06 iunie 2013
Băsescu şi USL doar dau din gură, Ungaria trece în Constituţie interdicţia străinilor de a deţine teren agricol
Se propun te miri ce amendamente în Constituţie, numai nu interdicţia străinilor de a deţine terenuri agricole. Ungaria a trecut-o deja în Constituţia sa, la noi toţi miniştrii agriculturii din ultimii ani zic că "nu se mai poate face nimic, aşa s-a negociat tratatul de aderare al României la UE".
Doar ce trecuse de comisia de revizuire amendamentul care interzicea căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, că PSD vrea acum revotarea acestuia, Ponta mergând în birou la Antonescu (şeful comisiei) pentru a discuta divergenţele PSD-PnL apărute la revizuire.
Băsescu, pretinzând în mod ipocrit că ţăranii aduşi la sapă de lemn de toate guvernele ar putea concura cu "investitorii" străini:
"Aş semnala problema pământului. Foarte curând, prin tratatul de aderare la UE, străinii vor putea cumpăra pământ. Eu nu spun să nu cumpere pământ, dar spun că ar trebui să vindem tot atât pământ cât ne-au vândut alţii nouă şi, pe de altă parte, avem obligaţia, preşedinţie, guvern, parlament, să găsim soluţia de a-i credita pe agricultorii români în condiţii avantajoase pentru a putea fi cei care cumpără pământul."
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."
Postări populare:
-
GRUPUL PENTRU ROMÂNIA. Comunicatul nr. 9, către conducerea Federației Ruse, către președintele Vladimir Putin și către Ambasada Federației R...
-
Ehe, mai sărea cineva cu gura dacă elevul "naţionalist" de la Baia Mare era sancţionat dacă afişa şi difuza stickere gen "...
-
De glob, şi... de pod . "ISIS îşi asumă (?) şi acest atentat" ( Dave Hodges, The Common Sense Show ). Autorul remarcă o a doua ...
-
Mi-ar plăcea să cred că pe-aproape or fi fost şi câţiva cu kalaşe . La o adică, dacă se-ngroşa gluma: brrrrrtttt! ("na, 'vă-n gură...
-
Într-un articol din Gândul, scrie aşa: "Elevii vor fi vaccinaţi cu Cantgrip pentru imunizare împotriva virusului AH1N1, responsabil ...
-
"Discursul de BRexit" al lui Nigel Farage în "parlamentul european". Într-o conferinţă de presă de după, afirmă că va f...
-
Opiniile IVK (Institutului Václav Klaus) privind atentatul de la Bagdad P robabil că nu a fost în primul rând inițiativa politică a pre...
-
O femeie din localitatea Uckange (departamentul Moselle, Franţa) şi-a lovit fiica de zece ani cu un cuţit, apoi l-a pus pe fiul său de...
-
Putem să vedem într-o nouă dimensiune zorul unora de a schimba guvernul Boc: Agenţia de ştiri bulgară Sofia News Agency ...
-
Mi-a luat şi mie ceva timp ca să înţeleg, dar similaritatea cu "legendarea" lui Băsescu (dar şi a lui Dragnea) ca "naţionali...
4 comentarii :
Fratilor, sa mai lasam fineturile si sa ne aparam drepturile !
Cum ?
Ca la Istanbul !
De ce aia pot si noi tragem targa pe uscat !
Iar a propos de homosexsuali ! Imi spunea un batrin ca, prima femeie ce a aparut la Bucuresti cu rochia mai sus de glezne, adica undeva sub genunchi, ar fi fost agresata fizic pe strada (el zicea altfel dar nu vreau sa intru in coliziune cu cineva )!
Oare ce ar putea pati un cuplu de homosexsuali, chiar si cu copilul in carut, daca ar iesi in parc la aer curat ?!
La ''marginea Evropei decadente'' te poti astepta la orice !
Am văzut pe la Universitate, de două ori, fete (20+ ani) ţinându-se de mână. Cupluri diferite, nu acelaşi. Şi nu străine, românce.
Stiu si eu citeva astfel de cupluri de ''fete''. Si, unele, au slujbe importante cum ar fi cadru didactic universitare si ATENTIE, cadru activ al unui serviciu secret romanesc etc.
Sa vezi ce gelozii si ce certuri domestice !
Eu declar, cu maxima sinceritate, ca NU MA INTERESEAZA CE FACE FIECARE IN CASA LUI, DAR SA NU TREACA LA PRETENTII, MARSURI, PROZELITISM ETC. FIINDCA ATUNCI MA SIMT AGRESAT SI REACTIONEZ .
Propun un exercitiu de imaginative: ginditi-va ca va aflati intr-o importanta reuniune de afaceri si unul(sau mai multi) dintre interlocutori va privesc apparent atenti la discutie dar, in mintea lor, va evalueaza prin prisma unei eventuale partide de sex ! Cum v-ati simti intuind ca repectivul pofteste puternic, ba chiar poate avea si o erectie la gindul ca v-ar putea poseda !?
Sau , mai bine, sa-l intrebam pe tapalaga, ca tot isi da el cu parerea !
Wow...
Trimiteți un comentariu