Tehnocraţi ! Când vă căraţi ?

03 septembrie 2014

Vocea Rusiei ne reaminteşte: armata României este doar de decor ("potemkiniadă")



... Iar eu le reamintesc eventualilor cârcotaşi că nu mai suntem demult ocupaţi de Rusia sau de URSS, ci de UE, iar starea actuală a ţării (şi a armatei) se datorează trădării clasei politice, pe care au susţinut-o din tembelism.


Traian Băsescu, un personaj din piesa ”Cântăreața cheală” a lui Eugen Ionesco

În piesa de teatru ”Cântăreața cheală” a lui Eugen Ionesco, există o replică de un absurd evident : ”Te poţi aşeza pe un scaun, când scaunul acela n-are perspectivă ?” Replica definește perfect modul în care sunt promovate interesele naționale de către întreaga clasă politică românească.

Pe fondul declanșării războiului civil din Ucraina, pe 28 aprilie 2014, am făcut în Rossiya Segodnya o analiză a capacității de apărare a României, în cazul unei agresiuni externe. Aceasta fiind singura realistă pe care media a adus-o la cunoștiința opiniei publice. Plecînd de la premiza că prima etapă a războiului, cea a împiedicării cucerii supremației asupra spațiului aerian românesc, decide soarta războiului și că de Forțele aeriene românești depinde continuarea luptei sau capitularea imediată.

Numai că cele mai puțin de 20 de avioane MiG-21 Lancer, apte de zbor dar cu resursa terminată de vreo 6 ani, înarmate cu rachete aer-aer sovietice (recuperate de la avioanele MiG-23 și MiG-29, scoase din dotare) cu bătaia maximă de 40 km riscă să piardă supremația aeriană în primele 30 de minute de la declanșarea unei operaţii militare.

Odată câștigată supremația aeriană, aviația agresorului are libertate totală de acțiune în întreg spațiul aerian românesc și trece neîmpiedicată de nimeni la a doua etapă a operației: nimicirea forțelor terestre românești. Care constă în vânarea din aer concentrărilor de tancuri, TAB-uri, MLI-uri, APR-uri, piese de artilerie și a infanteriei românești. Mobilizarea rezerviștilor nu e de niciun folos în oprirea invaziei străine, atîta timp cît ei nu pot fi înarmați cu nimic altceva decît cu o pușcă automată AKM-64 și eventual cu piese de artilerie de peste 60 de ani, din inventarul muzeului militar Central.

Garda Națională, o nouă găselniță propagandistică a lui Băsescu

Toți neisprăviții care se perindă prin menajeria politică și pe canalele tv românești și care n-au înțeles nimic din analiza mea, s-au simțit datori să mă înjure, făcîndu-mă tradător, antieuropean și antiatlantist. Neavînd competența să ofere și contra-argumente la analiza mea, au strigat printre ulucile gardului că eu aș duce o campanie de defăimare la adresa României. Umflîndu-se totodată în pene și susținînd că NOI ( adică ei, euroatlantiștii români ) sunt NATO ( ??? ).

Război psihologic extern sau subminarea cu rea intenție a capacități de apărare a României ? Partea I

Președintele Traian Băsescu mi-a răspuns și el elegant atunci, dar complet pe dinafară, afirmînd că ”România are 40.000 de militari care tocmai și-au terminat misiunile în Afganistan și Irak. În loc de știu eu ce tanc T-76 să ai tanc american M1, cum avem tancurile Ghepard deja în dotarea Armatei Române sau mașini de luptă blindate Piranha, care înseamnă ultima tehnologie în materie de mașini blindate”. Numai că însăși Carta Albă a Apărării concepută de conducerea militară a MapN îl contrazice pe comandantul ei Suprem : ”Armata României este extrem de vulnerabilă, circa 60% din echipamente sunt nefuncţionale, capacitatea de luptă este la un nivel critic, nivelul de instruire al militarilor este foarte slab, structura de forțe dezechilibrată, cu un sistem de comandă depășit”.

Aș putea să-i sugerez președintelui să-i recicleze și pe consilierii săi diletanți precum Iulian Fota și Iulian Chifu, întrucît cele 43 de tancuri Ghepard sunt sunt de fapt autotunuri AA calibrul 35 mm ( care bat la 5.500 m și penetrează blindaje de 15 mm). La Ghepard s-a păstrat șasiul de tanc Leopard 1, primul tip de tanc construit de Germania după cel de-al doilea război mondial ( mai precis în 1965 ). Renunțîndu-se totodată la tunul calibrul 105mm al Leopardului care penetra blindaje de 450 mm. Armata germană a început în 1990 înlocuirea tancului Leopard 1 cu tancul Leopard 2, tocmai pentru că blindajul său subțire constituia principala vulnerabilitate.

La fel ca și la Ghepard, şasiului tancului rusesc T-90 ( pentru știința dlui. președinte, nu există niciun tanc T-76 ) este format din plăci de oţel stratificate la care se adugă inserţii ceramice de tip sandwich, de 250-400 mm. Numai că acesta este singurul blindaj al Ghepardului, motiv pentru care este făcut șvaițer de cel mai banal aruncător de grenade ( AG-7 ). La tancul modern T-90 există și al doilea blindaj de tip ERA (Relikt), montat în unghi înclinat pe partea frontală, pe plafonul turelei şi pe laterale.

Cel de-al treilea tip de protecţie al tancului T-90 are rol de orbire a capetelor de dirijare ale rachetelor antitanc în spectrul optic, infraroşu şi laser, utilizând două sisteme de lansare automată a grenadelor cu suspensii de aerosoli. Cel de-al patrulea sistem de protecţie-Arena 3, este de tip activ, interceptând şi detonând proiectilele şi rachetele antitanc, înainte ca acestea să atingă blindajul.

Tunul 2A46M 5, calibrul 125 mm, cu care este echipat T-90 MS Taghil, lansează pe lângă proiectilele anti-tanc cu miez de uraniu sărăcit şi rachete antitanc pe fascicol laser, care penetrează blindaje cu grosimea de 1.000 mm şi care sunt proiectate să nimicească totodată şi elicopterele de atac blindate. Așadar tinichelele de Gheparzi românești n-au nicio șansă în fața adevăratelor tancuri ale mileniului trei, numite T-90.

Tancul Taghil, la parada militară de 1 Decembrie?

La reuniunea anuală a diplomaţiei române, din 29 august 2014, președintele Traian Băsescu a făcut referiri și la înfrîngerile recente suferite de armata ucraineană în fața forțelor de autoapărare din Donbass. El fiind de părere că continuarea luptelor în estul Ucrainei riscă să se transforme într-un măcel la adresa armatei ucrainene. De aceea poziţia lui și implicit ”a României în Consiliul European, axîndu-se pe sprijinul masiv al Ucrainei cu armament. România, alături de NATO, avînd datoria de a ajuta armata ucraineană cu toate mijloacele necesare”.

Declarația lui Băsescu se încadrează din nou la categoria ”copii spun lucruri trăsnite”, cu scopul de a asigura scaunului lui de la Cotroceni, o perspectivă vizibilă la Washington, aidoma metaforei lui Eugen Ionesco din ”Cântăreața cheală”. Pentru că discursul patetic al președintelui Băsescu care moare de grija armatei ucrainene, cea care masacrează civili în estul Ucrainei, intră în contradicție flagrantă cu indiferența crasă manifestată față de nevoile de minimă modernizare a armatei române.

Submarinul Delfinul e inoperabil de două decenii, iar cele două fregate Type 22 britanice zac și acum neînarmate, în timp ce Traian Băsescu își face publicitate pe canalele Tv, inspectînd fregatele și distrugătoarele americane, care vizitează portul Constanța. Așadar, atunci cînd ești ruptă în fund, așa cum e armata României, comandantul ei Suprem n-ar trebui să facă declarații absurde, dîndu-se filantrop cu junta de descreierați de la Kiev. Mai ales cînd României i s-a oferit șansa nesperată de a obține transferul tehnologic de ultimă generație necesar revitalizarii industriei de Apărare, numai că iresponsabila clasă politică românească, pe care Traian Băsescu o reprezintă, l-a refuzat.

Cum ar fi putut să arăte azi armata română

Am explicat în repetate rînduri că România care va fi obligată să se bazeze în proporție de 90 % pe armata sa națională, are o forță combativă apropiată de zero. Și că această stare a armatei române ( membră NATO de peste 10 ani ), se datorește subminării capacității de apărare a României, de către însăși guvernanții ei. Mai precis din 1996 și pînă în prezent. Guvernanți, care pentru a se îmbogăți ilicit, au scos din înzestrare și au vîndut în zone supuse embargoului internațional cele mai moderne și mai eficiente categorii de arme românești. În zece ani de dormit în fotoliul prezidențial, Traian Băsescu n-a avut timp să-i tragă la răspundere pe cei vinovați și nici pentru a remedia această situație.

Război psihologic extern sau subminarea cu rea intenție a capacității de apărare a României ? Partea a II-a

Repet pentru a mia oară aceste lucruri, întrucît NATO a refuzat irevocabil solicitarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAŢ), din 5 februarie 2013, pentru un plan de contingenţă, similar cu cel aprobat Poloniei și Țărilor Baltice. Planul de contingenţă sau de intervenţie, hotărăşte ce acţiuni concrete vor fi întreprinse în cazul unei agresiuni militare externe, conținînd și lista completă a forțelor, mijloacelor, tehnicii de luptă fiecărui membru NATO desemnate să fie dislocate din timp în România pentru a o apăra. În absența planului de contingență, Art. 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, semnat la Washington pe 4 aprilie 1949 nu prevede acțiuni concrete. Ci se limitează la a sprijini partea atacată, prin realizarea individual şi/sau împreună cu celelalte părţi, a oricărei acţiuni pe care O CONSIDERĂ NECESARĂ. Adică unii membrii ai alianței nu fac nimic, în timp ce alții au dreptul să condamne verbal o eventuală agresiune militară îndreptată împotriva acestei ţări.

http://romanian.ruvr.ru/2014_09_03/Traian-Basescu-un-personaj-din-piesa-Cantareata-cheala-a-lui-Eugen-Ionesco-3211/

3 comentarii :

Riddick spunea...

Potemkiniadă este un termen de origine rusă (Потёмкинские деревни, sat potemkinian) prin care se face referire la o metodă de falsificare a realității prin înfrumusețare.

Termenul provine de la numele lui Grigori Potemkin, general-feldmareșal rus, demnitar al statului și favorit al țarinei Ecaterina a II-a a Rusiei. Despre Potemkin se relatează faptul că, cu ocazia unei vizite în Rusia a împăratului Iosif al II-lea și a regelui Poloniei, la sfârșitul secolului XVIII, dorind să creeze o imagine excepțională investițiilor din teritoriile abia cucerite de la Ucraina, prințul Potemkin ar fi pus să fie construite niște uriașe decoruri de teatru, închipuind case, sate și orașe înfloritoare. Oaspeții, care au făcut o călătorie prin acele teritorii împreună cu țarina, s-au lăsat înșelați, iar Potemkin, prin acest gest, și-a consolidat poziția în fața țarinei.

În realitate, „satele lui Potemkin” nu au existat niciodată, sau mai bine zis era vorba de sate adevărate, care fuseseră zugrăvite proaspăt pentru acea ocazie. Prințul de Ligne, martor ocular care a însoțit-o pe împărăteasă, denunță această legendă, a cărei sursă este un ziarist monden german, numit Gustav Adolf Wilhelm von Helbig, un amator de cancanuri, care se afla la curtea din Sankt Petersburg. Simțindu-se ofensat că nu fusese invitat și el în voiajul din Crimeea, s-a hotărât să-l ridiculizeze prin toate mijloacele și a publicat povestea satelor din carton într-o revistă din Hamburg, numită "Minerva", sub titlul Potemkin în Taurida (1797-1800).

Riddick spunea...

http://ro.wikipedia.org/wiki/Potemkiniad%C4%83

Riddick spunea...

Alte zone neacoperite, în afară de aviaţie şi de apărarea antiaeriană:

- Nu s-a standardizat muniţia şi armamentul portabil de infanterie: sunt în dotare simultan trei calibre (7,62mmx39, 5,45mmx39 şi 5,56mmx45 NATO). Al doilea s-a introdus treptat începând din 1986, primul e mai bun la lupte urbane (penetrare mai bună prin obstacole), al doilea şi al treilea sunt mai controlabile la foc automat, au traiectoria mai razantă (mai bune peste 200 m) şi pot fi cărate în cantităţi mai mari per combatant (mai uşoare).

- Nu s-a asigurat capabilitatea pentru long-range sniping (lunetişti cu puşti cu bătaie lungă - .50, .338 - la fiecare subunitate).

- Nu există rezervă mobilizabilă suficientă (cei mai tineri rezervişti proveniţi din militari în termen au acum peste 30 de ani).

- Nu există o forţă auxiliară civilă (gen Gărzile Patriotice sau Home Guard sau National Guard ) - regimul eurocomunist nu are încredere în cetăţeni şi le restrânge dreptul de a deţine arme de foc.

- S-a renunţat la armamentul chimic (pe vremea lui Văcăroiu) şi la minele antipersonal (pe vremea lui Tăriceanu) - două mijloace importante. Arma chimică ţine loc de armă nucleară, dacă ai şi mijloace de lansare numeroase şi cu rază lungă.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO:

Radu Carp, 2012: "Iar pentru a pune această întrebare în contextul României de azi, dincolo de problema naţională sau cea a păstrării Tradiţiei şi a religiei, nu cumva orice structură federală ar conveni unui stat care, oricum am lua-o, se află şi se va afla la periferia geografică a Europei ? O Românie parte a unui stat federal care să aibă aceeaşi pondere cu orice alt stat membru… ar fi sau nu în interesul naţional ? Ori este cumva în interesul naţional să menţinem aceeaşi elită birocratică necompetitivă care se auto-regenerează tocmai pentru că ne aflăm la periferie şi undele de şoc ale unui model mai eficient de organizare nu mai sunt aproape deloc resimţite ? Suveranitatea pe care unii dintre noi sunt gata să o apere cu preţul vieţii nu este nimic altceva decât un concept determinat istoric, născut pentru a legitima modelul statului centralizat împotriva unor ameninţări externe şi contestări interne".

Postări populare (nu P.P.E. !):