Regionalizarea sau despre destructurarea „all-inclusive”

O astfel de poliţă de asigurare a fost creată prin proiectul de reorganizare a administraţiei fiscale. Şi chiar dacă nu se ştie dacă ţara va fi de acord cu opt regiuni, guvernanţii au pregătit deja actele legislative, încă din toamna anului trecut, în unele documente oficiale, precum anexele Scrisorii de Intenţie adresată FMI, pe 12 septembrie 2012 (documente semnate de ministrul de finanţe, dar şi de guvernatorul BNR) fiind inserate, nu principii, ci metodologia de aplicare a regionalizării administrativ-fiscale.

Naţiunea:

Lucrurile ar trebui să fie acum clare pentru toţi cei ce mai aveau vreun semn de îndoială! Procesul de regionalizare reprezintă doar un instrument de hăicuire administrativ-teritorială a ţării. Un ambalaj nou pentru milenarul dicton „divide şi împarte”. O destructurare cvasi-sectorială menită a genera zeci de focare de conflict. La nivelul structurilor profesionale, dar şi între acestea, cu un final previzibil al conflictului local generalizat la nivelul ţării.

Şi suntem într-o etapă de forţare a procesului. Astfel, înainte ca ţara să fi ajuns să se pronunţe pe tema necesităţii regionalizării, dar şi pentru a elimina această pronunţare, cârpacii guvernamentali îndeasă pe uşa din dos a guvernării capitole de regionalizare. În fapt, punând oamenii în faţa unui proces deja demarat, puterea încearcă să anuleze ideea necesităţii de a mai consulta ţara cu privire la ideea în sine a regionalizării, oferindu-i în schimb „posibilitatea” de a se pronunţa pe seama „mărunţişurilor” tehnice. „Mărunţişuri” trecute şi ele prin sita intereselor politice, ţării lăsându-i-se „şansa” de a alege, de exemplu, „capitala” unei regiuni din lista de nominalizări deja întocmită de putere. Iar acolo unde feliile sunt mult prea suculente pentru a le lăsa la îndemâna şi decizia norodului, puterea a creat proiectele şi actele legislative necesare descentralizării, reorganizării şi culisării sferelor de interes.

O astfel de poliţă de asigurare a fost creată prin proiectul de reorganizare a administraţiei fiscale. Şi chiar dacă nu se ştie dacă ţara va fi de acord cu opt regiuni, guvernanţii au pregătit deja actele legislative, încă din toamna anului trecut, în unele documente oficiale, precum anexele Scrisorii de Intenţie adresată FMI, pe 12 septembrie 2012 (documente semnate de ministrul de finanţe, dar şi de guvernatorul BNR) fiind inserate, nu principii, ci metodologia de aplicare a regionalizării administrativ-fiscale.

Şi nu au fost conturate eventualele variante de regionalizare, inclusiv ca număr de regiuni, din care ţara să aleagă, ci s-au planificat structurile şi termenii de aplicare a regionalizării administrativ-fiscale, „ca parte a procesului de restructurare şi modernizare a ANAF”, prin crearea a opt direcţii regionale, până la mijlocul lui 2013, şi 47 de unităţi fiscale locale, până în 2015. Adică termene din care unul a fost deja respectat înainte de a se fi stabilit data de organizare a referendumului privind regionalizarea şi, după eventualul accept al ţării, termenul de declanşare a procesului! În acest fel, în clipa în care se va realiza consultarea populară sau se va merge cu o asumare în parlament, procesul de regionalizare va fi deja în plină aplicare făcând caducă orice decizie potrivnică.

Astăzi, însă, asistăm la „reorganizarea” Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pe structura celor opt regiuni. Și este vorba doar de o etapă care a ieşit accidental în evidenţă din cauza protestelor lucrătorilor fiscali. Din cauza unor greve spontane declanşate la primirea veştilor despre felul în care vor „culisa” direcţiile fiscale dintr-un oraş în altul. Proteste ale căror motive reale, în speţă haosul descentralizării şi mutarea structurilor, au fost mascate de o anumită parte a presei sub şablonul grevelor de tip nesimţit. Adică, ale acelora care deşi au salarii mari s-ar fi trezit să protesteze.

Și totuși, urmărind proiectele şi modul de „deplasare” a centrelor fiscale, putem vizualiza deja felul de reaşezare şi întărire a sferelor de influenţă ale baroniilor PSD. Pentru că, prin aceste „culisări” de atribuţii, în primă fază a celor fiscale, se vor confisca drepturile şi reprezentările oraşelor având o coloratură administrativă nepotrivită „socialiştilor” spre a fi atribuite spre urbe corect asezonate pe interesele PSD-ului.

Este motivul pentru care puterea a conturat regionalizarea administraţiei fiscale pe calupul unor soluţii abuzive, precum mutarea Direcţiei fiscale pentru regiunea de Vest de la Timişoara la… Deva (nici măcar la Arad, evident tot din cauza colaturii portocalii!) ori a regiunii e Sud-Est de la Constanţa la… Galaţi! Asta în condiţiile în care, în primul caz, vorbim de 77 000 de contribuabili în Timiş, dublu faţă de cei din Hunedoara, iar în doua situaţie de „culisare” fiscală, de confiscarea atribuţiilor Direcţiei fiscale Constanţa, care administrează 333 000 de contribuabili, spre a fi „atribuite” către Galaţi, care administrează 47 000 de contribuabili!

O „reorganizare” care poate fi considerată şi parte a procesului de destructurare a identităţii naţional-istorice începută prin diminuarea rolului instituţiilor statului. Căci, în momentul în care unui oraş-simbol i se vor confisca atribuţiile, prin deplasarea structurilor fiscale ori administrative, atunci se va asigurarea şi năruirea reperelor simbolistice.

Pe de altă parte, acest proces de relocare, la început a instituţiilor fiscale, de la urbele mari contributoare către orăşelele cu numar semnificativ mai mic de contribuabili, poate fi considerat şi un mijloc de a crea premizele pentru a aloca oraşelor din zona secuiască, dacă nu o regiune proprie de cuprindere, măcar şansa de a se înroba cu sarcini esenţiale. Precum găzduirea direcţiilor de colectare fiscală ale regiunii în care vor fi incluse.

În acest fel, simpla prezenţă a direcţiei fiscale a unei regiunii într-un oraş caracterizat de venituri mici poate asigura atât resursele de finanţare a zonei (într-o zonă în care nu există industrie sau turism, gestiunea fiscală a unei întregi regiuni putând asigura o sursă de finaţare locală), dar poate contribui ulterior şi la configurarea primei regiuni-enclavă. Pentru că, aşa cum regiunile se vor croi peste judeţe, la fel ne putem trezi cu enclave conturate peste părţi din regiuni. Iar aici, trebuie să remarcăm jocul diversionist al maghiarimii politice. Se revoltă şi protestează public împotriva proiectului actual de regionalizare, dar numai pentru a distrage atenţia de la „portiţele” care i se crează pentru viitoarea autonomie, fie şi doar prin legiferarea conceptului de regiune în legea supremă.

• Revizuirea Constituţiei: atac împotriva României!