28 august 2016

România, 100 de ani de la intrarea în Marele Război



La 27 august 1916 România intra în război, slab echipată şi somată de noii aliaţi (Antanta) s-o facă "acum ori niciodată" (trebuia scăzută presiunea germană pe frontul de vest şi mai ales pe Verdun, ştiindu-se că unităţi germane vor fi deplasate de acolo împotriva noului inamic din est). La început trupele române avansează rapid în Transilvania, ajungând la Sibiu şi Braşov, dar mai apoi sunt respinse înapoi peste munţi şi România pierde temporar 2/3 din teritoriu, care este ocupat (inclusiv capitala, Bucureşti). O defensivă pe Carpaţi şi o ofensivă peste Dunăre (în Bulgaria şi Serbia deja ocupată) cu o forţă principală constituită din trupe ruseşti ar fi fost o strategie mai inspirată. S-ar fi făcut - poate - joncţiunea cu corpul expediţionar aliat de la Salonic (ineficient - comandat de un general francez socialist) şi s-ar fi tăiat legătura directă (terestră) dintre Puterile Centrale şi Imperiul Otoman, aliatul lor. Însă a prevalat strategia politică, s-a vrut să se demonstreze interesul pentru recuperarea teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de români şi solidaritatea cu aceştia. De asemenea, frontul românesc a apărut aproape simultan cu declanşarea ofensivei ruse din Galiţia, fiind ca şi aripa sa stângă. Frontul din Dobrogea (unde ataca dinspre sud von Mackensen, cu trupe bulgare, germane şi otomane) trebuia consolidat cu ajutorul a şase divizii ruseşti "promise", însă au sosit doar "două şi ceva", între care una sârbească (Serbia şi-a evacuat aproape integral armata în Albania, apoi în Grecia).




O serie de articole de epocă, de pe siteul (acum, arhivat) The Great War in a Different Light, despre realităţile de pe frontul românesc din timpul primului război mondial:



'Why Rumania Is Our New Ally'
from 'The War Illustrated', 16th September, 1916

'Untold Chapters of Rumania’s Tragic Story'
by Hamilton Fyfe
Special Correspondent with the Rumanian Army

'My Memories of Bukarest and a Brave Queen'
by Hamilton Fyfe
A Wanderer in War Lands

'Cavalry Attacks in the Dobrudscha'
from the German magazine 'War-Chronicle', November 1916
a multi-language publication for foreign distribution

'Smoke-Clouds of Destruction'
by Hamilton Fyfe
A Wanderer in War Lands

'The Rumanian Soldier as I Know Him'
by Basil Clarke
Special Correspondent in Rumania and Elsewhere

par Commandant de Civrieux

Participarea Turciei (Imperiul Otoman) la campania din România. Majoritatea morţilor din cimitirele militare turceşti din România provin însă dintre răniţii/muribunzii trimişi spre casă de pe frontul rusesc (Galiţia) şi care au murit pe drum. 

Slaba dotare, ezitările politicienilor şi slaba pregătire a corpului ofiţeresc (majoritatea fiind ofiţeri rezervişti - învăţători, profesori, ingineri...) a dus la pierderi (morţi) de 44,76% din totalul efectivelor angajate în luptă pe parcursul războiului (în mai puţin de doi ani şi jumătate). 



Comparativ, Franţa şi Germania pierd fiecare numai circa 16%, şi asta în mai mult de patru ani de război, inclusiv război chimic, naval, colonial (Africa, Orientul Mijlociu, Extremul Orient) şi submarin. Pierderile grele de pe frontul românesc se mai pot explica şi prin epidemiile de holeră şi tifos exantematic, dar a contribuit la ele mai ales dotarea slabă din primul an de război (mitraliere erau de zece ori mai puţine raportat la totalul efectivelor, faţă de Puterile Centrale; în campania din Transilvania au lipsit trupele alpine, create abia în 1917; lipsea şi artileria grea, iar avioane erau sub douăzeci la început, şi toate de observaţie).

Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Lucian Boia, 2002: "Problema noastră este că avem o mitologie istorică defazată în raport cu mitologia europeană. Se construiește o întreagă mitologie istorică europeană. Ieșim încetul cu încetul din faza națiunilor. Intrăm în faza construcției europene. Se poate vorbi, de pe acum, cum construcțiile istorice și discursurile istorice se adaptează la ceea ce se dorește să fie Europa. Asistăm la un dublu joc. Pe de o parte, sigur e integrarea europeană, față de care ne arătăm și suntem într-un fel atașați. Pe de altă parte, însă, auzim un discurs naționalist de toată frumusețea în materie de istorie, care nu se lipește de proiectul nostru de integrare europeană. Ăsta este dublul discurs. Astfel, un istoric foarte oficial cum este profesorul Scurtu scria, în ziarul Adevărul, că istoria românilor trebuie să revină la ceea ce este ea cu adevărat, să aibă patru piloni: vechimea, unitatea, continuitatea și independența. Poate că acestea sunt, nu spun că nu, dar sunt exact cei invocați în anii lui Ceaușescu. Ceea ce am constatat totuși în aceasta înșiruire este că lipsește orice referire la Europa. Toate sunt mituri naționale. Independența este iarăși un mit al sec. al XIX-lea. În Evul Mediu nu exista conceptul de independență, iar astăzi, mă întreb, de ce trebuie insistat chiar atât de tare pe independență când independența este ceva ce, încetul cu încetul, se pierde și nu numai în cazul românilor. Și Germania și Franta își pierd independența, nu mai au nici măcar monedă națională. Dacă facem construcția europeană, nu cred că mitologia independenței este prima care trebuie pusă înainte. Construcția europeană e inevitabilă, sigur, păstrându-ne ceea ce avem de păstrat, trăsăturile noastre naționale și atâtea alte lucruri. În contextul european nu se mai poate vorbi de o independență în sensul național, în sensul forte al termenului care corespunde epocii națiunilor, epocii statelor naționale".

Postări populare (nu P.P.E. !):