06 decembrie 2013

Când un eurosocialist invocă Biserica şi Armata, trebuie să fii mai atent. Tocmai pune la cale o altă trădare.

Ponta (după alegeri !):

"Sunt unul dintre cei care cred în acel proiect - şi sper să se realizeze pe parcursul vieţii mele politice - al Statelor Unite ale Europei." 

Ponta, azi:

"Invitarea mea şi distincţia primită mă onorează. Aveţi în sală un credincios, în persoana lui Ioan Rus, care mi-a explicat cât e de important ca Guvernul să sprijine această lucrare, mi-a explicat că, pentru Cluj, un centru spiritual al Transilvaniei, ortodocşii, care sunt cei mai mulţi, nu pot fi cei mai săraci şi nu pot fi cei care nu au un loc în care să pregătească generaţiile următoare. Era obligaţia din partea oricărui Guvern să sprijine această lucrare, aşa cum este obligaţia şi a actualului Guvern de a sprijini orice lucrare care vine în sprijinul elevilor şi studenţilor şi BOR."
"Nu întâmplător, într-o perioadă în care atât de multe lucruri ne despart, sunt două simboluri în jurul cărora românii se strâng, în primul rând biserica şi, de asemenea, armata română, simboluri de care avem foarte mare nevoie pentru a ţine calea dreaptă şi a nu ne pierde în lucrurile care ne despart zi de zi."

9 comentarii :

Anonim spunea...

Panica !!!!Panica !!!!
Care Armata ?!?!
Care dintre biserici ?!?!
Fuge Transilvania si Banatul de sub picioare, sub vintul propagandei straine, lasata necontracarata(ci chiar stimulata) DE 24 DE ANI !
Traim vremurile autodistrugerii care nu vor intirzia sa produca efecte !!!
Oamenii din diferite zone ale Tarii nu mai disting clar intre bine si rau !!!
Parca iti vine sa spui fie ce o fi numai sa se termine o data !!!

Riddick spunea...

Un activist al "autonomiei Banatului", postac al site-ului Vocea Rusiei: Bogdan Radu Herzog ("Liga Bănăţeană").

Un individ de la Liga Bănăţeană îşi enunţă programul pro-rus (doar al lui ?!)
http://riddickro.blogspot.ro/2013/06/un-individ-de-la-liga-banateana-isi.html

Regionalizarea trebuie blocată.

Anonim spunea...

Imperiul contraataca !

http://www1.agerpres.ro/externe/2013/12/06/barroso-cere-europenilor-sa-nu-mai-taca-in-fata-populistilor-care-se-asteapta-la-rezultate-bune-la-europarlamentare-18-58-09

Sa citeasca tot natul , poate se mai limpezeste la neuron !!!

Anonim spunea...

Incepe ''ciparea'' !!!
http://www1.agerpres.ro/social/2013/12/07/de-la-1-aprilie-2014-cetatenii-pot-opta-pentru-noua-carte-electronica-de-identitate-11-43-56
Ce, numai vitele sa fie inseminate ?!

Riddick spunea...

Va fi o majoritate mai redusă dar una mult mai explicită la PE (populari PPE - eurosocialişti S&D - liberali ALDE - eurocomunişti GUE/NGL - ecologişti Greens-EFA). Forţele naţionaliste vor fi mai bine reprezentate, iar inamicul lor comun nu va mai putea susţine că ar fi de tendinţe "diferite" (între ele !).

Cu ciparea - de ce tace BOR ? Ah... ce naiv sunt. Cine să protesteze, masonul Daniel Ciobotea ?!

Anonim spunea...

De ce te legi de multpreainstelatul parinte ???
Dar iata ce scriu unii cu suflet mai ''din apa acestui pamint'', cu zicea raposatul Coanda:
http://www.frontpress.ro/2013/12/a-cui-este-totusi-ostireatarii.html

Riddick spunea...

Precizare. Ele între ele: nu va mai putea susţine că ar fi de tendinţe "diferite" (între ele !). Adică, componentele establishmentului, nu partidele conservatoare, naţionaliste şi eurosceptice.

Citisem articolul, deja. Cu Armata (S)UE, comanda va/ar fi la BerlinBruxel

Anonim spunea...

Nu stiam ca ati preluat si voi aceasta PERLA. ARMATA si BISERICA sunt entitati in schimb avem ECHERUL SI COMPASUL care sunt SIMBOLURI. Le gasim pretutindeni in zilele noastre insa cele doua (BISERICA SI ARMATA) trebuie sa bati cale lunga sa gasesti ADEVARATELE VALORI ALE NEAMULUI ROMANESC.

Riddick spunea...

Uită-te la componenţa Laicatului Ortodox, vei găsi mulţi masoni şi mulţi vânduţi.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."

 

Postări populare: