Cum pot fi identificaţi complicii ocupantului: deviază atenţia de la agenţii străini ajunşi la butoane în România, la ţinte secundare pe care le numesc "statul mafiot", "sistemul băsist", "corupţia generalizată".

28 august 2016

România, 100 de ani de la intrarea în Marele Război



La 27 august 1916 România intra în război, slab echipată şi somată de noii aliaţi (Antanta) s-o facă "acum ori niciodată" (trebuia scăzută presiunea germană pe frontul de vest şi mai ales pe Verdun, ştiindu-se că unităţi germane vor fi deplasate de acolo împotriva noului inamic din est). La început trupele române avansează rapid în Transilvania, ajungând la Sibiu şi Braşov, dar mai apoi sunt respinse înapoi peste munţi şi România pierde temporar 2/3 din teritoriu, care este ocupat (inclusiv capitala, Bucureşti). O defensivă pe Carpaţi şi o ofensivă peste Dunăre (în Bulgaria şi Serbia deja ocupată) cu o forţă principală constituită din trupe ruseşti ar fi fost o strategie mai inspirată. S-ar fi făcut - poate - joncţiunea cu corpul expediţionar aliat de la Salonic (ineficient - comandat de un general francez socialist) şi s-ar fi tăiat legătura directă (terestră) dintre Puterile Centrale şi Imperiul Otoman, aliatul lor. Însă a prevalat strategia politică, s-a vrut să se demonstreze interesul pentru recuperarea teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de români şi solidaritatea cu aceştia. De asemenea, frontul românesc a apărut aproape simultan cu declanşarea ofensivei ruse din Galiţia, fiind ca şi aripa sa stângă. Frontul din Dobrogea (unde ataca dinspre sud von Mackensen, cu trupe bulgare, germane şi otomane) trebuia consolidat cu ajutorul a şase divizii ruseşti "promise", însă au sosit doar "două şi ceva", între care una sârbească (Serbia şi-a evacuat aproape integral armata în Albania, apoi în Grecia).




O serie de articole de epocă, de pe siteul (acum, arhivat) The Great War in a Different Light, despre realităţile de pe frontul românesc din timpul primului război mondial:



'Why Rumania Is Our New Ally'
from 'The War Illustrated', 16th September, 1916

'Untold Chapters of Rumania’s Tragic Story'
by Hamilton Fyfe
Special Correspondent with the Rumanian Army

'My Memories of Bukarest and a Brave Queen'
by Hamilton Fyfe
A Wanderer in War Lands

'Cavalry Attacks in the Dobrudscha'
from the German magazine 'War-Chronicle', November 1916
a multi-language publication for foreign distribution

'Smoke-Clouds of Destruction'
by Hamilton Fyfe
A Wanderer in War Lands

'The Rumanian Soldier as I Know Him'
by Basil Clarke
Special Correspondent in Rumania and Elsewhere

par Commandant de Civrieux

Participarea Turciei (Imperiul Otoman) la campania din România. Majoritatea morţilor din cimitirele militare turceşti din România provin însă dintre răniţii/muribunzii trimişi spre casă de pe frontul rusesc (Galiţia) şi care au murit pe drum. 

Slaba dotare, ezitările politicienilor şi slaba pregătire a corpului ofiţeresc (majoritatea fiind ofiţeri rezervişti - învăţători, profesori, ingineri...) a dus la pierderi (morţi) de 44,76% din totalul efectivelor angajate în luptă pe parcursul războiului (în mai puţin de doi ani şi jumătate). 



Comparativ, Franţa şi Germania pierd fiecare numai circa 16%, şi asta în mai mult de patru ani de război, inclusiv război chimic, naval, colonial (Africa, Orientul Mijlociu, Extremul Orient) şi submarin. Pierderile grele de pe frontul românesc se mai pot explica şi prin epidemiile de holeră şi tifos exantematic, dar a contribuit la ele mai ales dotarea slabă din primul an de război (mitraliere erau de zece ori mai puţine raportat la totalul efectivelor, faţă de Puterile Centrale; în campania din Transilvania au lipsit trupele alpine, create abia în 1917; lipsea şi artileria grea, iar avioane erau sub douăzeci la început, şi toate de observaţie).

Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Teodor Baconschi, 2011: "România nu a ajuns târziu și din întâmplare în construcția Europei unite, ci a participat încă de la început, prin voci precum Gafencu și Ciorănescu, la gândirea acestui proiect.Totodată, îmi permit să evoc în acest ilustru sediu ideea federalismului european, concept creștin-democrat căzut în desuetudine. Consider că a reînvia astăzi ideea Statelor Unite ale Europei nu este lipsit de importanță, ba chiar de o anumită urgență. Asistăm cu toții nu doar la o criză de creștere sau la o reticenţă a lărgirii Uniunii (enlargement fatigue), ci la o adevărată criză a spiritului european. Criza actuală nu e pur economică sau financiară, ci e o criză a valorilor fondatoare, a viziunii și a identității europene. Mai mult ca oricând, trebuie să evităm riscul revenirii, pe fondul crizei, a discursurilor naționaliste, xenofobe, rasiste. Tentația închiderii în sine e mare. O Europă care se îndoiește de beneficiile euro sau ale spațiului Schengen este deja o Europă în devoluție. Tocmai fiindcă știm că alternativa la partidele populare riscă să fie partidele populiste, dorim să creăm în România o Mișcare Populară cu vocație majoritară, asemănătoare cu UMP în Franța sau PDL în Italia. Europa are nevoie să mențină în guvernele naționale partide populare capabile să răspundă întreitului imperativ al momentului: să reformeze în spiritul responsabilității, să se opună populismului crescând al stângii și al extremei drepte, și să continue construcția europeană. În fine, criza Europei nu are ca soluţie resurgența discursului naționalist și redescoperirea frontierelor, ci determinarea creștin-democraților, a tuturor guvernelor și partidelor afiliate PPE, de a continua până la capăt proiectul Statelor Unite ale Europei, oricât de extrem ar părea acest lucru."


Postări populare (nu P.P.E. !):