Supărări selective

O afirmaţie a premierului ungar Viktor Orban a produs o serie de proteste - s-ar amesteca, chipurile, în politica internă a României:

''În privinţa reorganizării României, nu a venit momentul în care Guvernul de la Budapesta să se manifeste. Poate va veni acel moment. Deocamdată trebuie să spun că comunitatea maghiară trebuie să adopte o poziţie comună şi să comunice asta Guvernului de la Bucureşti. După ce va fi o poziţie comună care ne va fi comunicată şi nouă vom decide dacă trebuie să intervenim''.

Dar nimeni nu sare-n sus în cazul presiunilor pentru regionalizare venite dinspre UE ! În discuţiile privind regionalizarea, se caută să se acrediteze ideea că aceasta ar fi "o iniţiativă internă", bazată pe necesitatea îmbunătăţirii absorbţiei fondurilor europene (aceeaşi placă, de prin 2002).

Nu au existat poziţii publice ale UE pentru introducerea regionalizării, doar nuanţări, dar bazele juridice s-au pus din 2003:

[...] Dupa cum se stie, tara noastra a devenit membra a UE pe data de 1 ianuaire 2007. Numai ca, la jumatatea anului 2003, intra in vigoare asa numitul „Regulament NUTS”, (acronimul de la Nomenclature of Territorial Units for Statistics, adica Nomenclatorul Unitatilor Teritoriale pentru Statistica). Aparitia acestui regulament ar fi, conform eurocratilor de la Bruxelles, faptul ca „utilizatorii statisticilor au exprimat o nevoie crescanda de armonizare a acestora pentru a dispune de date comparabile pe intreg cuprinsul Uniunii Europene”. Ca urmare, toate tarile membre ale UE sunt obligate sa adopte asa-numita „Clasificare NUTS”, gandita, chipurile, doar pentru usurarea muncii statisticienilor. Citam in continuare paragrafele 1 si 2 ale Articolului 2 (Structura) al Regulamentului NUTS:
1. Clasificarea NUTS subdivide teritoriile economice ale statelor membre, asa cum sunt acestea definite în Decizia 91/450/CEE, în unităţi teritoriale. Sus-numita clasificare atribuie fiecărei unităţi teritoriale un anumit cod şi nume.
2. Clasificarea NUTS este ierarhică. Fiecare Stat Membru este împartit la nivelul NUTS 1 în unităţi teritoriale, fiecare dintre acestea fiind, la rândul ei, subdivizatã în nivel NUTS 2 unităţi teritoriale, iar acestea la rândul lor vor fi divizate în nivelul NUTS 3 unităţi teritoriale.
Prin „unitate administrativa”, autorii regulamentului inteleg „o zonã geograficã care dispune de autoritate administrativă si are competenţa de a lua deciziile administrative sau politice pentru respectiva zonã, în cadrul legal şi instituţional al Statului Membru” (al UE – n.r.). In traducere libera, o entitate care, la o adica, ar putea dispune de autonomie locala.
O simpla privire aruncata pe harta ne arata ca, in linii mari, clasificarea NUTS a divizat si subdivizat teritoriul României aproape la fel ca autorii proiectului de reorganizare administrativ-teritoriala pe care presedintele Basescu l-ar vrea implementat cel mai tarziu in anul 2012. Iar din raportul înaintat pe data de 6 aprilie 2007 (deci la scurta vreme dupa aderarea tarii noastre la UE – n.r.) de Comisia Comunitatilor Europene Parlamentului European si Consiliului Europei, aflam cã „Bulgaria şi România au convenit deja asupra regiunilor statistice înainte de
adoptarea Regulamentului NUTS, aprobat in 2003”. In loc de concluzie: „unitatile statistice” stabilite de Regulamentul NUTS sunt pe punctul de a deveni unitati administrativ-teritoriale in buna regula.

Am semnat şi Carta Regiunilor Europene:

[...] Din ’98, România a ales calea regionalizării. Dar, ca la noi, am promis c-o vom face, cu gândul la ce bine e doar să fii în UE; dar, după ce am semnat Carta Regiunilor Europene, ne-am făcut că am uitat obligaţia de-a pune în practică prevederile ei. (Tot aşa a făcut şi Ceauşescu, după ce a semnat Carta Drepturilor Omului, la Helsinki, în ’75, motivând că România respecta de mult drepturile omului. A fost începutul sfârşitului său: abia atunci Occidentul s-a prins că a fost minţit, după ce, timp de 10 ani, îl crezuse Prâslea cel voinic din Carpaţi, capabil să spargă încremenirea brejnevistă a lagărului comunist condus de Moscova.) Or, semnătura pusă pe Carta Regiunilor Europene trebuia întărită de mult prin crearea regiunilor administrativ-economice de dezvoltare, în stare să facă faţă integrării în UE. De 13 ani, subiectul însă n-a intrat pe agendele de lucru ale fruntaşilor noştri politici. De-abia acum – şi după patru ani de la aderarea la UE - se vrea rezolvarea regionalizării. 

Aparentul dezacord dintre partidele parlamentare pe forma regionalizării (pe fond, toate sunt pentru) se explică prin apropierea campaniei electorale, în care o asemenea temă nepopulară trebuie evitată.

Proiectul real, transpartinic, presupune şi revizuirea Constituţiei, după cum rezultă din acest document al PnL - Poziţia Partidului Naţional Liberal referitor la regionalizare şi împărţirea teritorială a României:

[...] Mai mult, calitatea României de membru al Uniunii Europene, de contributor dar şi beneficiar al bugetului european, face necesară crearea unor structuri administrative compatibile cu cele existente la nivel european, structuri capabile să absoarbă în mod eficient fondurile europene. Totodată trebuie amintit faptul că România aprimit această temă de la UE incă din faza aderării, ea fiind cuprinsă în capitolul 21 al negocierilor privind aderarea. Având în vedere aceste experienţe dar şi aspectele evocate mai sus, propunem ca proiectul românesc al regionalizării să cuprindă două etape distincte. [...]

Intr-o primă etapă, trebuie să fie create regiunile ca unităţi administrativ- teritoriale, în paralel cu menţinerea actualelor judeţe.

Regiunile nou create ar urma să cuprindă 2 – 4 judeţe, ceea ce ar insemna 15-20 de regiuni. La conturarea regiunilor se vor avea in vedere zonele istorice dar şi  aspecte de ordin economic şi social.

Regiunile vor fi conduse de către un Consiliu Regional, în calitate de autoritate deliberativă si de Comisie,condusă de un Preşedinte, in calitate de autoritate executivă.

In aceste condiţii proiectul autohton de regionalizare se referă la  descentralizarea regională care presupune crearea unor noi colectivităţi teritoriale la un nivel superior celui al actualelor judeţe, calificate ca regiuni. Regiunea capătă, astfel, o expresie instituţională specifică, care se caracterizează prin aplicarea unui regim general al colectivităţilor teritoriale. Ea formează, deci, o nouă categorie de colectivităţi teritoriale, ce au aceeasi natură juridică cu cea a colectivităţilor teritoriale existente, dar care se distinge printr-un teritoriu mai larg si incluzându-le pe acestea din urmă si prin competenţele lor, care au o vocaţie esenţial economică sauorientate către dezvoltare. Chiar în condiţiile modificării organizării teritoriale, apariţia regiunilor se înscrie în ordinea constituţională a statului naţional, unitar şi indivizibil.

A doua etapă, presupune transferul treptat a unor atribuţii de la nivelul judeţelor către regiuni, în vederea asigurării coerenţei politicilor regionale şi crearea unor unităţi administrativ-teritoriale pe model european. [...]

Aspecte procedurale

Realizarea unui astfel de proiect presupune, în primul rând, amendarea Constituţiei României, sub aspectul introducerii unei noi împărţiri administrative-teritoriale.

În contextul modificării Constituţiei şi a realizării regiunilor, se poate pune problema menţinerii sistemului parlamentar bicameral, imaginând actualul Senat, ca o Camera a Regiunilor. Astfel, fiecare regiune ar urma să fie reprezentă în Camera Regiunilor de 2 până la 6 senatori, iar această cameră a Parlamentului ar urma să fie compusă din 80 -100 de senatori. Concomitent, se poate pune şi problema redimensionării Camerei Deputaţilor.

Existând cadrul constituţional, se poate ulterior adopta o nouă lege privind organizarea administrativ teritorială a României, în paralel cu elaborarea unei noi legi (sau modificarea celei actuale) privitoare la dezvoltarea regională în România.

Construcţia unei noi organizări administrativ -  teritoriale în România, va impune modificări ale legislaţiei şi în alte domenii ce vizează sistemul administraţiei publice, finanţele publice şi fiscalitatea, etc..

Mai mult, implementarea proiectului regionalizării României, va pune şi problema discutării cu asiduitate a problemei Zonelor Metropolitane, sau cel puţin o lege privind administraţia Municipiului Bucureşti.