Adrian Papahagi, 2012: "Nu mă voi ascunde după deget: suplimentul FCD este într-adevăr un manifest, fiindcă socotim că Uniunea Europeană este un proiect neterminat și că doar desăvârșindu-l, creând adică Statele Unite ale Europei, putem să evităm perspectiva deloc încântătoare de a deveni un vulgar apendice al Asiei,
un muzeu al civilizațiilor sau o simplă piață de desfacere pentru
economiile emergente. Înainte de toate, doream să subliniez, prin
contrast cu îngustimea identităților naționale, care sunt niște constructe relativ recente,
larghețea identității europene și universalitatea celei creștine.
Creștinismul transcende națiile, cu tot tribalismul și triumfalismul lor
războinic".
9 comentarii :
Panica !!!!Panica !!!!
Care Armata ?!?!
Care dintre biserici ?!?!
Fuge Transilvania si Banatul de sub picioare, sub vintul propagandei straine, lasata necontracarata(ci chiar stimulata) DE 24 DE ANI !
Traim vremurile autodistrugerii care nu vor intirzia sa produca efecte !!!
Oamenii din diferite zone ale Tarii nu mai disting clar intre bine si rau !!!
Parca iti vine sa spui fie ce o fi numai sa se termine o data !!!
Un activist al "autonomiei Banatului", postac al site-ului Vocea Rusiei: Bogdan Radu Herzog ("Liga Bănăţeană").
Un individ de la Liga Bănăţeană îşi enunţă programul pro-rus (doar al lui ?!)
http://riddickro.blogspot.ro/2013/06/un-individ-de-la-liga-banateana-isi.html
Regionalizarea trebuie blocată.
Imperiul contraataca !
http://www1.agerpres.ro/externe/2013/12/06/barroso-cere-europenilor-sa-nu-mai-taca-in-fata-populistilor-care-se-asteapta-la-rezultate-bune-la-europarlamentare-18-58-09
Sa citeasca tot natul , poate se mai limpezeste la neuron !!!
Incepe ''ciparea'' !!!
http://www1.agerpres.ro/social/2013/12/07/de-la-1-aprilie-2014-cetatenii-pot-opta-pentru-noua-carte-electronica-de-identitate-11-43-56
Ce, numai vitele sa fie inseminate ?!
Va fi o majoritate mai redusă dar una mult mai explicită la PE (populari PPE - eurosocialişti S&D - liberali ALDE - eurocomunişti GUE/NGL - ecologişti Greens-EFA). Forţele naţionaliste vor fi mai bine reprezentate, iar inamicul lor comun nu va mai putea susţine că ar fi de tendinţe "diferite" (între ele !).
Cu ciparea - de ce tace BOR ? Ah... ce naiv sunt. Cine să protesteze, masonul Daniel Ciobotea ?!
De ce te legi de multpreainstelatul parinte ???
Dar iata ce scriu unii cu suflet mai ''din apa acestui pamint'', cu zicea raposatul Coanda:
http://www.frontpress.ro/2013/12/a-cui-este-totusi-ostireatarii.html
Precizare. Ele între ele: nu va mai putea susţine că ar fi de tendinţe "diferite" (între ele !). Adică, componentele establishmentului, nu partidele conservatoare, naţionaliste şi eurosceptice.
Citisem articolul, deja. Cu Armata (S)UE, comanda va/ar fi la BerlinBruxel
Nu stiam ca ati preluat si voi aceasta PERLA. ARMATA si BISERICA sunt entitati in schimb avem ECHERUL SI COMPASUL care sunt SIMBOLURI. Le gasim pretutindeni in zilele noastre insa cele doua (BISERICA SI ARMATA) trebuie sa bati cale lunga sa gasesti ADEVARATELE VALORI ALE NEAMULUI ROMANESC.
Uită-te la componenţa Laicatului Ortodox, vei găsi mulţi masoni şi mulţi vânduţi.
Trimiteți un comentariu