu şi Claudia Ţapardel (toţi trei de la PSD şi din grupul socialist S&D). Csaba Sógor şi Iuliu Winkler (UDMR, PPE) s-au abţinut, iar Damian Drăghici (PSD, S&D) şi Renate Weber (ALDE.ro, ALDE.eu) nu au participat la vot. Au votat contra raportului şi loial consemnului "vot contra" al eurogrupului propriu, Laurenţiu Rebega (PFN, ENF) şi... Monica Macovei (M10, ECR). Toţi ceilalţi au votat contra raportului şi contrar consemnului "vot pentru" al propriului eurogrup.

Lista de vot pe state - aici. Lista de vot pe eurogrupuri - aici.

Un alt raport, Bresso-Brok (care propune "doar" schimbări în cadrul Tratatului de la Lisabona), a fost votat tot azi (329 pentru, 223 împotrivă, 83 abţineri). Din nou, nevotat de europarlamentarii din România, cu excepţia lui Cristian Dan Preda (independent, PPE) care a votat pentru. Similar primului raport, apar "cuplurile" Drăghici-Weber (nu au participat la vot) şi Sógor-Winkler (abţineri). "Non-vot" nu înseamnă absenţă - au fost prezenţi toţi.

Lista de vot pe state - aici. Lista de vot pe eurogrupuri - aici.

Evident, nu interpretez votul de azi ca fiind rezultatul "convingerilor patriotice". Renate Weber, Marian-Jean Marinescu (PnL, PPE) şi Emilian Pavel (PSD, S&D) sunt semnatari ai Manifestului Spinelli, care cere desfiinţarea statelor naţionale. Mircea Diaconu (ALDE.ro, ALDE.eu) s-a retras "strategic" de pe lista de semnatari. Raportul Verhofstadt a trecut la o diferenţă mică de voturi (13), şi cu un număr mare de abţineri (83). Deşi voturile "pentru" sunt doar 44% din numărul total al europarlamentarilor, regulamentul prevede că rezultatul este dat de compararea cu numărul obţinut prin împărţirea la doi a sumei voturilor pro şi contra (nu se iau în considerare abţinerile). Cvorumul minim pentru validarea votării este de 1/3 din totalul numărului de europarlamentari. Având în vedere diferenţa mică faţă de voturile "contra" (42%), s-ar putea spune că s-a lucrat la imaginea unor europarlamentari având însă grijă ca raportul "să treacă". Jocul s-a făcut între eurogrupurile popular (PPE), liberal (ALDE), socialist (S&D) şi ecologist (Greens/EFA), celelalte eurogrupuri având zero voturi "pentru" la ambele rapoarte (ECR, EFDD, ENF, GUE/NGL). Cea mai mare parte a "abţinerilor utile" sunt de la PPE şi S&D; "nu te arăţi că eşti pentru dar nici nu votezi împotrivă, c-atunci iese pe dos".

Schimbare de strategie a globaliştilor: o fac pâş-pâş, nu se mai "aruncă". Pericolul, însă, n-a dispărut.

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Lucian Boia, 2002: "Problema noastră este că avem o mitologie istorică defazată în raport cu mitologia europeană. Se construiește o întreagă mitologie istorică europeană. Ieșim încetul cu încetul din faza națiunilor. Intrăm în faza construcției europene. Se poate vorbi, de pe acum, cum construcțiile istorice și discursurile istorice se adaptează la ceea ce se dorește să fie Europa. Asistăm la un dublu joc. Pe de o parte, sigur e integrarea europeană, față de care ne arătăm și suntem într-un fel atașați. Pe de altă parte, însă, auzim un discurs naționalist de toată frumusețea în materie de istorie, care nu se lipește de proiectul nostru de integrare europeană. Ăsta este dublul discurs. Astfel, un istoric foarte oficial cum este profesorul Scurtu scria, în ziarul Adevărul, că istoria românilor trebuie să revină la ceea ce este ea cu adevărat, să aibă patru piloni: vechimea, unitatea, continuitatea și independența. Poate că acestea sunt, nu spun că nu, dar sunt exact cei invocați în anii lui Ceaușescu. Ceea ce am constatat totuși în aceasta înșiruire este că lipsește orice referire la Europa. Toate sunt mituri naționale. Independența este iarăși un mit al sec. al XIX-lea. În Evul Mediu nu exista conceptul de independență, iar astăzi, mă întreb, de ce trebuie insistat chiar atât de tare pe independență când independența este ceva ce, încetul cu încetul, se pierde și nu numai în cazul românilor. Și Germania și Franta își pierd independența, nu mai au nici măcar monedă națională. Dacă facem construcția europeană, nu cred că mitologia independenței este prima care trebuie pusă înainte. Construcția europeană e inevitabilă, sigur, păstrându-ne ceea ce avem de păstrat, trăsăturile noastre naționale și atâtea alte lucruri. În contextul european nu se mai poate vorbi de o independență în sensul național, în sensul forte al termenului care corespunde epocii națiunilor, epocii statelor naționale".

Postări populare (nu P.P.E. !):