10 ianuarie 2013

Teoria şi practica

 
Ponta, în 2011, la conferinţa PES de la Atena:



Ponta, în noiembrie 2012:

"Problema nu este moneda euro, ci dacă în Europa există, în continuare, voinţa continuării proiectului european. România îşi păstrează ca obiectiv fundamental intrarea în zona euro, dar trebuie să fie pregătită din toate punctele de vedere pentru a nu întâmpina dificultăţi, aşa cum au întâmpinat alte state. Cred că România trebuie să intre în zona euro cât mai curând, la momentul la care suntem pregătiţi."

Ponta, azi:



"Vom continua păstrarea măsurilor de reparare a inechităţilor sociale. Mă refer la faptul că avem alocaţi banii pentru salarii şi pentru pensii. În acelaşi timp vreau să spun adevărul: anul 2013 nu permite şi noi creşteri de salarii sau de pensii. Am reparat ceea ce s-a tăiat în 2010, dar ar fi nesustenabil, ar fi neserios din partea noastră să vorbim în 2013 de creşteri suplimentare de salarii în zona bugetară şi de pensii.''


"Pentru prima dată după 2007 ne-am încadrat într-o limită de deficit de 3% din PIB, creându-se premisele de ieşire a României din procedura de deficit excesiv."

Un comentariu :

Riddick spunea...

Poate nu toată lumea înţelege : deficitul mic împiedică dezvoltarea, nefiind bani de investiţii ("creşterea pe datorie"). Asta nu înseamnă că orice deficit poate fi alocat dezvoltării, există guverne care toacă banii inutil.

Franţa şi Germania (şi alţii) au încălcat deliberat până prin 2007 "criteriile de la Maastricht" (limita de deficit), asigurându-şi dezvoltarea. Cu noul tratat de uniune fiscală (ratificat de România), un stat care ar intenţiona acest lucru ar primi sancţiuni din partea UE.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: