Ilie Şerbănescu: Băncile străine vor să ne ia şi apa din puţuri!

Băncile străine au invadat România – ba, mai mult, au acaparat întregul sis­tem bancar din România – în nu­me­le unei minciuni, dar bine ticluite şi pe care chiar politica lor în România a căutat s-o învedereze: România n-ar avea resurse interne de dezvoltare şi, ca atare, trebuie să vină băncile străine să pună la dispoziţie aceste resurse. Cu cât vor fi mai multe bănci străine, cu atât se va dispune de mai multe resurse şi va exista o dezvoltare mai intensă. Pentru a proba această ecuaţie, băncile străine au adus într-o primă fază masiv bani din afară, au onorat derizoriu depozitele constituite din economisire internă şi au subminat încercările, de altfel firave, ale BNR de a limita expansiunea creditului intern pe bază de ban extern.
Dacă creditul intern pe ban extern ar fi fost măcar îndreptat către firme pentru ca acestea să creeze locuri de muncă în România mai ieşea ceva, dar, în măsura în care acesta a fost orientat preponderent către consum, a ieşit ceea ce a ieşit, ţara devenind o anexă de consum de tip bananier a ţărilor de origine ale băncilor instalate în România. Totul a durat până a venit criza!

O apreciere aparent doar tehnică şi ino­fensivă, dar stârnind multe semne de întrebare şi preocupare a venit, în prag de an nou, de la dl Ionuţ Du­mi­tru, preşedintele Consiliului Fiscal, o structură impusă de FMI menită în principiu să monitorizeze politica fiscal-bugetară a Guvernului şi chiar să contribuie la creionarea şi derularea acesteia.

Potrivit dlui Ionuţ Dumitru, ar exista un potenţial de economisire de 17-18 miliarde de lei care nu este deocamdată preluat în sistemul bancar şi care ar trebui valo­ri­ficat prin acest sistem în circuitul economic!
Este doar aparent o apreciere tehnică şi inofensivă, căci trădează o intenţie, dimpotrivă politică şi agresivă, legată de interesele băncilor străine, căci nu s-ar putea cumva face abstracţie de faptul că preşedintele Consiliului Fiscal din România este un reprezentant al uneia dintre băncile străine de top care acţionează în România.

De ce aprecierea dlui Ionuţ Dumi­tru nu este decât aparent tehnică şi inofensivă, stârnind dimpotrivă atâta preocupare?! Răspunsul este simplu. Băncile străine au invadat România – ba, mai mult, au acaparat întregul sis­tem bancar din România – în nu­me­le unei minciuni, dar bine ticluite şi pe care chiar politica lor în România a căutat s-o învedereze: România n-ar avea resurse interne de dezvoltare şi, ca atare, trebuie să vină băncile străine să pună la dispoziţie aceste resurse. Cu cât vor fi mai multe bănci străine, cu atât se va dispune de mai multe resurse şi va exista o dezvoltare mai intensă.

Pentru a proba această ecuaţie, băncile străine au adus într-o primă fază masiv bani din afară, au onorat derizoriu depozitele constituite din economisire internă şi au subminat încercările, de altfel firave, ale BNR de a limita expansiunea creditului intern pe bază de ban extern. Dacă creditul intern pe ban extern ar fi fost măcar îndreptat către firme pentru ca acestea să creeze locuri de muncă în România mai ieşea ceva, dar, în măsura în care acesta a fost orientat preponderent către consum, a ieşit ceea ce a ieşit, ţara devenind o anexă de consum de tip bananier a ţărilor de origine ale băncilor instalate în România. Totul a durat până a venit criza!

Atunci, băncile străine au sistat aducerea de bani din afară. Ba, au obligat statul român să se împrumute pe cheltuiala sa la FMI spre a înlocui pe piaţă finanţarea bancară sistată. Şi, dintr-o dată, au „descoperit” resursele interne despre care pretinseseră că nu există! Ba, unul dintre reprezentanţii băncilor străine în România a spus că „s-a schimbat paradigma în sistemul bancar”! S-a schimbat pe dracu’! Pentru acelaşi profit, băncile străine au luat acum în vizor banul, chiar dacă puţin, de pe plan intern, pe care îl onorează în prezent cu dobânzi mai rezonabile. Chiar dacă pentru a nu-şi pierde marja de profit, măresc dobânzile la credite, restrângând astfel şi mai mult finanţarea ecnomiei. Dar parcă totuşi nu le ajunge! Şi atunci au pus ochii pe cei 17-18 mi­liarde de lei pe care consideră că n-au reuşit să-i atragă încă în mrejele proprii!

Este vorba de apa din fântânile adânci care salvează România de arşiţă şi ger. Se spune că ar fi bani din economia subterană, nefisca­li­za­tă, bani generaţi de evaziunea fiscală şi angrenaţi în activităţile desfăşurate sub paravanul evaziunii fiscale. Este poate adevărat, dar reprezintă resursele financiare prin a căror mişcare se creează şi se retribuiesc sute de mii de locuri de muncă şi deci se asigură supravieţuirea a milioane de români. Căci chestia aceea cu o ţară de 20 de milioane care fiinţează cu numai 4 milioane de salariaţi este o poveste, dacă nu o bazaconie!

A bancariza însă aceşti bani înseamnă a omorî pur şi simplu România. Pentru că în sistemul băncilor străine din România, banul, odată intrat în acesta, este ca şi pierdut din punctul de vedere al dezvoltării ţării, fiind reciclat doar către stat, firmele străine din ţară şi câţiva bogaţi români. Pentru băncile străine, industria, agricultura, businessul românesc în general şi mai ales întreprinderile mici şi mijlocii nici nu există!

Jurnalul Naţional