27 iulie 2014

Tőkés vrea o nouă Divizie Secuiască


Viktor Orbán n-a fost deloc inspirat când i-a asigurat lui Tőkés un loc eligibil pe lista FIDESZ la alegerile europarlamentare. "Îşi strică firma" sa şi a FIDESZ-ului în România, pentru un câştig iluzoriu. De-acum, calomniile UEiste lansate contra lor vor avea o anumită credibilitate în România. 

Tőkés are profilul tipic de agent provocator, şi nu sunt foarte sigur că lucrează doar pentru unguri sau pentru Ungaria. A participat la congresul PPE din 2012, ţinut la Bucureşti, şi a cerut de la tribună "un sistem de federalism" în România. Cu un an înainte, preşedintele UDMR insistase pe lângă preşedintele PPE să fie trecute în noul program al PPE susţinerea drepturilor colective ale minorităţilor şi autonomia, şi i se promisese ferm că "se va rezolva". În vara 2012 UDMR a încheiat un protocol "secret" cu USL. Băsescu l-a decorat pe Tőkés cu "Steaua României", iar Consiliul de Onoare al Ordinului "Steaua României" i-a cerut lui Băsescu să-i retragă decoraţia (în urma altor declaraţii stridente ale lui Tőkés). Însă Băsescu pretextează că "încă nu s-a dat soluţia definitivă" în cazul respectiv, Tőkés pierzând procesul deocamdată doar la prima instanţă (a contestat decizia de retragere a decoraţiei). Trebuie spus că este un act de ipocrizie din partea Consiliului (format, în majoritate, din membri de partid ai PSD şi din alte persoane favorabile PSD - care are protocol cu UDMR), iar din partea lui Băsescu un act de complicitate cu PSD, pe care-l ajută electoral.

Tőkés, perorând la Şcoala de Vară de la Tuşnad:  

”Acum trebuie să acţionăm. Nu mai e timp de incertitudini, de oportunism politic, de speech-uri care vor doar îndobitocirea poporului, care ne pot fi fatale. Acum e momentul autonomiei şi al independenţei, doar independenţa naţională totală poate aduce înălţarea pentru maghiarime ! Autonomia teritorială a Ardealului şi a Partiumului trebuie să se înfăptuiască, iar unitatea militară secuiască înfiinţată în timpul lui Bela Kun trebuie să ne fie exemplu, la nevoie! Şi trebuie să spunem răspicat acest lucru şi în Parlamentul European, şi în toate capitalele europene!”

Despre Divizia Secuiască a lui Bela Kun se poate citi pe un forum militar:
Szekler division was apreciated by Romanian army in 1919 as being the core of Hungarian Red Army, as it was great in number (almost 12.000 combatants) and well armed and equiped. Romanian army enveloped it during 1919 spring offensive in order to avoid direct engagement with this division, the plan being to inactive this battle hardened division and put it out of Hungarian OOB. In late spring 1919 - early summer 1919 Szekler division capitulated after being encircled by Romanian army.
Alte informaţii despre Divizia Secuiască - aici şi aici.

3 comentarii :

Anonim spunea...

Cind dementul asta, sau oricine altcineva, spune Bela Kun, zice, de fapt, bolsevism, trotkism, communism.
Unii ar mai putea spune ca Bela K ar putea insemna si Moscova dar, sa nu uitam, in 1919 Rusia era victima pe care se experimenta,la scara mare, comunismul.
Aici poate fi diversiunea lui Tokes; sa actioneze ca si cum ar fi megafonul Moscovei, iar el, in realitate, sa execute ordinele altor forte, foarte probabil de peste.....mari si tari, mari iubitoare de gilceava in Europa si oriunde in Lume.

Riddick spunea...


... sau - de ce nu ? - "de peste uscaturi". ;-)

Anonim spunea...

Se poate si asa ! Doar sfera e....rotunda !


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."

 

Postări populare: