Plăteşte Germania pentru Europa de Sud?

Un text interesant, care demontează propaganda austerităţii, a "modelului german" şi a "eurodiktatului fiscal", pe care unii l-ar vrea pus în Constituţie (Boc, Băsescu, Ponta). Ca să facă jocul statelor mari din UE, limitând dezvoltarea pe datorie, şi deci reducerea decalajelor faţă de acestea. Traducerea articolului Is Germany paying for southern Europe? de la openDemocray/openEconomy.

 
Germania nu plăteşte pentru sudul Europei. Dimpotrivă, beneficiază de pe urma ei.

Următoarea frază este auzită de mult prea multe ori, nu numai în Germania, dar și în nordul Europei: "Germanii se vor sătura în cele din urmă să scoată mereu bani din buzunar pentru oalele sparte de alţii".

În centrul disputei sunt cele 266 de miliarde de euro cu care Germania pretinde că susţine Grecia, Irlanda şi Portugalia, prin sistemul european TARGET2. Prin urmare, apare o întrebare importantă: sunt planurile de salvare și deficitele de cont curent din Grecia, Irlanda și Portugalia un pericol real pentru contribuabilii germani ? Interpretarea germană, a cărei principali apologeți sunt Hans-Werner Sinn și Thomas Mayer, este că transferurile prin TARGET2 reprezintă "un plan de salvare secret", periferic și cu un risc ridicat pentru contribuabilii germani. Motivul pentru aceasta este faptul că, în cazul în care aceste state decid să părăsească zona euro, contribuabilii germani ar suporta totalitatea pierderilor.

Cu toate acestea, așa cum au subliniat Karl Whelan și Paul De Grauwe, deoarece transferurile TARGET2 sunt efectuate prin intermediul BCE, contribuţiile germane sunt vărsate la BCE și nu la băncile naționale ale țărilor care ar putea ieși din zona euro. Cu alte cuvinte, este BCE, nu Bundesbank, cea care ar cere banii înapoi țărilor care părăsesc moneda euro. Mai mult, în același mod în care profiturile anuale ale Băncii Centrale Europene (BCE) sunt distribuite între statele membre după mărimea capitalului angajat la BCE prin băncile naţionale, pierderile de la BCE urmează aceleași reguli.

Prin urmare, dacă vreodată Germania ar înregistra pierderi rezultate din TARGET2, aceste pierderi vor fi calculate conform cotei capitalului german de la BCE, ceea ce înseamnă 27%, și nu ar fi, cum susțin Sinn și Mayer, totalitatea creditelor germane via TARGET2. Ca urmare, Germania ar suporta o pierdere de 71 de miliarde de euro (0,4% din PIB-ul german), și nu toate cele 266 miliarde de euro. Altfel spus, peste 70% din pierderile germane prin TARGET2 ar fi plătite de restul statelor membre din zona euro. Articolul 33 din Protocolul privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) este clar cu privire la această problemă: "În cazul unei pierderi înregistrate de BCE, deficitul poate fi compensat din fondul general de rezervă al BCE și, dacă este necesar, din veniturile monetare [cota-parte de capital] din exercițiul financiar respectiv, proporțional cu și în limita sumelor alocate băncilor centrale naționale".

În plus, Germania nu are rate ale dobânzii scăzute din cauza "disciplinei sale financiare", sau pentru că nu s-a întins mai mult decât a ţinut-o plapuma, aşa cum au făcut cei din sud. Trebuie doar să ne uităm la EUROSTAT și să vedem că, de la introducerea monedei euro, nu a fost nici măcar un singur an în care Germania să fi îndeplinit criteriile de la Maastricht, datoria sub 60% din PIB. Chiar acum, datoria publică a Germaniei este de fapt de 80% din PIB. Numai piețele pot explica de ce clasifică Germania ca sigură și pe alții ca nesiguri atunci când, înainte de criză, Germania a avut datorii publice mai mari decât, de exemplu, Portugalia. În opinia mea, acest lucru are de a face cu politica de putere, nu cu cea economică.

Același lucru este valabil, de exemplu, şi cu ratele curente scăzute ale dobânzii din Marea Britanie, tocmai într-un moment în care are cea mai mare datorie publică din istoria sa. Este aceasta politică economică ? Nu, nu este. Este politică de putere. Totuși, în cazul Germaniei, "disciplina financiară" este adesea tradusă ca "modelul german". Cum se poate considera o datorie publică de 80% din PIB (cu 20% mai mare decât criteriile de convergență) drept "disciplină financiară"?

În cele din urmă, Fondul european de stabilitate financiară a dezvăluit recent că țările din cadrul programelor de salvare plătesc dobânzi de aproape 6,5% către Troikă (UE, BCE și FMI). Cum Germania se poate împrumuta la un minim istoric de 1% (care, conform Institutului Kiel, a însemnat pentru Germania un beneficiu de 10 miliarde de euro doar în 2012, și în total 100 de miliarde de euro, de la începutul crizei financiare), participarea la planurile de salvare din zona euro nu este o povară pentru Germania. Dimpotrivă, aceasta este o afacere profitabilă. La urma urmei, planurile de salvare sunt împrumuturi cu dobândă, nu acte de caritate.

În cazul TARGET2, planurile de salvare ale Greciei, Irlandei și Portugaliei implică un anumit grad de risc, dar este foarte puțin probabil că acestea ar reprezenta o amenințare reală pentru contribuabilii germani. De fapt, împrumutându-se cu 1% și încasând dobânzi de 6,5%, nu văd de unde vine ideea că "germanii se vor sătura în cele din urmă să scoată mereu bani din buzunar pentru oalele sparte de alţii". Germania nu plăteşte pentru sudul Europei. Dimpotrivă, beneficiază de pe urma ei.