01 ianuarie 2012

Se lucrează împotriva culturii şi culturalizării acestui popor (Ziua Veche)



Interviu cu actorul Nicolae Urs, 31 martie 2011.
- Şi a cui e vina?

- A sistemului. A conducerii ţării. Cultura se impune de sus în jos. Lumea, dacă-i dai porcării, aia consumă. Nu-mi ajunge că mă strecor prin metrou şi aud porcării? Mă mai duc şi la teatru să dau bani ca să le aud? Şi asta se întâmplă pe banii contribuabilului. De ce nu se mai înregistrează piese de teatru? O naţie întreagă se uită duminica după-amiaza la scălămbăieli la televizor, şi nu vorbesc de televiziunile particulare, că alea măcar sunt particulare… dar eu zic de televiziunea publică. Unde e umorul ăla de după-amiază, umorul de bună calitate, care se făcea înainte, de ce nu se refac schiţele lui Caragiale sau Muşatescu… Totul pleacă de sus… Unde este lovită naţia asta? În cultură, în sănătate şi în învăţământ. Şi-atunci ne mai mirăm de ceva? De serialele cu manele? Astăzi, nu mai ştiu pe ce post, era invitat un medic care vorbea de problemele din sănătate şi le-a spus moderatorilor: „Vă mulţumesc că la ştiri, între nişte informaţii despre Pepe şi Oana Zăvoranu, pe de o parte, Monica şi Irinel, pe de altă parte, aţi găsit timp să mă chemaţi şi pe mine să spun două vorbe despre sănătatea acestui popor.” Dar pe câţi îi interesează toate astea? Sunt două trăsături ale naţiei ăsteia, care mă deranjează foarte tare. Unu: „Eu niciodată nu sunt de vină, e altul.” Şi doi: dorinţa de a fi băgat în seamă cu orice preţ… Pe ideea: „Să te ferească Dumnezeu de complexele altuia.” Şi încă ceva. E vorba de cele două lucruri îngrozitoare pe care le-a făcut conducerea cenuşie a acestei ţări, impunând valori neadevărate, răsturnând intenţionat valorile, pentru că în ape tulburi se poate pescui foarte bine. A doua, politicienii, aceşti oameni lipsiţi de bun simţ, au vrut şi vor ca ei ei să fie vedete, ca să-şi facă propagandă pe banii statului. Şi atunci, trebuia să dispară adevăratele vedete şi adevăraţii oameni importanţi. Asta e cea mai mare supărare a mea, că materia cenuşie este intenţionat dată la o parte în această ţară.

5 comentarii :

Anonim spunea...

Normal, pentru ca avem o conducere pentru care valoarea e ceva nesemnificativ. Semnificativa este apartenenta la trib.
La multi ani!

Riddick spunea...

La mulți ani !

Nu doar actuala conducere, ci cam toate cele de după 1945.

Anonim spunea...

Sigur, nici nu ma gandeam la actuala conducere. Noi si in perioada comunista am avut cea mai primitiva clasa politica dintre tarile din est.

Riddick spunea...

Te pun în blogroll-ul meu, OK ?

Anonim spunea...

OK


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Marga, 1995 ("Filosofia Unificării Europene"): "Identificările etnice ale românilor sunt în mare parte tradiţionale. Acestea caută să abată atenţia de la problemele concrete ale prezentului şi de la nevoia modernizării instituţionale spre abstracţiunile trecutului. Pentru mulţi intelectuali este limpede că naţionalismul, prin demagogia sa, generează stagnarea şi degradarea ce favorizează doar grupuri sociale incapabile să se adapteze lumii moderne. Intrarea în noua Europă, nu doar geografic, ci şi instituţional şi cultural presupune mai mult decât o alegere, presupune o schimbare a modului de gândire, de asumare, pe lângă devizele paneuropene, a unei abordări europene, o abordare disponibilă la compararea performanţelor, orientată spre modernizare şi având ca perspectivă unitatea europeană". 

 

Postări populare: