10 ianuarie 2012

Ilie Şerbănescu: Băncile străine vor să ne ia şi apa din puţuri!


Băncile străine au invadat România – ba, mai mult, au acaparat întregul sis­tem bancar din România – în nu­me­le unei minciuni, dar bine ticluite şi pe care chiar politica lor în România a căutat s-o învedereze: România n-ar avea resurse interne de dezvoltare şi, ca atare, trebuie să vină băncile străine să pună la dispoziţie aceste resurse. Cu cât vor fi mai multe bănci străine, cu atât se va dispune de mai multe resurse şi va exista o dezvoltare mai intensă. Pentru a proba această ecuaţie, băncile străine au adus într-o primă fază masiv bani din afară, au onorat derizoriu depozitele constituite din economisire internă şi au subminat încercările, de altfel firave, ale BNR de a limita expansiunea creditului intern pe bază de ban extern.
Dacă creditul intern pe ban extern ar fi fost măcar îndreptat către firme pentru ca acestea să creeze locuri de muncă în România mai ieşea ceva, dar, în măsura în care acesta a fost orientat preponderent către consum, a ieşit ceea ce a ieşit, ţara devenind o anexă de consum de tip bananier a ţărilor de origine ale băncilor instalate în România. Totul a durat până a venit criza!
O apreciere aparent doar tehnică şi ino­fensivă, dar stârnind multe semne de întrebare şi preocupare a venit, în prag de an nou, de la dl Ionuţ Du­mi­tru, preşedintele Consiliului Fiscal, o structură impusă de FMI menită în principiu să monitorizeze politica fiscal-bugetară a Guvernului şi chiar să contribuie la creionarea şi derularea acesteia.

Potrivit dlui Ionuţ Dumitru, ar exista un potenţial de economisire de 17-18 miliarde de lei care nu este deocamdată preluat în sistemul bancar şi care ar trebui valo­ri­ficat prin acest sistem în circuitul economic!
Este doar aparent o apreciere tehnică şi inofensivă, căci trădează o intenţie, dimpotrivă politică şi agresivă, legată de interesele băncilor străine, căci nu s-ar putea cumva face abstracţie de faptul că preşedintele Consiliului Fiscal din România este un reprezentant al uneia dintre băncile străine de top care acţionează în România.

De ce aprecierea dlui Ionuţ Dumi­tru nu este decât aparent tehnică şi inofensivă, stârnind dimpotrivă atâta preocupare?! Răspunsul este simplu. Băncile străine au invadat România – ba, mai mult, au acaparat întregul sis­tem bancar din România – în nu­me­le unei minciuni, dar bine ticluite şi pe care chiar politica lor în România a căutat s-o învedereze: România n-ar avea resurse interne de dezvoltare şi, ca atare, trebuie să vină băncile străine să pună la dispoziţie aceste resurse. Cu cât vor fi mai multe bănci străine, cu atât se va dispune de mai multe resurse şi va exista o dezvoltare mai intensă.

Pentru a proba această ecuaţie, băncile străine au adus într-o primă fază masiv bani din afară, au onorat derizoriu depozitele constituite din economisire internă şi au subminat încercările, de altfel firave, ale BNR de a limita expansiunea creditului intern pe bază de ban extern. Dacă creditul intern pe ban extern ar fi fost măcar îndreptat către firme pentru ca acestea să creeze locuri de muncă în România mai ieşea ceva, dar, în măsura în care acesta a fost orientat preponderent către consum, a ieşit ceea ce a ieşit, ţara devenind o anexă de consum de tip bananier a ţărilor de origine ale băncilor instalate în România. Totul a durat până a venit criza!

Atunci, băncile străine au sistat aducerea de bani din afară. Ba, au obligat statul român să se împrumute pe cheltuiala sa la FMI spre a înlocui pe piaţă finanţarea bancară sistată. Şi, dintr-o dată, au „descoperit” resursele interne despre care pretinseseră că nu există! Ba, unul dintre reprezentanţii băncilor străine în România a spus că „s-a schimbat paradigma în sistemul bancar”! S-a schimbat pe dracu’! Pentru acelaşi profit, băncile străine au luat acum în vizor banul, chiar dacă puţin, de pe plan intern, pe care îl onorează în prezent cu dobânzi mai rezonabile. Chiar dacă pentru a nu-şi pierde marja de profit, măresc dobânzile la credite, restrângând astfel şi mai mult finanţarea ecnomiei. Dar parcă totuşi nu le ajunge! Şi atunci au pus ochii pe cei 17-18 mi­liarde de lei pe care consideră că n-au reuşit să-i atragă încă în mrejele proprii!

Este vorba de apa din fântânile adânci care salvează România de arşiţă şi ger. Se spune că ar fi bani din economia subterană, nefisca­li­za­tă, bani generaţi de evaziunea fiscală şi angrenaţi în activităţile desfăşurate sub paravanul evaziunii fiscale. Este poate adevărat, dar reprezintă resursele financiare prin a căror mişcare se creează şi se retribuiesc sute de mii de locuri de muncă şi deci se asigură supravieţuirea a milioane de români. Căci chestia aceea cu o ţară de 20 de milioane care fiinţează cu numai 4 milioane de salariaţi este o poveste, dacă nu o bazaconie!

A bancariza însă aceşti bani înseamnă a omorî pur şi simplu România. Pentru că în sistemul băncilor străine din România, banul, odată intrat în acesta, este ca şi pierdut din punctul de vedere al dezvoltării ţării, fiind reciclat doar către stat, firmele străine din ţară şi câţiva bogaţi români. Pentru băncile străine, industria, agricultura, businessul românesc în general şi mai ales întreprinderile mici şi mijlocii nici nu există!

Jurnalul Naţional

2 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Este de-a dreptul revoltator!
Eu am puţ,costurile nefiind deloc neglijabile.Cel putin o data la max 2 ani trebuie sa cumperi pompa noua, submersibila.In anul 2000 pompa costa 60 lei( romaneasca) , acum costa cel putin 700-1000 lei( nu gasesti decat germana-marca necunoscuta ).Plus vas de expansiune.Plus fosa septica, ce trebuie construita, intretinuta si evecuata cel putin o data la 1-2 luni.Acum s-a scumpit si costa 180 lei/curatare. Ce sa mai fiscalizezi ????.

Riddick spunea...

Trebuie pompă din inox, cu puterea de minim 0,7 kW, preferabil 1-1,2 kW.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: