Mizerabila autodenigrare naţională, pasată ca "glumiţă"

Articol apărut la siteul eurobăsist Kamikaze:

Vorba lui Everac ("Pidosnica deconstrucţie"):

   Lucrurile grave şi serioase se iau atunci la mişto, axiomele se pun la îndoială, peste marii noştri predecesori bate un vânt de deriziune. Atunci, în focul de a deveni globalist prin inaderenţă, te lepezi uşurel de ţărişoara ta, arunci patriotismul la coş, te ruşinezi că ţi-ai iubit cu oarecare patos naţiunea, n-o mai scoţi bine la capăt nici cu familia, nici cu şcoala, nici cu istoria, poate nici cu religia. Te demantelezi, îţi creşte o piele nouă cosmopolită, suficientă, dacă nu chiar arogantă, şi umbli de aici înainte ca o carie, ca un gândac de băligar, să deconstruieşti totul. Devii steril, te auto-amputezi din spirit revoluţionar. Iar nenorocita ta de patrie devine o brânză fermentată cu viermi în ea.
   Cine a inventat chestia asta ştia ce face. Nu era bineînțeles dinlăuntru, ci dinafară, și avea tot interesul să spargă, să co­roadă. Deconstrucţia era procedeul magic de aruncat în aer. Noi, românii, multilateral talentaţi în lipsa de caracter, avem mare spor aici. Nouă nu ne trebuie în străinătate două generaţii ca să uităm cine suntem, ca să ne asimilăm, cu limbă, cu moravuri, cu tot. Ca să ne facem cât mai ca ei. Noi exersăm asta mai demult. Noi nu ne dăm în lături nici de la metisaje și hi­bridări, nu suntem geloşi pe "puritatea" noastră, nu suntem deloc orgolioşi. Ne acordăm cu oricine, chiar cu janchinoşii lumii. Suntem bucuroşi să ne ia în primire unii, să ne încadreze, să ne plătească, să ne considere. Ne gudurăm la ei pentru un "cuvinţel" bun. Dacă ne bat pe umăr, le pupăm mâna. Dacă ne oferă forme superioare de a ne pricopsi, nu ne dăm în lături de la nimic. Dacă e cazul și ne lasă, îi deconstruim și pe ei, le facem o nefăcută. Orgoliul identităţii? Demnitatea de a fi român – de unde?
   În momentul de față, în diverse publicații românești scriu agenți virulenți ai deconstrucției. Poezia e toată deconstructivistă, ca și cea mai mare parte din proză și din dramaturgie. Și pictura e în bună parte atinsă de filoxeră. Sculptura a trecut, în deriziune, de la faza "nemâncați" la faza "burlesc". Iar analiștii, ideo-politici destul de mulți, se leapădă de nație și național ca de dracu'.