Probabil că urmează să aflăm în curând că nu mai există (în aceeaşi formulă) majoritatea parlamentar-guvernamentală. Prin migrarea unor "pontişti" de la PSD şi a "marginalizaţilor" de la ALDE către un partid nou. Majoritatea însă se va recompune pe baza unui compromis, fiind posibilă şi asocierea UDMR. Desigur, vom mai afla că urmează nişte ajustări de program, pe linia de-acum clasică pornită cu jocul UnPR (2010-2012), spargerea USL şi predarea puterii către tehnocraţi ("eh, aţi văzut că noi am vrut, dar iată că nu mai este posibil").

© my angry rants

07 ianuarie 2014

Dictatura de uz propriu



ARADON:

După căderea lui Ceauşescu, nu puţini erau cei care susţineau că, pentru o periodă nedefinită, cea mai bună soluţie pentru România ar fi fost instaurarea unei dictaturi militare.

Cu certitudine, populaţia nu ar fi acceptat atunci varianta, pentru că nu ştia - după cum nu ştie nici astăzi - dimensiunea colosală a caracatiţei care şi-a întins tentaculele în toate domeniile, inclusiv în cel politic, mai ales după ce „învăţăceii” într-ale democraţiei au realizat că politica este cea mai sigură şi mai rapidă cale spre îmbogăţire pe spinarea poporului. Cu certitudine, o dictatură militară exercitată la modul onest şi responsabil, conducând un stat minimal ca dimensiuni, ar fi tăiat fără cruţare tentaculele caracatiţei corupţiei. Nu s-a putut, pentru că nicio ţară occidentală nu ar fi acceptat o dictatură militară, mai ales că, aproape sigur - având în vedere circumstanţele - ar fi existat pericolul să fie una sovietică. Adică, în niciun caz una dornică să menţină ordinea în ţară, cu onestitate şi spre binele ţării, pe perioada tranziţiei.

Premisele dictaturii au venit, totuşi, în 2004, odată cu instalarea lui Traian Băsescu la Cotroceni. Încet, încet, acesta şi-a creat un aparat uriaş, format, în prima fază, din oameni care aveau încredere oarbă în el şi chiar îl credeau determinat să lupte împotriva caracatiţei corupţiei. Orice sentimente am avea faţă de Traian Băsescu, trebuie să recunoaştem că înainte de a acapara el puterea şi instituţiile statului - inclusiv justiţia - niciun exponent al puterii nu a fost vreodată tras la răspundere pentru jefuirea ţării şi spolierea cetăţeanului de rând. Din păcate, nu a folosit uriaşa maşinărie în folosul ţării, ci exclusiv în folosul său şi al acoliţilor săi. Nu duşmanii ţării l-au interesat, ci duşmanii lui, nu corupţia, în sine, ci corupţii taberei adverse. Nu a retezat braţele caracatiţei, ci s-a aşezat în centrul de dirijare a acestora. Acestea l-au înhăţat pe Adrian Năstase, dar, cel puţin deocamdată, l-au lăsat în pace pe fostul şef al CFR, care a fugit din ţară, lăsând în urmă o gaură de 111 milioane euro şi 500 milioane euro datorie. După ce a fost adus în ţară de Interpol, a fost achitat în primul proces, în ciuda probelor zdrobitoare privind o fraudă de 2,7 milioane euro !

„Un sistem corupt nu poate fi distrus decât prin dictatură, dar nu una de uz propriu”

Un comentariu :

Riddick spunea...


O dictatură militară de minim 15 ani trebuie, dar nu una a generalilor KGB gen Militaru, ci una ca-n Chile (Pinochet), Spania (Franco) sau Grecia (Papadoupoulos).


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Gabriel Andreescu, 2001: "În jurul anului 2006 ar fi necesar ca arhitecţii Uniunii Europene să ia deciziile pentru o reformă radicală a Uniunii; deciziile privind Europa federală. Ca acest lucru să fie posibil, sînt necesari cîţiva ani pentru pregătirea locuitorilor Europei, ca să înţeleagă şi să accepte un asemenea proiect. Iată de ce într-un an-doi, ideea unei Europe federale trebuie să prindă un contur operaţional, iar în doi-trei ani, ea trebuie să se afle pe masa de lucru a actorilor politici şi în dezbaterea opiniei publice europene".

Postări populare (nu P.P.E. !):