02 martie 2013
Clipul cu "politicianul social-democrat George Maior", retras la cererea SRI
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."
Postări populare:
-
GRUPUL PENTRU ROMÂNIA. Comunicatul nr. 9, către conducerea Federației Ruse, către președintele Vladimir Putin și către Ambasada Federației R...
-
De glob, şi... de pod . "ISIS îşi asumă (?) şi acest atentat" ( Dave Hodges, The Common Sense Show ). Autorul remarcă o a doua ...
-
Ar trebui să citească astea şi fanii lu' Trump din RO, dar este inutil: sunt la fel de bătuţi în cap precum haştagii, doar că din al...
-
Nu mă pronunţasem încă pe ipoteza asta (a explozibililor "de separare" pre-plantaţi) în chestiunea podului de la Baltimore (a se v...
-
Mi-ar plăcea să cred că pe-aproape or fi fost şi câţiva cu kalaşe . La o adică, dacă se-ngroşa gluma: brrrrrtttt! ("na, 'vă-n gură...
-
Într-un articol din Gândul, scrie aşa: "Elevii vor fi vaccinaţi cu Cantgrip pentru imunizare împotriva virusului AH1N1, responsabil ...
-
"Discursul de BRexit" al lui Nigel Farage în "parlamentul european". Într-o conferinţă de presă de după, afirmă că va f...
-
Opiniile IVK (Institutului Václav Klaus) privind atentatul de la Bagdad P robabil că nu a fost în primul rând inițiativa politică a pre...
-
O femeie din localitatea Uckange (departamentul Moselle, Franţa) şi-a lovit fiica de zece ani cu un cuţit, apoi l-a pus pe fiul său de...
-
Putem să vedem într-o nouă dimensiune zorul unora de a schimba guvernul Boc: Agenţia de ştiri bulgară Sofia News Agency ...
7 comentarii :
Retras de la difuzarea pe (unele ?) televiziuni, nu de pe siteul respectiv şi de pe canalul de user YouTube aferent.
"Vom lua măsurile inclusiv în justiţie pentru o asemenea situaţie."
"inclusiv în justiţie"
Mai e vorba şi de "alt gen de măsuri" ? Întreb fiindcă e trecut pluralul "vom". Dacă zicea doar Maior că se va implica el mai "profund", era altă treabă.
Ce avem noi aici. Da. Da. Ce avem noi aici. Pai in primul rind MASONI ne tot repeta in ultimul secol si ultimile clipe dictonul INVATATI INVATATI INVATATI. Si eu daca nu vreau sa invat si nu vreau sa fiu SOCIAL cu DEMO-n-CRATIA oare ce patesc. Voi intra in monitorizarea ONG-ului acela numit ACCEPT. In ultima perioada parca nu mai reusim sa luam bacaloreatul. Oare de ce? Pentru ca nu am invatat LECTIA predata de unii. Pace voua.
Aşa-i, suntem îndărătnici, nu vrem "progres". ;-)
Vrei sa spui progresiv FARA NUMAR FARA NUMAR dar cu multe zerouri in coada.
Stii bancul acela. La o rascruce de drumuri se intilnesc: un crestin, un musulman si un JIDAN. Bai voi cum face cind faceti milostenie cind aveti profit; crestinul pai eu trag o linie si arunc cu o moneda. Ce cade dincolo e a lui D-zeu ce cade incoace e la meu. Musulmanul. Eu fac un cerc mare. Ce cade dincolo de cerc e a lui ALAH ce cade in cerc e al meu. Acum JIDANUL. Pai eu arunc in sus cu bani si ce ramine in cer e a lui D-zeu ce cade pe pamint e la meu. Asa ca INVATATI, INVATATI, INVATATI.
Puteai scrie "jidan" cu litere mici, care era problema ?
Deocamdata ovreiu e pe picior mare in ROMANIA adormita.
Trimiteți un comentariu