17 septembrie 2013
Șah la bulibaşa
Altfel:
Redau din presa on-line de azi: “Preşedintele Băsescu a făcut o afirmaţie foarte gravă, anume că aş fi luat legea de la Roşia Montană, că i-aş fi dus-o premierului, că aş fi în slujba Roşiei Montane. Şi eu îl rog public pe preşedintele Traian Băsescu, ca să nu mai aibă posibilitatea să mintă toată ziua la televizor, să desecretizeze şi să facă publice rapoartele pe care le-a primit de la Servicii în legătură cu Roşia Montană şi cu mine”.
Afirmaţia a fost fãcutã de ministrul marilor proiecte, la un post de televiziune, deci în vãzul lumii. Personal, n-am gãsit o etichetã mai bunã pentru aceastã declaraţie decât cea din titlu.
Face cineva pariu cã bulibaşa nu va da curs îndemnului, dar va continua sã deverseze acuze ? Cã, bulibaşa nu joacã şah ! El joacã numai “Popa prostu”, dar “adversarii lui politici” nu s-au prins. Am pus ghilimele la “adversarii politici” fiindcã, uneori, am senzaţia cã pretinşii adversari sunt, de fapt, aliaţi ai bulibaşei, mai degrabã decât adversari. La fel cum a fost şi la referendum, pe care l-au fãcut doar sã adoarmã lumea, ca sã nu-i mãture pe toţi, dar bulibaşa a rãmas neclintit. Iar geambaşii de ziceri ale bulibaşei le vor împrãştia peste tot, inclusiv … pe strãzi. Cã, ştiu ei de ce !
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Un articol îngrijorător la Inpolitics . A se observa că nu este vorba despre vreun demers unguresc care ar intenţiona anexarea (fie ea şi...
-
Textele şi link-urile sunt în limba engleză, selectaţi "Romanian" la caseta de traducere de pe coloana din dreapta a blogului...
-
Pe site-ul GERMAN-FOREIGN-POLICY.COM a apărut articolul Impactul germanilor în Est , care tratează situaţia politică din România în urma ...
-
La mai puţin de 45 de minute după asasinarea lui Nemţov, se pare că profilul său de la Wikipedia fusese deja updatat. Zero Hedge : ...
-
După show-ul penibil H. Müller - G. Liiceanu de pe scena Ateneului, urmează alt cuplu de clowni, Andrei Pleşu - Adam Michnik. Evenimentul...
-
Christopher Edward Harle Story , scriitor, publicist, consilier guvernamental pe probleme economice şi de securitate din Marea Britanie, ...
-
Cred că povestea aia cu banii "din Transnistria" - acum vehiculată şi de NPeia - este pentru derutarea naţionaliştilor, care ar m...
-
... adică de liderii socialiştilor, ecologiştilor si liberalilor de stânga - grupurile care asigură majoritatea la Parlamentul European, î...
-
Sunt o grămadă şi de la PPE... Motto-urile adunăturii : “It will be the moment of new action and it will be the moment for new ...
-
O interesantă analiză pe blogul Cato Institute asupra dezastrului grecesc, şi o predicţie. Lessons from the Greek Budget Debacle ...


Un comentariu :
"La fel cum a fost şi la referendum, pe care l-au fãcut doar sã adoarmã lumea, ca sã nu-i mãture pe toţi, dar bulibaşa a rãmas neclintit."
Nimeni nu-i atent la Căcărău
Care va să zică, PnL bate-n cuie propunerile lui Ponta, renunţând definitiv la o eventuală numire a unui ministru la justiţie care "ar retrage propunerile".
Asta după ce consimte la interimatul lui Ponta la acelaşi minister, exact cum prezisese Băsescu (ba chiar şi făcând acele propuneri de procurori).
Anul trecut, promulgă legea referendumului, re-modificată la parlament prin reintroducerea cvorumului de validare. A promulgat-o imediat ce a sosit, mai putea aștepta perfect legal 20 de zile, oricum după 29 iulie (ziua votului). Fără promulgarea cu pricina, referendumul nu se mai ținea cu cvorum, iar rezultatul era altul. Se mai și lăuda - "Voi promulga imediat legea, în forma în care va sosi de la parlament".
Mai multă atenţie la Căcărău.
http://riddickro.blogspot.ro/2013/04/nimeni-nu-i-atent-la-cacarau.html
Trimiteți un comentariu