Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Victor Ponta, 2012: "Mai multă autonomie, mai multă libertate, mai multă iniţiativă pentru Transilvania este în favoarea Transilvaniei şi a României. Oamenii au un spirit mai european aici şi nu trebuie să existe o rivalitate prost înţeleasă între Transilvania şi alte regiuni ale ţării. Sunt un adept convins al ideii de descentralizare şi de dezvoltare regională a Transilvaniei. Trebuie să facem acest lucru şi din punct de vedere politic. Sunt lucruri care definesc Transilvania şi care nu trebuie stricate de Guvernul central. Nu înţeleg de ce banii din taxele din Transilvania să vină în Bucureşti. Cred că dezvoltarea judeţelor din Transilvania se face mult mai bine de aici, decat de la Bucureşti".

Victor Ponta, 2013: "În niciun caz nu trăiesc vreo spaimă că ia cineva vreo bucată din România și o duce la Bruxelles, nu am asemenea spaime, dimpotrivă, eu unul nu doar că sunt pro-european dar cred că Europa are ca șansă să supraviețuiască integrându-se mai mult și fiind mai unită decât este acum. Nu știu, poate găsim o soluție - există și în Constituția actuală - ca atunci când e vorba de tratatele europene, cu două treimi, să nu mai treci prin toată procedura cu referendum, ci cu două treimi din Parlament să poți să faci modificări sau să adopți legi cu caracter constituțional. Cred cã aceastã variantă va acoperi orice modificare din următoarea perioadă la nivel european. Sunt unul dintre cei care cred în acel proiect - și sper să se realizeze pe parcursul vieții mele politice - al Statelor Unite ale Europei."

Victor Ponta, 2013 (interviu Deutsche Welle):
DW: Nu demult s-a desfăşurat în mediul public românesc o mică dispută pe tema ”Statelor Unite ale Europei”. USL a fost destul de reticent faţă de această formulă adoptată de preşedintele Traian Băsescu.
Victor Ponta: Eu nu.
Eu sunt total convins că, - sigur proiectul ideatic de State Unite ale Europei probabil că va mai necesita ceva timp, - dar eu sunt convins că acesta este proiectul pe care trebuie să-l susţină orice om politic cu viziune.
DW: Indiferent de costuri, indiferent de cedările de suveranitate?
Victor Ponta: Indiferent de cedările de suveranitate sau costuri. În cei 50-60 de ani de construcţie europeană, toate costurile sau cedările de suveranitate s-au dovedit mai mici decât beneficiile.

Postări populare (nu P.P.E. !):