Democraţia post-naţională, ca lozincă tembelă, dar periculoasă

Guy Verhofstadt este liderul grupului europarlamentar ALDE (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, la care este afiliat PnL - "mare" partid "naţionalist", n'aşa?), şi fondator al Grupului Spinelli (un grup de lobby eurofederalist).

Dintre declaraţiile sale mai recente se pot remarca unele precum "Identitatea naţională este un concept criminal care poate duce în cele din urmă către camerele de gazare" sau "Este un eveniment fondator la fel de important precum faimoasele scrieri ale lui Marx și Engels" (despre cartea-manifest al cărei coautor este, împreună cu eurocomunistul Daniel Cohn-Bendit).  

Un interviu al lui Verhofstadt pentru Libération a fost tradus la cotidianul.ro. Iată pasajele cele mai relevante (comentariile mele cu roşu):

Să ne imaginăm un moment că nu exista Parlamentul European care să decidă politicile Uniunii, ci avem 27 de parlamente naţionale, pentru că aşa ar fi mai democratic. Dacă acestea nu sunt de acord, ce facem? Putem să ne închipuim că SUA ar fi conduse de 50 de parlamente ale statelor? [SUA este un stat federal! care are la bază o naţiune! UE nu este aşa ceva!] Dacă “small is beautiful”, atunci nu ar trebui să ne oprim doar la nivelul naţional, ar trebui să întrebăm regiunile, comunele, cartierele… Or nu o democraţie de cartier va conduce Europa. [dar oare va fi totuşi o democraţie, aceea care ar conduce "Europa"?] 

În sistemele noastre politice [încă democratice! măcar formal], aceste elite sunt principalele obstacole în calea împlinirii Europei. Ele se ascund în spatele opiniei publice pentru a refuza federalismul. [pe care îl refuză opinia publică! iată: ai recunoscut!] Dacă este cazul, ele trebuie să-şi convingă cetăţenii: dacă cedăm elemente de suveranitate la nivel european, este în beneficiul poporului, pentru apărarea modelului nostru social şi al intereselor noastre într-o lume globalizată, pentru a reechilibra balanţa de putere la nivel mondial. [dar "ar putea fi cazul" şi să nu-i convingă, ci să le impună, n'aşa?! de fapt, asta susţii!] Ascunzându-se în spatele zidului opiniei publice, elitele încearcă să nu cedeze ceea ce nu le place să cedeze.

Criza în care ne aflăm ar putea să dureze zece ani şi este singurul mod de a convinge că avem nevoie de un salt federal. Realităţile vor obliga guvernele să se mişte: Germania trebuie să accepte solidaritatea, iar Franţa trebuie să-şi cedeze suveranitatea. Cu Daniel Cohn-Bendit, în cartea noastră “Pentru Europa. Manifest pentru o Europă postanaţională”, am reuşit să propagăm ideea că la nivel naţional suveranitatea nu mai poate însemna mare lucru. [s-o credeţi voi ca aţi "reuşit"...]

Am răspuns suveraniştilor care pretind că-şi pot apăra cetăţenii la nivel vocal. Credeţi că Franţa îi va convinge pe chinezi sau pe indieni să adopte reguli de protecţia mediului şi sociale sau că îi va convinge pe americani să regularizeze finanţele mondiale? [te pomeneşti că-i va convinge "SUE"...] Vă rog să observaţi că puterile care vor domina secolul XXI sunt multiculturale şi deja structurate la nivel continental. Provocarea pentru Europa este de a se organiza la acest nivel, pentru a face presiuni asupra lumii globalizate şi pentru a relua modelul multiculturalist pe care l-am distrus în secolul XX.

Trebuie să medităm la trecutul oraşelor antice greceşti, care nu au fost naţiuni, ci oraşe divizate şi care se credeau eterne. Ele nu au rezistat Imperiului Roman. [a, şi Imperiul Roman a rezistat ceva mai mult, da-da-da...] Federalismul este un spaţiu public care va crea condiţii ce vor permite comunităţilor europene să se amestece din nou. [dacă vor; n'aşa?! că poate nu vor!]

• Václav Klaus: "Acest asalt uimitor al celor care nu cred în libertăţile umane şi în piaţă (şi niciodată nu au crezut), liberalii şi democraţii din Europa, este nemaivăzut"