USL cu interesul național în gură. Falsa alternativă.

Experiența argentiniană este relevantă pentru România. Astăzi, se încearcă crearea unei reputații de ”luptători pentru interesul național” pentru partidele din opoziție. Problema constă în faptul că mulți dintre susținătorii politici și mediatici ai opoziției susțin că interesul trebuie să fie promovat prin continuarea privatizărilor și vânzărilor de resurse către entități străine, unicele condiții pentru respectarea interesului național fiind următoarele: companiile-cumpărătoare trebuie să fie ”mari” și să aibă ”reputație”, iar prețul vânzării trebuie să fie ”corect”. Printre exemplele recente ale unei asemenea abordări se numără pledoariile lui Radu Tudor în cadrul emisiunii sale dedicate ”experimentelor neo-coloniale asupra României”. Chiar dacă regimul Băsescu ar fi vândut zăcământul de la Roșia Poieni (Cupru Min) unei companii americane cu o reputație aleasă și pentru un preț relativ corect, această acțiune oricum ar fi prejudiciat interesul național, ar fi avut efecte negative asupra suveranității economice ale României și ar fi fost un pas înainte în procesul transformării definitive a României într-o colonie. Există anumite active, resurse și întreprinderi ale statului care nu pot fi vândute indiferent de ”corectitudinea” prețului propus și relația de amiciție cu statul din care provin cumpărătorii. Dacă USL este într-adevăr interesat de promovarea intereselor naționale, atunci este inevitabil ca la momentul potrivit să auzim de la liderii USL cuvântul-cheie: NAȚIONALIZARE. Dacă nu-l vom auzi, înseamnă că tot ”naționalismul” declarat al opoziției este doar de fațadă. Negocierea cu capitalul străin, alegerea unor parteneri majoritari ”corecți”, introducerea în acționariat ai capitaliștilor autohtoni ”corecți”: toate aceste soluții au fost testate deja de argentinieni și niciuna nu funcționează cum trebuie. Naționalizarea și menținerea controlului statului prin reprezentanții săi direcți este unica soluție.

Politicienilor români le este frică să rostească cuvântul ”naționalizare”, analiștilor și jurnaliștilor le este frică de sancțiuni economice și oprobriul internațional. Să vedem ce s-a întâmplat în cazul Argentinei. Nu credem că cineva are vreun dubiu în privința faptului că naționalizarea YPF și prejudiciul grav adus unei importante companii europene constituie un motiv suficient pentru a pune în funcțiune toate mecanismele punitive. Ce consecințe nefaste a suferit Argentina în urma naționalizării companiei petroliere? Până astăzi am auzit doar declarații războinice și ofensatoare din partea oficialilor spanioli și europeni, fără să existe acțiuni cu impact economic vizibil. Regulile Organizației Mondiale ale Comerțului interzic introducerea de embargouri ca măsuri punitive pentru acțiuni ce nu țin de domeniul tranzacțiilor de import-export, deci embargourile împotriva exporturilor argentiniene sunt excluse. Dacă Spania sau UE vor introduce embargouri, încălcând astfel regulile OMC, Argentina va redirecționa exporturile prin alte țări sud-americane și exporturile oricum vor ajunge în UE, iar pierderile exportatorilor argentinieni vor fi microscopice. Alte pârghii de influența asupra Argentinei nu există. În condițiile în care bugetul argentinian va avea acces la veniturile petroliere, iar YPF va beneficia de investițiile chineze în vederea dezvoltării de noi exploatări, statul argentinian nu va avea nevoie de finanțare externă. Ultima opțiune de atac, despre care se tot zvonește în presa internațională, ar fi fost o tentativă de a exclude Argentina din grupul G20, dar este foarte puțin probabil că țări precum Rusia, China, India sau Africa de Sud să fie de acord cu această măsură.

Naționalizarea companiei petroliere argentiniene demonstrează că numai o naționalizare directă poate asigura respectarea intereselor statului și că astăzi, în ciuda oprobriului diplomatic, o țară care-și dorește cu adevărat să naționalizeze activele strategice poate să facă acest lucru fără consecințe negative semnificative. În România, la fel ca și în Argentina, este nevoie de un singur factor: voință politică, exprimată de politicieni ce nu sunt șantajabili din exterior.

Cronica Română .com: Argentina. Experiența naționalizării