Václav Klaus - interviu (Forbes)

Interviul preşedintelui revistei Forbes despre criza europeană

Atunci când Václav Klaus vorbeşte despre Europa şi moneda euro, ştim deja, în cea mai mare parte, la ce să ne așteptăm. Când este întrebat însă de un jurnalist și editor american, republican, al unei revistei economice din America, pot fi surprinși și cititorii cehi, obişnuiţi cu subiectele. Preşedintele ceh a fost intervievat la Castelul Praga de Steve Forbes. Care a înțeles, printre altele, de ce noi, cei care am trăit comunismul, vedem lucruri ciudate la Bruxelles, poate mai puternic decât alții.

Steve Forbes: Domnule preşedinte, vorbiți deseori despre modul în care Europa se confruntă cu centralizarea integrării şi despre metodele de creare a unui stat supranaţional. Și spuneți, deasemenea, că Europa s-a rătăcit, că este un loc pe care libertatea îl părăsește. Și, deși este un loc frumos pentru vizitele turiștilor, cu siguranță nu evoluează în direcţia cea bună. De ce toate acestea?

VK: Ai rezumat bine opinia mea, Steve. Nu mai trebuie să continuăm să facem un interviu.

Să încercăm.

Dar în mod serios. Am scris acum patru săptămâni cartea cu titlul Integrarea europeană fără iluzii. Mă tem că avem o criză foarte profundă în Europa. În mod deliberat vorbesc despre criza europeană și nu despre criza datoriilor din zona euro, acesta este doar vârful iceberg-ului, doar un simptom. Adevărata problemă este modelul socio-economic al Europei şi al integrării sale. Nu cred că politicienii europeni au luat în serios această criză. Tot continuă să viseze că pot rezolva orice cu un tratament cosmetic, acesta este un nonsens total. Deşi avem un summit european după altul, nu doar o dată pe săptămână, ci de două ori pe săptămână, niciodată nu se atinge esența, este un comportament superficial.

De ce credeţi că Europa, după cum spuneţi, a devenit un loc al mentalităţii anti-piaţă, al tentaţiei redistribuirii? La urma urmei, cândva, europenii au lucrat la fel sau chiar mai mult decat americanii, dar acum lucrează doar 80 la sută din timp, comparativ cu Statele Unite. Când s-a întâmplat asta?

Mi-e teamă că nu există niciun punct critic al celor ce au început cu mult timp în urmă, după război. Pe atunci comuniştii câştigau în Italia, în Franţa. Nu este, probabil, un paradox, ca urmare a cortinei de fier nu s-a putut vedea atât de clar, atunci când a existat comunismul, cu care [Vestul] a luptat.

Ne-am inspirat puţin din Erhardt şi Thatcher în revoluţia de catifea din regiunea noastră. Necesitatea de a aduce un nou tip de lideri, care sunt pentru piaţă, deoarece aceştia au o experienţă a comunismului ... Acestea au fost momente promiţătoare, dar s-au încheiat. Uniunea Europeană de astăzi ucide orice speranţă de schimbare, procesul de integrare a reuşit în distrugerea democraţiei pe continent. De fapt, acum este cunoscut sub numele de deficitul democratic ...

Cum şi de ce s-a întâmplat asta?

Mă tem că am intrat în vremuri post-democratice, Uniunea Europeană încearcă să arate ca un proiect apolitic, o instituţie apolitică, în care problemele sunt rezolvate tehnic, nu politic. Ea urmăreşte distrugerea statelor naţionale, şi totuşi este un loc în care democraţia poate exista şi încă mai există. Ştii, pentru politicienii de la Praga, Copenhaga, Paris şi Budapesta este o excursie foarte frumoasă, venirea la Bruxelles - departe de toate aceste griji, de alegători şi de concurenţa politică. Structurile cu sediul la Bruxelles nu înseamnă politică reală, nici guvern, nici parlament adevărat, există post-democraţia, şi se procedează în mod intenţionat în acest fel. A nu vorbi cu nimeni.

Dar acum, totuşi, politicienii europeni se luptă între ei cum să rezolve criza datoriilor ...

Da, fac ceva, desigur. Dar ei nu luptă spre a găsi o soluţie. Ei încearcă să amâne decizia, bazându-se pe jumătăţi de paşi.

Dacă v-aţi duce la Bruxelles, ce v-ar spune ?

Nu e treaba mea şi cred că oricare mi-ar spune cam același lucru. Dar ceea ce este esenţial, o spun acum. Nu e vorba despre schimbarea parametrilor sistemului existent, cum schimbăm un parametru aici sau acolo. Europa trebuie să facă ceea ce am făcut [în Cehia] acum 20 de ani. Transformarea radicală, fundamentală, a sistemului social şi economic. În mod deliberat nu spun reformă, ci transformare. Este mult mai profundă. Ar trebui să fie schimbată direcţia întregii integrări europene, ar trebui să ne întoarcem înapoi. În carte mă întorc la o idee mai veche, că ar trebui să ne întoarcem de la Uniunea Europeană la OSE - Organizaţia Statelor Europene.

Este modelul dumneavoastră acela vechi, al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb ?

Nu, nu, ar fi o caricatură a propunerii mele. Tocmai mă tem că intrăm într-o altă organizaţie, Asociaţia - pentru a utiliza expresia sovietică - Uniunii Europene a republicilor postdemocratice.

Din cauza crizei monedei euro, Europa poate merge în direcţia opusă celei pe care o sugeraţi - către o mai mare integrare.

Cu aceasta mă lupt, la urma urmei ! Uniunea Europeană a devenit o uniune monetară europeană, şi acum se îndreaptă către Uniunea Fiscală Europeană, iar în cele din urmă către uniunea politică europeană. Suntem la o răscruce, într-un stadiu intermediar, într-o situaţie foarte instabilă. Europa merge spre uniunea fiscală, m-aş duce înapoi. OK, pentru cine vrea să fie raţional, o uniune monetară europeană funcțională ar trebui să fie cu siguranţă mult mai mică decât în prezent.

Ce i-a făcut pe germani şi pe francezi să creadă că atunci când o ţară intră în necazuri zona euro trebuie să o salveze, în loc de a o lăsa să cadă, şi prin urmare, deasemenea, să se restructureze? Dacă Los Angeles dă faliment, se pune apoi în ordine şi totuşi încă mai foloseşte dolarul şi nu ameninţă Statele Unite ale Americii ca întreg.

Asta mă întrebi pe mine ? Întreabă-i pe ei ! Politicienii europeni exploatează actuala criză, în scopul de a sări la următoarea etapă a integrării europene. Poţi observa asta când eşti la un summit european, poţi vedea modul în care aceştia sunt toţi prieteni, sau mai degrabă, tovarăşi. Pentru ei este greu de spus unui alt tovarăş "pleacă de aici".

Într-un discurs aţi spus că oamenii simt nevoia schimbării acestor lucruri. De ce credeţi că politicienii rezolvă lucrurile? Criza nu este suficient de gravă ?
 
Oamenii normali o iau în serios. Acum călătoresc prin mai multe regiuni ale ţării noastre. Într-un sat mic ești întrebat, de obicei, despre chestiuni locale, despre alimentarea cu apă şi aşa mai departe. Acum a fost diferit, dar m-a surprins foarte mult. Prima întrebare a fost despre Europa, moneda euro şi zona euro. Înainte, nimeni nu ar fi discutat despre politica externă, de data asta e diferit, oameni se interesează de aceste subiecte.

Acesta este un semn plin de speranţă.

Este. O simt şi în altă parte. Când merg în străinătate şi vorbesc la dezbateri, conferinţe şi aşa mai departe, am observat de vreo doi sau trei ani că s-au obişnuit cu opiniile mele, deşi interlocutorii mei din paneluri şi-au arătat ostilitatea deschisă. În sală au fost sentimente amestecate. Anul trecut a început să se schimbe. Panelul era încă foarte ostil, dar publicul din sală a început să aplaude. Şi acum? Deja în panel este cineva care spune "aveţi dreptate, opiniile dumneavoastră sunt corecte". Aceasta este o schimbare în atmosfera europeană.

Credeţi că oamenii apreciază mai mult statele naţionale democratice, şi văd defectele birocraţiei de la Bruxelles ?

Oamenii văd doar simptomele, nu discută despre statele naţionale, este o discuţie foarte sofisticată. Ei văd structuri şi proiecte defectuoase, cum ar fi euro sau noua politică agricolă comună. Ei văd reglementările instabile şi directivele de la Bruxelles, care vin în fiecare zi şi afectează viaţa normală a oamenilor.

Este dificil să se măsoare legislaţia. Câte kilograme de legi, câţi metri pătraţi de pagini şi aşa mai departe. Ministerul german al justiţiei a făcut însă un studiu minuţios despre câte legi şi reglementări sunt iniţiate la Bruxelles, şi câte în ţară. Şi a constatat că 85 la sută, 85 la sută provin de la Bruxelles ! Şi te rog să observi că este vorba despre ministerul german al Justiţiei, nu sunt estimările mele. Aşa că vin de la Bruxelles, se traduc în cehă, portugheză şi finlandeză, iar parlamentarii le aprobă. Uneori chiar mai adăugă ceva - de obicei chiar mai rău. Dar că 85 la sută dintre ele le trimite cineva de la Bruxelles, voi, americanii nu prea ştiaţi, nu ?

Îmi amintesc acum câţiva ani, Finlanda a avut o iniţiativă privind unele reglementări ale produselor alimentare şi italienii au spus: Ce se ştie la Helsinki despre spaghetti ?

Nu este doar atât. Sunt aceste directive de la Bruxelles pe care trebuie să le accepţi pur şi simplu, iar unele nu sunt necesare. Am avut recent de semnat două legi, pentru care am primit amendă de la Bruxelles. În cele din urmă am spus, nu voi crea probleme, mai bine să dea vina pe mine stânga şi nu să plătească amendă cehii. Steve, spaghete şi Helsinki - este oarecum similar. A fost o lege privind soluţionarea litigiilor în domeniul transportului maritim. Am spus, dar nu avem mare sau nave, nu avem nicio competenţă, nu se ocupăm cu transportul maritim, de ce ar trebui să o punem în aplicare? Dar am fost amendaţi şi a trebuit să o punem în aplicare. Stupid şi de necrezut.

Revenind la starea de spirit în schimbare din Europa, într-adevăr se simte ?

Am fost, recent, la o conferinţă în Italia. Unul dintre vorbitori a fost prietenul meu, Mario Monti, preşedintele Universităţii Bocconi din Milano, el a fost comisar european. Ca de obicei, am criticat lipsa democraţiei, structurile birocratice şi aşa mai departe. Iar el a zis: "Este inevitabil. Într-o comunitate de douăzeci şi şapte de ţări trebuie să fie unele asimetrii în luarea deciziilor". Ai auzit această declaraţie nevinovată ? Asimetria în decizii înseamnă că cineva va decide şi pentru ceilalţi, fără nicio altă explicaţie. Şi am fost singurul care a protestat împotriva acestei declaraţii !

Ce s-a întâmplat ?

În panel nu a fost doar un Monti, dar şi Trichet şi Almunia. El a fost comisar pentru afacerile monetare şi fiscale, iar în prezent comisar pentru concurenţă - aceasta a fost un nonsens, comisarul pentru concurenţă ...

Da, comisarul pentru monitorizarea concurenţei.

Iar el a zis că trebuie să ne întoarcem la strategia Lisabona. Mai mult, ce este ? Nu Tratatul de la Lisabona, Strategia Lisabona. Acesta a fost un nonsens total în 2000, cu ideea că vom depăşi Statele Unite şi că Europa va reuşi să devină până în 2010 economia cea mai productivă. Aceasta este terminologia clasică a lui Leonid Brejnev, că trebuie să îi depăşim pe imperialişti, îţi aminteşti ? Este acelaşi model de gândire.

Da, pe măsură ce produceaţi mai multe tractoare, ne temeam din ce în ce mai mult.

Cu trei ani în urmă, fără tam-tam, a anunţat că nu este, probabil, un obiectiv fezabil. Am râs de el de la început, nimeni nu l-ar fi putut lua în serios. Acest document a fost uitat, pierdut. Şi acum, domnul Almunia a spus că trebuie să ne întoarcem la el. Nu mi-am putut crede urechilor, am crezut că glumeşte. Strategia Lisabona este un pamflet clasic wishful thinking: noi vrem aşa ceva. Cu toate acestea, nu există metode, instrumente, cum să se facă. Iar el a zis: "După ce l-a studiat din nou acum, am aflat unde am greşit. Avem doar nouă capitole, şi ne trebuie cel de-al zecelea. Am uitat". Şi ar trebui să fie un capitol privind punerea în aplicare. Reveria nu poate fi pusă în aplicare, prin definiţie ! Aceasta este o altă confirmare pentru mine că politicienii europeni nu pot fi serioşi. Mai rău, nu iau în serios situaţia.

Vorbim, printre altele, despre cum ar trebui să arate piaţa liberă. Cum aţi descrie principiul moral al pieţei libere ?

Steve, o ştii mult mai bine decât mine, un simplu Boemian care a trăit sub comunism. Poate doar un singur lucru. Pentru că am trăit sub comunism, pentru noi unele lucruri sunt mult mai sensibile decât pentru vest-europeni. Vedem în mod clar că ne aflăm pe o suprafaţă alunecoasă care duce spre o lume nouă şi frumoasă, fără democraţie. În Europa, democraţia nu este interesată de politică.

Şi ce vedeţi drept cale de ieşire?

Istoria nu se încheie, se întâmplă ceva. Întrebarea este cum va începe necesara restructurare a Europei. Am glumit odată, în urmă cu 15 ani, că atunci când intrăm în UE, vom declanşa o Revoluţie de catifea, având experţi. A fost o glumă, dar am gândit pe jumătate în serios, pentru că am ştiut încă de atunci că trebuie să se schimbe ceva. Desigur că trebuie, dar nu am reuşit. Dar sper că unele revoluţii de catifea, planificate, pregătite, raţionale, organizate, vor avea loc. Aşa trebuie făcut, pentru a se evita anarhia. Dacă nu va fi ceva raţional, se poate ajunge la acţiuni de stradă spontane şi la nenorociri. Când vii cu soluţii raţionale, ceva devine iraţional. Nu aş vrea să devină realitate cele de care mi-e teamă.

Steve Forbes şi Petr Šimůnek, Forbes, 03 noiembrie 2011

http://www.klaus.cz/clanky/2958